Tata a lăsat lingura jos. — Pentru că nu trebuie, a zis. Eu știu cum a fost. — Și cum a fost? — A fost… a zis, căutându-și cuvintele. Iute la mânie. Uita. Ardea sarmalele. Și… — … — Da’ când erai tu mic și făceai febră, stătea cu tine toată noaptea. Și când n-aveam … Read more
— Câți? 2.000? Vin acu’, a zis Nelu. Și-a închis. Am rămas cu telefonul în mână. Mă așteptam să râdă. Mă așteptam să zică „păi și ăia 5.000?” N-a zis nimic. În douăzeci de minute era la ușă. Mi-a întins banii împăturiți. — Îi scazi din ăia 5.000, da? am zis eu, ca să-mi salvez … Read more
— Păi la început am crezut că-i adevărat, a zis. Da’ când mi-a cerut să-i citesc codul de pe spatele cardului, mi-am adus aminte de emisiunea aia de la televizor. Și mi-am zis: stai așa, băiete, că te țin eu pe tine. — Și ce-ai făcut 47 de minute?! — I-am zis că mă duc … Read more
Era brânza lui nea Costel. O știam după gust — cincisprezece ani nu se uită așa ușor. Și după sare: nea Costel nu s-a zgârcit niciodată cu sarea, de-aia beau clienții mei apă după. L-am sunat. — Nea Costele, tu mai dai brânză și la altcineva? — Păi… la o fată. Zice că-i pentru București. … Read more
— Bă, să nu te superi pe mine, a zis, și se uita în jos, la balustradă. Botezul ăsta… l-am făcut pe credit. Pe tot. Restaurant, fotograf, tot. Am rămas cu gura căscată. Marius, care plătea rânduri întregi de bere și vorbea de Spania de parcă acolo plouă cu bani. — Nici nu știi cum … Read more
L-a trecut curat. Nici n-a atins bordura. Am tăcut și la următoarea intersecție. Și la parcare. Parcarea laterală — coșmarul nostru de două luni — a făcut-o din două mișcări. Din două. Când a oprit motorul, am zis prima propoziție din ora aia: — De ce n-ați făcut așa de la început? S-a uitat la … Read more
— Aoleu, m-ai speriat! Doamna Popa a tresărit pe canapea, cu telecomanda în mână. Pe măsuță, o caserolă din care ieșea abur. S-a ridicat iute, de parcă-o prinsesem la furat. — Ce faceți aici? am întrebat. Mi-a ieșit mai tăios decât voiam. — Păi… ți-am adus de mâncare. Am stat un pic, c-era rece-n casă … Read more
Bărbatul din fotografie se numea Victor. Fusese vecinul nostru când eram copii. Locuia la două etaje mai jos și avea obiceiul să repare orice i se aducea: biciclete, veioze, aspiratoare, uși care nu se mai închideau. Nu era meseria lui. Pur și simplu îi plăcea. Eu aveam vreo doisprezece ani când s-a mutat. Andrei era … Read more
Câteva zile mai târziu, colega mea mi-a trimis o poză. Nu era cu apartamentul nou. Era tatăl ei, în cafenea, cu șorțul negru și cu aceeași expresie ușor iritată pe care o avea de fiecare dată când cineva îl fotografia. În fața lui era o felie de tort cu o lumânare înfiptă strâmb. „Ultima tură”, … Read more