Seara i-am povestit bărbatului meu. Mesteca și se uita în farfurie.
— Demisionează, a zis.
— Și rata cine o plătește?
N-a mai zis nimic.
Înainte de jobul ăsta am lucrat la o firmă de curierat, care s-a închis. Când am venit la depozit, nu știam nimic. M-a învățat o colegă vreo 6 luni, apoi a plecat și ea. Restul le-am învățat singură, seara, cu tutoriale pe YouTube. Nimeni nu mi-a dat 5.200 de lei ca să învăț.
Anul trecut, la mărire: „Nu sunt bani anul ăsta, poate la anul.” Se pare că la anul a venit mai repede pentru alții.
Aseară am deschis laptopul și mi-am actualizat CV-ul. Prima oară în 3 ani. Am aplicat la 4 firme. Una m-a sunat azi: interviu joi, la o firmă din Pipera.
Azi dimineață Răzvan m-a întrebat ceva de o factură și i-am răspuns scurt. S-a uitat ciudat la mine. Poate o să-și dea seama că s-a schimbat ceva. Poate nu. Are 24 de ani și 5.200 de lei. O să-și dea seama greu.
Joi am interviu. Nu i-am zis șefului. Dacă îmi dau cât cer, plec. Dacă nu, rămân. Și îl învăț în continuare.
Strict ce trebuie.
Aceasta este o poveste ficțională. Personajele și întâmplările sunt imaginare. Textul a fost scris cu ajutorul inteligenței artificiale.