„Îl deschideți”, a spus fiica ei.
Curierul s-a uitat la mine.
„Eu?”
„Da. Mama i-a spus firmei că, dacă se întâmplă ceva cu ea, coletele rămase să fie livrate.”
„Și după?”
„Înăuntru ar trebui să fie o hârtie.”
Radu s-a aplecat și a desfăcut banda.
Nu era nimic spectaculos.
Detergent.
Săpun.
Pastă de dinți.
Două pachete de absorbante.
Cafea.
Câteva conserve.
Deasupra era o foaie.
Pe ea erau scrise câteva lucruri cu pixul:
2 x șosete bărbați
1 x șampon
biscuiți fără zahăr dacă găsești
Radu a întors foaia.
Pe spate era adresa centrului pe care mi-o spusese.
„Asta făcea?”
Fiica doamnei Elena încă era la telefon.
„Da.”
Am aflat apoi povestea fără vreun mare secret.
Doamna Elena își comanda o dată pe săptămână produse de bază.
Păstra ce-i trebuia.
În aceeași cutie punea alte lucruri cumpărate de ea și câteva dintre produsele primite.
Radu lua cutia la retur, dar nu ca retur comercial.
Trecea cu ea pe la centru la sfârșitul turei.
Prima dată o făcuse ca favoare.
Apoi devenise marțea lor.
„De ce nu le trimitea direct acolo?” am întrebat.
Fiica ei a râs.
„Pentru că voia să aleagă ea ce pune.”
Exact genul de răspuns pe care l-ar fi dat doamna Elena.
Radu a întrebat ce face cu pachetul din fața noastră.
„La fel ca până acum”, i-a spus fiica.
„Și celelalte?”
„Tot la fel.”
Apoi a adăugat:
„Sunt achitate. Vă rog doar să mă sunați dacă apare vreo problemă.”
N-am întrebat de ce până în decembrie.
Dar ea mi-a spus singură.
Mama ei făcuse plata în avans când începuse să meargă mai des la spital.
Nu știa cât timp avea să mai poată coborî după cumpărături.
Știa doar că nu voia să întrerupă marțea.
Radu a pus produsele înapoi.
„Dar lista?”
Fiica doamnei Elena a tăcut puțin.
„Lista e veche.”
„Atunci ce cumpăr?”
„Nimic. Duceți ce e deja în cutie.”
A închis.
Radu a ridicat coletul.
Înainte să plece, m-a întrebat dacă vreau să cobor cu el.
N-am mers.
Aveam treabă.
Și, dacă sunt sincer, nici nu o cunoscusem pe doamna Elena atât de bine încât să mă prefac acum că făceam parte din poveste.
Seara, când am ieșit să duc gunoiul, m-am uitat instinctiv la ușa ei.
Pe clanță mai rămăsese o bucățică de bandă adezivă de când fiica ei strânsese lucrurile din apartament.
Atât.
Marțea următoare am lucrat de acasă.
La 12:17 a sunat interfonul.
„Da?”
„Curierul.”
I-am deschis.
L-am auzit pe Radu urcând până la 4.
A stat acolo mai puțin de un minut.
Apoi a coborât.
De data asta nu i-a mai deschis nimeni ușa.
Dar cutia a plecat mai departe.
Aceasta este o poveste ficțională. Personajele și întâmplările sunt imaginare. Textul a fost scris cu ajutorul inteligenței artificiale.