Mi-aș dori mai mult decât orice să fi exagerat — ca toată această grijă să fi fost doar rezultatul stresului. Mi-aș fi dorit ca totul să fi fost doar în imaginația mea. Să mă fi înșelat. Aș da orice să fi fost așa.
Mă numesc Martha și am o fetiță de patru ani, Beverly. Atât eu, cât și soțul meu, Jason, lucrăm cu normă întreagă, așa că, în timpul săptămânii, Beverly merge la grădiniță. Nu este o soluție ideală, și port mereu cu mine un sentiment de vinovăție, însă părea fericită, își făcuse prieteni și se dezvolta frumos.
— E bine, Martha, mi-a spus Jason într-o dimineață, în timp ce pregăteam pachetul pentru Beverly.
— Știu, dar nu vreau să simtă că o îndepărtăm, i-am răspuns.
În urmă cu o lună, mama lui Jason, Cheryl, ne-a propus ceva care părea aproape prea frumos ca să fie adevărat.
— Ce-ar fi să o las pe Beverly la mine miercurea? a sugerat la cină. — Ar fi o pauză binevenită de la grădiniță, și am putea petrece timp de calitate împreună. Ar fi benefic pentru ea.
Am ezitat. Eu și Cheryl nu am avut niciodată o relație apropiată. Mereu a existat o notă critică în tonul ei, chiar dacă nu era exprimată direct. Totuși, părea sinceră — și ar fi însemnat mai puțini bani dați pe grădiniță, plus faptul că Beverly ar fi stat în familie. O parte din mine chiar s-a simțit ușurată. Am fost de acord.
La început, totul părea în regulă. Dar apoi comportamentul lui Beverly a început să se schimbe într-un mod deranjant. Într-o seară, a împins farfuria cu cina și a spus:
— Vreau să mănânc doar cu tati, bunica și prietena ei azi.
Am încremenit.
— Cine e prietena bunicii, iubita? am întrebat nedumerită.
A zâmbit într-un mod ciudat, tainic. La început am crezut că e vorba despre o prietenă imaginară, dar o tot menționa pe „prietena bunicii” și devenea tot mai retrasă față de mine.
Într-o seară, când o înveleam în pat, ținând strâns unicornul de pluș, mi-a șoptit:
— Mami, de ce nu-ți place prietena noastră?
Un fior mi-a străbătut coloana.
— Cine ți-a spus că nu-mi place?
A mușcat-o ușor pe buze, apoi a repetat, ca și cum ar fi rostit o replică învățată:
— Prietena noastră e familie, mami. Doar că tu încă nu vezi asta.
Era nenatural. Repetitiv. Instinctul îmi spunea că ceva era profund greșit.
Sâmbăta următoare, Cheryl a venit la noi la micul dejun. Jason și Beverly făceau clătite în bucătărie.
— A cunoscut Beverly prieteni noi, poate în parc? am întrebat, încercând să par calmă.
Cheryl nu s-a uitat la mine. Sorbea din cafea.
— Își inventează tot felul de prieteni. Așa sunt copiii, a spus, cu un ton prea lejer.
Mi s-a strâns stomacul. Nu o credeam.
În acea seară, am luat o decizie grea: am reinstalat o cameră de supraveghere mică, ascunsă, pe care o folosisem când Beverly era bebeluș, pe vremea când aveam o bonă de noapte. Trebuia să aflu adevărul.
A venit miercurea. Am pregătit gustări, am lăsat totul ca de obicei și am plecat la muncă, de parcă nimic nu era în neregulă. Eram un pachet de nervi. La prânz, nu am mai rezistat și am verificat filmarea de pe telefon. Totul părea normal la început. Beverly se juca cu păpușile, Cheryl își bea ceaiul.
Apoi Cheryl s-a uitat la ceas și a zâmbit.
— Bev, ești pregătită? Prietena noastră sosește în curând!
Inima a început să-mi bată cu putere.
— Da, bunico! O iubesc! Crezi că o să-mi mai mângâie părul?
