Am citit încet, ca și cum fiecare cuvânt ar fi cântărit ceva. “Tatăl meu nu locuiește cu noi. Locuiește în altă parte. Îl văd sâmbăta și duminica. Mama zice că tata muncește mult. Eu cred că e adevărat pentru că mereu e obosit când vine. Tata mă duce în parc. Și îmi cumpără înghețată. Și … Read more
Tata a lăsat lingura jos. — Pentru că nu trebuie, a zis. Eu știu cum a fost. — Și cum a fost? — A fost… a zis, căutându-și cuvintele. Iute la mânie. Uita. Ardea sarmalele. Și… — … — Da’ când erai tu mic și făceai febră, stătea cu tine toată noaptea. Și când n-aveam … Read more
— Câți? 2.000? Vin acu’, a zis Nelu. Și-a închis. Am rămas cu telefonul în mână. Mă așteptam să râdă. Mă așteptam să zică „păi și ăia 5.000?” N-a zis nimic. În douăzeci de minute era la ușă. Mi-a întins banii împăturiți. — Îi scazi din ăia 5.000, da? am zis eu, ca să-mi salvez … Read more
— Păi la început am crezut că-i adevărat, a zis. Da’ când mi-a cerut să-i citesc codul de pe spatele cardului, mi-am adus aminte de emisiunea aia de la televizor. Și mi-am zis: stai așa, băiete, că te țin eu pe tine. — Și ce-ai făcut 47 de minute?! — I-am zis că mă duc … Read more
Era brânza lui nea Costel. O știam după gust — cincisprezece ani nu se uită așa ușor. Și după sare: nea Costel nu s-a zgârcit niciodată cu sarea, de-aia beau clienții mei apă după. L-am sunat. — Nea Costele, tu mai dai brânză și la altcineva? — Păi… la o fată. Zice că-i pentru București. … Read more
— Bă, să nu te superi pe mine, a zis, și se uita în jos, la balustradă. Botezul ăsta… l-am făcut pe credit. Pe tot. Restaurant, fotograf, tot. Am rămas cu gura căscată. Marius, care plătea rânduri întregi de bere și vorbea de Spania de parcă acolo plouă cu bani. — Nici nu știi cum … Read more
L-a trecut curat. Nici n-a atins bordura. Am tăcut și la următoarea intersecție. Și la parcare. Parcarea laterală — coșmarul nostru de două luni — a făcut-o din două mișcări. Din două. Când a oprit motorul, am zis prima propoziție din ora aia: — De ce n-ați făcut așa de la început? S-a uitat la … Read more
— Aoleu, m-ai speriat! Doamna Popa a tresărit pe canapea, cu telecomanda în mână. Pe măsuță, o caserolă din care ieșea abur. S-a ridicat iute, de parcă-o prinsesem la furat. — Ce faceți aici? am întrebat. Mi-a ieșit mai tăios decât voiam. — Păi… ți-am adus de mâncare. Am stat un pic, c-era rece-n casă … Read more
Bărbatul din fotografie se numea Victor. Fusese vecinul nostru când eram copii. Locuia la două etaje mai jos și avea obiceiul să repare orice i se aducea: biciclete, veioze, aspiratoare, uși care nu se mai închideau. Nu era meseria lui. Pur și simplu îi plăcea. Eu aveam vreo doisprezece ani când s-a mutat. Andrei era … Read more