Rămăsesem doar eu și liniștea apăsătoare a casei. După ce soțul meu a plecat dintre noi, sortarea obiectelor pe care le-a atins o viață întreagă a devenit forma mea de a-mi lua rămas-bun. Fiecare obiect purta o amintire, însă unul singur mi-a ridicat un semn de întrebare: un mic emițător de garaj, uzat de trecerea … Read more

…slăbită. Vizibil slăbită. Era așezată pe scaunul acela vechi din bucătărie, cu mâinile strânse în poală, așa cum o știam de când eram copil. Pereții, cândva văruiți cu grijă de mama, erau acum pătați de vreme și tăcere. Pe masă, o cană ciobită și un borcan aproape gol cu zahăr. M-a privit și a zâmbit. … Read more

După moartea mamei mele vitrege, nu am primit nimic din moștenire. Casa, conturile, bunurile – toate au fost trecute în numele fiicei ei. Mie mi-a rămas doar o plantă într-un ghiveci vechi, cu frunze ușor ofilite. N-am fost surprinsă. N-am cerut nimic. Cu o zi înainte, fiica ei mi-a spus pe un ton rece: — … Read more

Era slăbită. Prea slăbită. Stătea în bucătărie, pe același scaun vechi din lemn. Mâinile împreunate în poală, privirea pierdută pe fereastră. Pereții păstrau urmele vremurilor bune, dar timpul îi lăsase pătați de uitare. Pe masă, o cană cu toarta lipită și un borcan de zahăr pe jumătate gol. — Ai venit, a spus. Atât. Nicio … Read more

Am intrat brusc în cameră, cu inima strânsă și gândurile pline de scenarii. Mi-era teamă. Trecuse deja ora la care fiica mea spunea că va termina temele, iar telefonul rămăsese tăcut. În locul a ceea ce-mi imaginam, am găsit-o pe jos, în mijlocul cărților și al foilor colorate. Lângă ea, un băiat cu o chitară … Read more

În cele paisprezece zile petrecute în spital, timpul parcă și-a pierdut forma. Diminețile se topeau în amiezi, iar serile se întindeau în nopți lungi și neliniștite. Salonul era mereu plin de sunete, dar ciudat de gol—bipăitul monoton al aparatelor, șuierul slab al oxigenului, roțile cărucioarelor alunecând pe coridoare lucioase. Niciun glas cunoscut nu a trecut … Read more