Endometrioza: boala care afectează tot mai multe femei: cauze si riscuri, simptome, diagnostic si tratament

Endometrioza este considerată un fel de ”cenuşăreasa” a bolilor ginecologice, deoarece nici în momentul de faţă, cu tot progresul ştiinţific, medicina nu a reuşit să ofere o explicaţie completă şi logică pentru aceasta afecţiune.

Endometrioza este o boală progresivă, care afectează 10-15% din femei în timpul anilor de reproducere şi a doua cea mai frecventă cauza a infertilititatii. 30% până la 40% din femeile cu endometrioză fiind infertile.

Durerea fizică alături de cea sufletească, dată de incapacitatea de a avea copii, aduc cu sine depresie, oboseală, apatie, izolare.

Endometrioza constă în dezvoltarea endometrului, a mucoasei care tapetează pereţii interni ai uterului, în cu totul altă parte decât la locul potrivit precum la nivelul ovarelor, a trompelor uterine, pe peretele abdominal intern, vezica urinară, intestin; uneori poate ajunge până la plămâni, măduva spinării şi chiar la creier.

”Sub influenţa hormonilor, endometrul se măreşte în fiecare lună pentru a primi o sarcină, iar în lipsa acesteia endometrul se elimină şi astfel se declanşează menstruaţia.

În timpul menstruaţiei, celulele endometriale sunt eliminate, dar mucoasa din afara uterului nu are nicio modalitate de a părăsi corpul şi se inflamează, se poate rupe sau forma ţesut cicatrial dureros, care provoacă durere şi dinsconfort. În mod normal normal menstruaţia este asociată cu durere înainte de a începe faza de sângerare propriu zisa, iar ea dispare în ziua a doua a menstruaţiei.

La femeile care suferă de endometrioza durerea continua toată perioada de sângerare şi inclusiv după, de aceea este foarte important să se prezinte la un consult amănunţit atunci când se sesizează durere înainte şi în timpul menstruaţiei, dureri sau tulburări intestinale, pelviene, în timpul sau după actul sexual sau mişcări intestinale sau urinare dureroase în timpul perioadelor menstruale.

Pentru unele femei durerea este atât de mare încât ajunge să le afecteze şi viaţa de zi cu zi”, explica dr. Silviu Istoc, medic specialist Obstetrica-Ginecologie.

Cauzele si factorii de risc in endometrioza

Cu toate ca este o afectiune despre care se stie de foarte multi ani, endometrioza este o boala putin cunoscuta si diagnosticata in lume. Medicii nu pot spune cu precizie care sunt cauzele aparitiei acestei boli. Se pare că factorii genetici (afecţiunea poate fi moştenită), un sistem imunitar scăzut şi nivelul crescut de estrogen joacă un rol important.

Factori de risc

Caracterizata prin prezenta tesutului endometrial in afara cavitatii uterine uneori chiar si pe ovare, endometrioza afecteaza cu precadere femeile cu varstele cuprinse intre 25 si 40 de ani. Factorii de risc blamati pentru dezvoltarea endometriozei sunt urmatorii:

• Perioada ciclului menstrual mai mic de 28 de zile

• Durata mai mare de sapte zile a fiecarui ciclul menstrual

• Aparitia menarhei (primul ciclu) inainte de implinirea a 12 ani

• Inaintarea in varsta

• Istoricul familial

• Anomalii congenitale ale uterului care obstructioneaza fluxul menstrual

Simptome

Unele femei cu endometrioza nu au simptome. Alte femei cu endometrioza prezinta simptome usoare pana la severe.

Simptomele din endometrioza sunt adesea cel mai severe tocmai inaintea si in timpul ciclului menstrual si devin mai estompate spre sfarsitul perioadei menstruale. Cu toate acestea, pentru unele femei, durerea este continua si nu se amelioreaza pe perioada ciclului menstrual.

Simptomele sunt durerea, care poate fi:

– durere pelvina

– crampe severe in timpul menstruatiei

– dureri de spate aparute cu o zi sau doua zile inainte de inceperea perioadei menstruale (sau mai tarziu), devenind mai usoare in timpul perioadei menstruale

– durerea in timpul actului sexual

– dureri rectale

– dureri in timpul peristalticii (miscarilor) intestinale

– infertilitatea, care poate fi singurul semn prezent in endometrioza. Intre 20%-40% dintre femeile care sunt infertile au endometrioza

– hemoragii anormale. Acestea pot include:

– sange in urina sau in scaun

– unele sangerari vaginale inainte de inceperea perioadei menstruale (patarile premenstruale)
– sangerari vaginale dupa actul sexual

– cresterile endometriale (implantele) care sunt intinse nu sunt neaparat mai dureroase. In schimb, durerea si sangerarile sunt cel mai adesea legate de localizarea “implantelor” si cat de adanc au crescut

– alte conditii, ca de exemplu perioade dureroase, adenomioza sau proliferari (cresteri) non-canceroase in uter, numit fibrom uterin, pot cauza simptome care sunt similare cu endometrioza.

