Uneori, realitatea depășește cu mult limitele ficțiunii. Sunt întâmplări care par banale la prima vedere, dar care lasă în urmă o stare de neliniște ce nu dispare ușor. Această selecție adună relatări care au început firesc și au sfârșit prin a sfida explicațiile simple.
Nu sunt povești despre monștri sau scenarii spectaculoase, ci fragmente de viață în care ceva nu s-a potrivit. O clipă lipsă. Un gest imposibil. Un detaliu care refuză să stea la locul lui.
Relatarea 1
Timp de câteva săptămâni am primit apeluri de la numere necunoscute. De obicei, nimeni nu vorbea. Într-o noapte, aproape de miezul nopții, telefonul a sunat din nou. Am răspuns pe jumătate adormit. Din receptor venea un zgomot ciudat, ca o încăpere plină de oameni. Apoi, distinct, un sunet prelung, ca un cor fără cuvinte — o vocală gravă, melancolică, care urca și cobora. M-a cuprins un sentiment greu, apăsător. Am închis. Și acum îmi pot aminti exact tonalitatea. Numărul era ascuns.
Relatarea 2
Într-o dimineață, mă pregăteam să plec la facultate. Tatăl meu era lângă mine, urmărind știrile. Imaginea s-a blocat. Am oprit televizorul, l-am repornit. Când ne-am uitat la ceas, trecuseră două ore. Niciunul dintre noi nu își amintea ce făcuse în acel interval. Nu părea că dormisem. Era pur și simplu shows o gaură în timp.
Relatarea 3
Fiul meu vitreg, în vârstă de cinci ani, vorbește uneori despre o „viață de dinainte”. Spune că avea alt nume, altă casă. Descrie locuri și persoane pe care nu le recunoaștem. Vorbește despre un oraș din California, despre o mașină sport roșie și o pisică pierdută. Detaliile sunt prea clare pentru a fi simple jocuri. Noi nu am fost niciodată acolo.
Relatarea 4
Stăteam la calculator și încercam să caut ceva online. Știam exact ce voiam să scriu, dar de fiecare dată când tastam, apăreau doar litere fără sens. Nu puteam forma cuvinte. După câteva minute, m-am ridicat, am ieșit la aer. Când m-am întors, totul era normal. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată.
Relatarea 5
Într-o seară, m-am ridicat să sting lumina. Am făcut doi pași. Următorul lucru pe care l-am realizat a fost că eram din nou pe pat. Lumina era stinsă. Nu ajunsesem la întrerupător. Nu știu cum.
Relatarea 6
La 22 de ani, mă pregăteam pentru cursurile de patiserie. M-am gândit că trebuie să iau haina din dulap. O clipă mai târziu, era așezată pe pat. La 25 de ani, la muncă, țineam un pahar gol sub dozator. În următoarea secundă, paharul era plin, rece, cu condens. Colega mea m-a întrebat dacă sunt bine.
Relatarea 7
Dormeam într-un subsol al unei case vechi. Eram întins pe pat când am simțit clar cum salteaua se lasă lângă mine, ca și cum cineva s-ar fi așezat. Când m-am întors, nu era nimeni. Greutatea a dispărut treptat. Am fugit pe scări, cu senzația că nu sunt singur.
Relatarea 8
Într-o noapte, ușa din spate a casei părinților mei s-a deschis brusc, deși era încuiată. Am auzit un sunet adânc, ca un mârâit. Pisicile au reacționat instant. Casa aceea a avut mereu ceva neliniștitor.
Relatarea 9
M-am trezit cu apeluri disperate de la mama și un mesaj că fusese jefuită. Când am ajuns la ea, mi-a spus că nu trimisese nimic. Mi-a arătat telefonul — mesajul era acolo, scris, dar netrimis. Când m-am întors acasă, locuința mea fusese răvășită. Ușa era deschisă. Nu știu nici azi dacă a fost o coincidență sau o capcană.
⸻
Aceste întâmplări nu vin cu explicații clare. Unele pot avea cauze medicale, altele psihologice, altele poate doar coincidențe stranii. Dar toate au în comun același lucru: sentimentul că, pentru o clipă, realitatea a alunecat din locul ei.
⸻
Notă:
Această lucrare este inspirată din relatări reale, dar a fost ficționalizată în scop narativ. Numele, detaliile și ordinea evenimentelor au fost modificate pentru protejarea intimității. Orice asemănare cu persoane sau situații reale este întâmplătoare. Textul este oferit „ca atare” și nu reprezintă afirmații factuale sau explicații științifice.