Tata a murit acum 6 ani, în grădină, între rândurile de roșii. Infarct. Mama n-a vrut să se mute la mine, la București. „Aici știu unde e fiecare lucru”, mi-a zis. „La tine aș fi musafir.”
Ritualul cu duminica a început după ce am uitat o dată s-o sun. M-a așteptat lângă telefon până la 11 noaptea. De atunci, duminica la 8 fix. Dacă întârzii zece minute, mă sună ea: „Ai pățit ceva?”
Nea Ion are 80 de ani și e văduv și el. Se ajută unul pe altul: ea îi face ciorbă, el îi taie lemnele. Când nu răspunde unul, celălalt se duce să vadă. Așa e înțelegerea lor. Pe mine nu m-a întrebat nimeni, dar sunt parte din ea.
N-am mai fost la ea de două luni. Mereu e ceva: serviciu, rate, viață. Ultima oară când am fost, mi-a pus în portbagaj borcane până n-a mai încăput nimic și mi-a zis: „Să vii mai des, maică.” I-am zis că vin. N-am venit.
Aseară, după ce am închis, am stat mult în balcon. M-am gândit la cele zece minute. La cum mi s-a strâns stomacul. La cum o să fie într-o zi când o să sune nea Ion și n-o să mai fie „e bine, mă”.
Am pus reminder în telefon: duminica, 19:30, mama. Și încă unul, separat: prima sâmbătă liberă — drum la mama. Cu portbagajul gol, să aibă unde să-mi pună borcanele.
Aceasta este o poveste ficțională. Personajele și întâmplările sunt imaginare. Textul a fost scris cu ajutorul inteligenței artificiale.