Cum se depistează endometrioza

”Este foarte important ca femeile ce suferă de simptomele endometriozei să-şi facă anual controale pentru a-şi verifica ovarele. Dacă acestea prezintă chisturi de diferite dimensiuni, cu un aspect caracteristic pentru endometrioza, diagnosticul poate fi pus.

Prin ecografia transvaginala nu se poate depista decât boala avansată, deoarece aici se vor vedea doar chisturile care apar târziu în evoluţie. De aceea, diagnosticul de certitudine se realizează prin laparoscopie, o metodă minim invaziva şi foarte precisă ce perminte şi vizualizarea implantelor de endometrioza şi excizia lor. După această sarcină poate apărea în urma tratamentului”, adaugă dr. Istoc.

Alte teste de diagnostic ce pot fi făcut opţional înainte de laparoscopie sunte sunt testele de sânge – markerul CA125, care în anumite valori indica prezena ţesutului uterin în alte locuri decât în abdomen, tomografia computerizată, rezonanta magnetică, etc.

”Chiar am avut o pacientă care suferea de durere pelvina cronică, care în timpul menstruaţiei sau la contactul sexual devenea atroce, nu mai ceda la nimic, ajungând să producă tulburări psihice cum ar fi anxietatea sau depresia. I se prescriau mereu medicamente pentru durere, inutile însă. În acelaşi timp ea încerca să rămână însărcinată, dar fără succes.

Operaţia laparoscopica a evidenţiat implanturi endometriozice vechi, fibroase, care invadaseră pereţii abdominali şi rectul, făcând operaţia extrem de dificilă. După 3 ore s-au reuşit eliminarea majorităţii implanturilor, iar pacienta nu mai avea absolut nicio durere, lucru considerat imposibil de medicii ce o consultaseră înainte.

După 6 luni pacienta a rămas însărcinată prin fertilizare în vitro (era crucială obţinerea cât mai rapidă a sarcinii, deoarece riscul de recidiva era foarte ridicat).

După naştere, endometrioza a recidivat, pacienta a suferit o a doua intervenţie, iar acum face demersurile pentru o nouă sarcină. După naştere va fi supusă unui tratament cronic de supresie a endometrului din cauza riscului ridicat de recădere”, adaugă dr. Istoc.

Tratament

Desi endomatrioza nu se vindeca, tratamentul recomandat poate inlatura durerea si rezolva infertilitatea. Tratamentul depinde de severitatea simptomelor si de dorinta de a ramane insarcinata. Doar pentru durere este recomandata orice terapie hormonala care o data ce reduce nivelul crescut de estrogeni determina o micsorare a proliferarilor endometriale si in consecinta reducerea durerii.

Pentru a ramane insarcinata se recomanda atat tratarea infertilitatii cat si tratamentul chirurgical asociat acesteia.

Daca o femeie are dureri cauzate de endometrioza sau sangerari si nu doreste in viitorul apropiat o sarcina se recomanda anticonceptionalele sau antiinflamatoarele nesteroidiene, acestea fiind suficiente pentru a controla durerea.

Anticonceptionalele determina regresia proliferarii mucoasei endometriale si reusesc sa indeparteze durerea la cele mai multe femei. De asemenea acestea previn agravarea endometriozei. Antiinflamatoarele reduc hemoragiile, inflamatia si durerea din endometrioza. Cele mai multe femei folosesc in siguranta aceste medicamente, avand doar cateva efecte adverse luate o perioada lunga de timp.

In cazul in care simptomele sunt severe sau anticonceptionalele si AINS nu sunt eficiente poate fi incercata o terapie hormonala mai puternica cu analogi de hormoni care elibereaza gonadotropina (GnRH), doze mari de progesteron, dispozitivul intrauterin cu progesteron (Mirena) sau danazol. Unii medici recomanda efectuarea mai intai a unei laparoscopii pentru a vedea semnele de endometrioza prezente in pelvis. Desi, de multe ori nu este necesara decat daca exista sansa de a avea o alta problema.