Aerul serii era greu și umed, iar luminile de la complexul rezidențial „Elite” se reflectau rece în caroseriile mașinilor de sute de mii de euro. Nea mIhai, portarul care vedea tot dar nu spunea niciodată nimic, își aranja gulerul hainei vechi. Fusese martor la mii de minciuni parfumate care intrau și ieșeau pe poarta aia.
Liniștea a fost tăiată de scârțâitul roților unui SUV alb. Din mașină a coborât Răzvan, un tip care credea că lumea începe și se termină cu extrasul lui bancar. „Bătrâne, ia cheile și spală-mi parbrizul ăla, că e plin de praf de la șantier. Și mișcă-te repede, că am o ședință lungă la etajul 10,” a urlat el, aruncându-i cheile în noroi. Răzvan nu locuia la etajul 10; acolo locuia „proiectul” lui secret, o tânără care nu știa că el are acasă trei copii și o soție care îi finanțase prima afacere.
Nea Mihai a ridicat cheile cu o demnitate care l-ar fi făcut pe Răzvan să tremure dacă ar fi avut ochi să o vadă. Portarul nu era doar un bătrân care deschidea bariera. Înainte de pensia forțată, fusese specialist în filaj, un om care știa că fiecare detaliu lasă o urmă. S-a dus la mașină, dar n-a spălat parbrizul. A deschis portiera, a scos din buzunar un plic mic, negru, și l-a lipit cu bandă adezivă direct pe centrul volanului. În interior nu erau poze, ci factura originală de la magazinul de bijuterii unde Răzvan cumpărase un colier de 5.000 de euro pe numele firmei familiei, dar pentru o altă adresă de livrare.
Când soția lui Răzvan, care tocmai venise să-i aducă actele uitate pentru „delegație”, a văzut mașina parcată aiurea, s-a apropiat curioasă. Nea Mihai i-a întins cheile fără să scoată un cuvânt, dar a făcut un semn discret cu privirea spre interiorul mașinii.
Femeia a deschis ușa și a înlemnit. Plicul de pe volan era semnat chiar de ea, în calitate de administrator al firmei, dar conținea dovada trădării absolute. În timp ce Răzvan „muncea” la etajul 10, tot imperiul lui se prăbușea pe asfaltul rece din fața blocului. Soția a scos telefonul, a făcut o singură poză facturii și a blocat toate conturile firmei printr-o simplă aplicație, înainte ca el să apuce să-și dea jos haina în apartamentul de sus.
Nea Mihai s-a întors în ghereta lui, luându-și mătura înapoi. Uneori, dreptatea nu vine de la tribunal, ci de la oamenii pe care îi crezi prea mici ca să conteze. În sâmbăta aia, aroganța lui Răzvan a costat exact cât un parbriz nespălat: totul.