— Câți? 2.000? Vin acu’, a zis Nelu. Și-a închis.
Am rămas cu telefonul în mână. Mă așteptam să râdă. Mă așteptam să zică „păi și ăia 5.000?” N-a zis nimic.
În douăzeci de minute era la ușă. Mi-a întins banii împăturiți.
— Îi scazi din ăia 5.000, da? am zis eu, ca să-mi salvez orgoliul.
— Care 5.000? a zis Nelu.
— Cum care?! Ăia de la covrigărie!
— A, aia, a zis, și-a început să râdă. Glumeam, mă.
Am început să râd și eu. Trei ani m-am ofticat pe „luna viitoare” și uite că tot eu am ajuns să cer.
— Ți-a dat? m-a întrebat Geta din bucătărie.
— Mi-a dat.
— Și ăia 5.000?
Am luat plicul de la Nelu. L-am întrebat, de formă:
— Și ăia 5.000?
— Luna viitoare, a zis Nelu.
Aceasta este o poveste ficțională. Personajele și întâmplările sunt imaginare. Textul a fost scris cu ajutorul inteligenței artificiale.