Cardurile de alimente se alimentează înainte de sărbători, însă apare o schimbare importantă: toți beneficiarii vor fi verificați la domiciliu

Advertisement

Cardurile de alimente destinate persoanelor vulnerabile vor primi, în luna decembrie, a doua alimentare din acest an, fiecare beneficiar urmând să încaseze suma de 125 de lei. Prima tranșă a fost virată în octombrie, a confirmat marți, 4 noiembrie 2025, ministrul Investițiilor, Dragoș Pîslaru. Potrivit acestuia, peste un milion de carduri au fost deja încărcate, iar aproximativ 200.000 se află încă în proces de distribuire prin Poșta Română.

„Cardurile de alimente vor avea două încărcări în acest an. A doua plată, în valoare de 125 de lei, va fi realizată în luna decembrie”, a declarat ministrul.

Advertisement

Cine primește sprijinul și câte carduri sunt active
Programul este destinat în principal următoarelor categorii:

Advertisement

– pensionarilor cu vârsta de peste 65 de ani care beneficiază de indemnizația socială;
– adulților și copiilor cu dizabilități (grad grav, accentuat sau mediu) ale căror venituri nu depășesc 2.000 de lei;
– familiilor și persoanelor singure care primesc venit minim de incluziune.

Conform datelor transmise de CNPP și ANPIS, în această etapă au fost identificate 1.115.773 persoane eligibile.

Raportarea oficială indică următoarea situație a cardurilor:

– 1.028.391 carduri active (circa 92,16%);
– 6.231 carduri emise, dar nelivrate încă (0,55%);
– 12.223 carduri dezactivate, care urmează să fie reemise (1,09%);
– 68.928 carduri pentru noii beneficiari, aflate în procesare (6,17%).

Ministerul anunță că distribuirea continuă astfel încât toate persoanele eligibile să intre în posesia cardurilor cât mai curând posibil.

Față de anii anteriori, criteriile de eligibilitate au fost restrânse. Începând cu 2025, sprijinul se acordă doar persoanelor cu indemnizație socială de 1.281 lei sau cu venituri lunare sub 2.000 lei. Schimbările au redus numărul total al beneficiarilor, de la aproximativ 2,3 milioane în 2024, la aproape 1,2 milioane în 2025. Ministerul precizează că resursele financiare necesare sunt deja asigurate pentru cadrul legal în vigoare.

Ce se schimbă în 2026
Pentru anul 2026, autoritățile pregătesc o transformare semnificativă a modului de acordare a sprijinului alimentar. Accentul ar urma să treacă de la ajutoarele financiare directe la servicii integrate acordate la nivel comunitar. Planurile includ formarea unor echipe care vor vizita persoanele vulnerabile la domiciliu, pentru a facilita accesul la servicii esențiale precum hrană, îngrijire medicală, ajutoare sociale și alte intervenții necesare.

Ministerul Investițiilor explică faptul că noul model urmărește reducerea fragmentării sistemului de sprijin și adresarea coordonată a nevoilor multiple ale persoanelor aflate în situații dificile. Implementarea va fi realizată treptat, în funcție de resursele autorităților locale și de capacitatea serviciilor sociale și medicale.

Situația încărcării din decembrie
Până la introducerea noilor măsuri, calendarul actual rămâne valabil: beneficiarii care dețin carduri active vor primi suma de 125 de lei în luna decembrie, iar cardurile aflate în proces de emitere sau reemitere vor fi alimentate imediat ce sunt integrate în sistem.

Actualizarea situației cardurilor se realizează continuu, pe baza informațiilor furnizate de CNPP, ANPIS și Poșta Română.

Leave a Comment