— Dacă o rogi frumos, sunt sigură că o va face, a răspuns Cheryl. Apoi s-a aplecat și i-a spus: — Ții minte ce nu-i spunem mamei?
Beverly a dat din cap, foarte serioasă.
— Nicio vorbă la mama.
Mi s-a făcut frig. Inima mi-a înghețat.
După câteva momente, soneria a sunat. Cheryl s-a dus calmă să deschidă, netezindu-și părul. Când am văzut cine a intrat pe ușă, mi s-a oprit respirația.
Fosta soție a lui Jason. Alexa. Femeia despre care mi s-a spus că a plecat departe, să-și refacă viața. Beverly a alergat direct în brațele ei.
Nu-mi amintesc cum am pus mâna pe chei sau cum am ajuns în mașină. Într-o clipă eram la birou, iar în următoarea goneam spre casă, abia văzând drumul. Am intrat în casă trântind ușa de perete. Erau toți trei pe canapea. Ca un portret de familie… distorsionat. Alexa chiar părea surprinsă să mă vadă.
— Oh. Bună, Martha, a spus, de parcă eu eram cea care nu-și avea locul.
— Ce caută ea aici? am izbucnit, cu vocea tremurândă.
Beverly s-a uitat la mine nevinovată:
— Mami, de ce strici unirea?
Unirea?
Cheryl a oftat, ca și cum aș fi fost ridicolă.
— Ești atât de naivă uneori, Martha, a spus rece.
— Ce unire? am strigat.
Alexa s-a fâstâcit.
— Cheryl a crezut că ar fi bine să o văd pe Beverly, a început ea.
Cheryl a întrerupt-o:
— Martha, acceptă realitatea. Tu n-ai fost niciodată parte din imaginea de ansamblu. Alexa trebuia să fie cu Jason. Tu ești o greșeală. Beverly merită o familie adevărată, iar Alexa e dispusă să rămână acasă cu ea. Jason își va da seama, în timp.
Mi s-a strâns stomacul.
— I-ați mințit copilului meu! Ați manipulat-o!
Cheryl a ridicat o sprânceană.
— Ce ușor ești de înlocuit…
Am privit spre Alexa.
— Tu? Tu l-ai părăsit pe Jason! Ce cauți înapoi?
Alexa a privit în jos, jucându-se cu o pernă.
— Cheryl m-a convins că Beverly ar trebui să mă cunoască, a spus slab.
— Sau poate ai sperat să-l recucerești pe Jason? am aruncat, veninos.
Nu mi-a răspuns.
M-am întors spre Cheryl. Vorbeam calm, cu o răceală glacială.
— Nu o vei mai vedea niciodată pe fiica mea.
Ea a zâmbit disprețuitor.
— Fiul meu nu va permite asta.
Am ridicat-o pe Beverly, care s-a agățat de mine confuză. Mi s-a rupt inima.
— Vom vedea, i-am spus lui Cheryl.
În mașină, ținându-mi fetița în brațe, am făcut o promisiune. Nimeni nu mi-o va lua. Nici Cheryl. Nici Alexa. Și dacă Jason nu va fi de partea mea, nici măcar el.
La cofetărie, în timp ce savuram înghețata, i-am explicat lui Beverly cu blândețe:
— Tu n-ai făcut nimic rău, iubita. Bunica a mințit. Și prietena ei, la fel. Nu le vom mai vedea.
Când ne-am întors acasă, Cheryl și Alexa plecaseră, dar Jason ne aștepta.
— Jason, i-am spus, trimițând-o pe Beverly la joacă, trebuie să vorbim.
I-am arătat tot. Filmarea. Tot ce văzusem. Fața i s-a albit.
— Nu o va mai vedea niciodată, a spus cu fermitate.
Cheryl a tot încercat să sune, dar am blocat-o. Uneori, familia nu merită o a doua șansă. Iar nimeni, absolut nimeni, nu-mi va răpi copilul.
Parteneri
