— Mamă?
S-a oprit brusc. Bărbatul s-a uitat la mine.
— Ioana? Ce faci aici?
— Eu te întreb ce faci TU aici. Cu el.
Mama și-a strâns geanta la piept.
— …La școală, a zis.
— Poftim?
— Seral, a zis bărbatul. Suntem colegi. Eu sunt Viorel.
— Colegi? am zis. Colegi de ce?
— Îmi dau bacul, a zis mama încet. N-am apucat când te-am avut pe tine. Aveam 18 ani.
Viorel. Mama. Geanta ei, din care se vedea colțul unei cărți.
— Și de ce nu mi-ai zis? am întrebat.
— Pentru că am preferat să crezi că am un iubit, a zis.
— …Poftim?
— „Am un iubit” sună mai bine decât „mama ta merge la seral la 60 de ani”.
— Mamă, nu mi-e rușine cu tine.
— …Mie mi-era, a zis.
Viorel ne-a lăsat singure. Am pornit pe jos spre casă.
— De când știi că te urmăresc? am întrebat.
— De prima seară.
— Și nu te-ai supărat?
— La început da. Pe urmă m-am gândit: dacă mă urmărește, înseamnă că-i pasă. Și mi-a trecut rușinea.
Am tăcut o vreme. Țineam de braț o femeie de 60 de ani care își dădea bacul.
— Mâine vii cu mine? a întrebat.
— Unde?
— La școală. Să vezi.
— …Vin.
Aceasta este o poveste ficțională. Personajele și întâmplările sunt imaginare. Textul a fost scris cu ajutorul inteligenței artificiale.