Marius avea 32 de ani când a plecat din Târgu Jiu cu un rucsac și numărul de telefon al unui văr stabilit în Barking. N-avea meserie, n-avea engleză. A început ca ajutor la vase într-un restaurant românesc din estul Londrei, pe 6 lire și jumătate pe oră. Azi, după 9 ani, tot acolo e. Tot la vase.
Lucrează șase zile pe săptămână, cam 55 de ore. Ia puțin peste 12 lire pe oră, ceea ce înseamnă, după taxe, în jur de 2.300 de lire pe lună. Sună bine până faci socoteala Londrei.
Stă într-o cameră dintr-un apartament împărțit cu alți doi români, în zona 4. Chiria: 700 de lire. Mâncare o gătește acasă, duminica, pentru toată săptămâna. Haine își cumpără de la second-hand. Țigări nu fumează, mașină n-are, în oraș iese rar. „La Londra, dacă nu ești atent, salariul ți se topește până pe 20″, zice.
În fiecare lună îi rămân cam 1.100 de lire. Din ele, 300 le trimite mamei, în țară. Restul îi intră într-un cont pe care nu-l atinge.
N-au fost 9 ani liniștiți. În pandemie restaurantul s-a închis patru luni și a trăit din economii. În 2022, când prețurile au explodat, a fost la un pas să se întoarcă acasă. N-a făcut-o.
Anul trecut și-a făcut socoteala: strânsese echivalentul a vreo 100.000 de euro. Și-a sunat mama și i-a zis să înceapă să se uite după o casă. Nu vilă, nu la oraș mare. O casă cu curte, într-un sat de lângă Târgu Jiu, unde s-a născut.
A găsit-o în primăvară: trei camere, curte de 800 de metri, livadă mică în spate. 68.000 de euro, plătiți pe loc, fără credit, fără bancă. Actele le-a semnat când a venit acasă de Paște.
După casă, în cont i-au rămas puțin peste 30.000 de euro.
Casa stă goală acum. O verifică un vecin de două ori pe săptămână și-i trimite poze pe WhatsApp. Mama lui îi trimite și ea poze, duminica, cu grădina. Marius le salvează într-un folder din telefon pe care-l deschide seara, în cameră, după program.
Mai vrea să stea doi ani la Londra. Zice că vrea să strângă bani de renovare, să nu se atingă de ce i-a rămas. După aia se întoarce. Tot la vase a stat 9 ani. Acasă, zice, o să spele doar vasele lui.