Analiza VSH: Ce este? – Rolul acestui test de sange

VSH-ul (viteza de sedimentare a hematiilor) este o analiza uzuala de sange care evalueaza rapiditatea cu care globulele rosii (hematiile) se depun in tubul de recoltare.

Cresterea vitezei de sedimentare poate indica existenta unei diversitati de afectiuni, de aceea aceasta analiza trebuie insotita intotdeauna de teste medicale suplimentare menite sa dezvaluie problema subiacenta.

Hematiile sunt celulele raspunzatoare cu transportul substantelor nutritive din stomac si intestine, respectiv al oxigenului si dioxidului dinspre si inspre plamani catre si dinspre intreg organismul. In conditii normale, celulele rosii se sedimenteaza lent in urma recoltarii unei probe de sange, datorita incarcaturii negative de la suprafata acestora, care nu permite agregarea lor.

In contextul existentei unor afectiuni, celulele rosii se pot sedimenta fie accelerat, fie mult prea lent, ambele situatii putand fi declansate de o varietate de factori.

Evaluarea VSH-ului – a vitezei, asadar, cu care hematiile se sedimenteaza − este inclusa in pachetul de analize de rutina a caror efectuare este recomandata cel putin o data pe an. Cresterea VSH-ului indica prezenta unei inflamatii/infectii, acute sau cronice, a unei afectiuni de lunga durata (cronicizata) ori autoimune sau functionarea deficitara a unor organe (plamani, rinichi, ficat).

Metode de realizare a analizei VSH

Exista doua metode principale folosite pentru a masura viteza de sedimentare a hematiilor (VSH): metoda Westergren si metoda Wintrobe. Fiecare metoda produce rezultate care pot fi usor diferite. Majoritatea laboratoarelor folosesc metoda Westergren.

• Metoda Westergren – Este o metoda mai buna decat metoda Wintrobe. Citirea obtinuta este marita pe masura ce coloana este alungita. Tubul Westergren este deschis la ambele capete. Este un tub de 30 cm lungime si are 2,5 mm in diametru. Partea de jos (ultimii 20 cm) este marcata cu 0 in partea superioara si cu 200 in partea inferioara. Tubul contine aproximativ 2 mililitri de sange anticoagulat.

• Metoda Wintrobe – Aceasta metoda foloseste tubul Wintrobe, un tub de sticla ingust, inchis doar in partea inferioara. Tubul Wintrobe are o lungime de 11 cm si un diametru interior de 2,5 mm. El contine 0,7-1 ml de sange.

Partea de jos (ultimii 10 cm) este reprezentata in centimetri si milimetri. Marcajul este 0 (zero) in partea de sus si 10 la fundul tubului pentru testul VSH. Dupa 1 ora, timp in care hematiile s-au sedimentat, se citesc rezultatele. Cu cat hematiile sau eritrocitele se sedimenteaza mai repede, cu atat VSH-ul este mai mare.

Pe langa metoda Westergren si metoda Wintrobe, mai exista si alte mijloace prin care se poate realiza analiza VSH. Acestea sunt:

• metoda automata de citire a VSH, iar citirea se face cu ajutorul unui sistem de raze infrarosii;

• metoda microfotometrica capilara.

De ce se fac testele VSH?

Testele VSH se fac pentru:

A afla daca o inflamatie sau o afectiune este prezenta in organism

A verifica evolutia bolii

A vedea cat de bine functioneaza tratamentul aplicat

Cum se interpreteaza rezultatele testului VSH?

Asa cum mentionam mai sus, viteza de sedimentare masoara cat de repede se aseaza celulele rosii pe suprafata bazei recipientului de test. Rezultatele normale difera de la laborator la laborator, depinzand de conditiile de analiza si metodele folosite.

Totusi, fiecare laborator indica valorile normale ale VSH ca si valori de reper pentru pacienti. Mai mult de atat, in functie de varsta, sanatatea generala a organismului si alti factori, medicul dumneavoastra va putea sa interpreteze diferit, particularizat de la caz la caz anumite valori ca fiind normale sau marite in circumstante diferite.

Aceasta inseamna ca, chiar daca valoarea VSH a iesit in afara limitelor valorilor de mai jos, aceasta valoare poate fi totusi normala pentru organismul dvs sau pentru laboratorul unde va faceti analizele:

VSH valori normale:

Barbati – 0-15 mm/hr sau 0-20 mm/hr la cei cu varsta peste 50 de ani

Femei – 0-20 mm/hr sau 0-30 mm/hr la cele cu varsta peste 50 de ani

Copii – 0-10 mm/hr

Nou-nascuti – 0-2 mm/hr

VSH valori marite.

Valorile marite ale VSH pot fi cauzate de:

Boli autoimune, cum ar fi lupus eritematos sau artrita reumatoida

Cancer, cum ar fi cancerul limfatic

Boli cronice ale rinichilor

Infectii, cum ar fi pneumonie, boala inflamatorie pelvina sau apendicita

Inflamatii ale incheieturilor

Inflamatii ale glandei tiroide

Infectii ale rinichilor, oaselor, pielii sau ale valvelor cardiace

Sarcina

Infectii virale

VSH valori scazute.

Valorile scazute ale VSH pot fi cauzate de:

Un nivel ridicat al glicemiei

Policitemie

Anemie cu celule falciforme

Boli grave ale ficatului

Ce afecteaza rezultatele testului VSH?

Dintre motivele pentru care nu vei putea sa iti verifici VSH sau rezultatele testelor nu vor fi concludente, se numara:

Daca esti insarcinata

Daca esti anemic/anemica

Daca esti in timpul menstruatiei

Daca te afli sub tratament medicamentos. Din acest ultim motiv, spune-i doctorului tau despre orice medicament pe care il iei, sub prescriptie medicala sau din proprie initiativa.
Testul VSH – ce anume sa ai in vedere

Desi anumite afectiuni, cum ar fi arterita cu celule gigante, aproape intotdeauna determina valori marite ale VSH, testul de sedimentare nu poate fi folosit singur pentru a identifica o anumita boala. Rezultatele testului trebuie verificate impreuna cu cele ale altor teste si interpretate doar de catre medicul dvs.

Anumite boli care cauzeaza inflamatii nu genereaza si valori marite ale VSH, deci valorile normale ale VSH nu exclud prezenta unei anumite boli/infectii.

Anumite cadre medicale prefera sa utilizeze testele de proteina C reactiva pentru a identifica prezenta unei afectiuni inflamatorii.