Cand facem RMN si cand CT

Diagnosticarea sau confirmarea unor afectiuni presupune în anumite situatii realizarea unor investigatii suplimentare analizelor de sânge, ecografiilor sau radiografiilor, precum Tomografia Computerizata (CT) sau Rezonanta Magnetica (RM).

Acestea sunt doua modalitati diagnostice care utilizeaza tehnici diferite pentru achizitia imaginilor: radiatiile X pentru Tomografia Computerizata si câmpul magnetic pentru Rezonanta Magnetica.

În anumite afectiuni este preferata una din aceste modalitati, alteori ele sunt complementare. Fiecare are avantaje si dezavantaje, tinând cont de informatiile necesare diagnosticului, costul investigatiei si confortul pacientului.

Tomografia Computerizata (CT) este o metoda iradianta, folosind raze X. Este mai ieftina, mai rapida si mai usor tolerata de catre pacient. Cu ajutorul tomografiei computerizate putem obtine imagini ale oricarei parti a corpului uman, de la nivel cerebral pâna la extremitati.

Printre punctele forte se numara: detectarea fracturilor osoase, a calcificarilor (calcificari intratisulare sau litiaza renala), a hemoragiilor si evaluarea parenchimului pulmonar.

Uneori, în special în evaluarea vaselor sangvine sau a organelor interne, este necesara administrarea de substanta de contrast intravenoasa, pe baza de iod, care se excreta la nivel renal.

De aceea, înainte de investigatie este necesara efectuarea unor analize de laborator care sa ateste o buna functie renala (uree si creatinina serice).

Principalul inconvenient al CT-ului îl reprezinta faptul ca este o metoda iradianta; de aceea este contraindicat femeilor însarcinate si se recomanda precautie în efectuarea tomografiilor copiilor sau persoanelor tinere.

În plus, tomografia computerizata este contraindicata pacientilor cu insuficienta renala si celor cu reactii alergice la substanta de contrast. Nu în ultimul rând trebuie mentionat faptul ca Tomografia Computerizata are o rezolutie de contrast tisulara inferioara Rezonantei Magnetice.

Rezonanta Magnetica (RMN sau IRM) este o metoda neiradianta, care foloseste un câmp magnetic si impulsuri de radiofrecventa pentru obtinerea imaginilor.

Are o sensibilitate crescuta a constrastului tisular (posibilitatea de a distinge între mai multe categorii de tesuturi si, implicit, detectare superioara a leziunilor, comparativ cu alte tehnici imagistice) si permite obtinerea unor imagini detaliate în diverse planuri, ceea ce permite o localizare precisa a leziunilor, foarte utila în planificarea interventiilor chirurgicale.

Cu ajutorul Rezonantei Magnetice se pot investiga patologii de la nivel cerebral, vertebro-medular, musculo-scheletal, cardio-vascular si abdomino-pelvin.

RM este modalitatea imagistica de selectie pentru detectarea leziunilor de la nivelul articulatiilor, fiind singurul examen noninvaziv care ofera o imagine detaliata a structurilor precum meniscuri (genunchi), ligamente sau tendoane.

Pentru examinarea glandelor mamare, complementar ecografiei mamare si mamografiei, se efectueaza examen IRM, ce poate diferentia uneori între leziuni maligne sau benigne si poate detecta leziuni multifocale.

Uneori este necesara administrarea de substanta de contrast intravenoasa, pe baza de Gadolinium, dar riscul si gravitatea reactiilor alergine sunt mult reduse comparativ cu cele dezvoltate la substanta de contrast iodata.

Fiind o metoda neiradianta, se poate efectua de catre femeile gravide în ultimele doua trimestre de sarcina, în special pentru eventuale malformatii ale fatului evidentiate la examenul ecografic.

Examenul RM este contraindicat pentru: persoanele cu stimulator cardiac, proteze cardiace de tip vechi, fragmente metalice la nivelul partilor moi, insuficienta renala severa, proteze metalice articulare sau materiale de osteosinteza, clipuri anevrismale sau anumite stenturi vasculare. În plus, nu este indicat în primul trimestru de sarcina.

Tendinta actuala în tarile avansate este de a se renunta treptat la metodele de investigatie iradianta (precum tomografia computerizata) în favoarea examinarilor prin rezonanta magnetica. „Trebuie avut în vedere faptul ca tipul investigatiei imagistice indicate pacientului se alege în functie de patologia cunoscuta sau suspicionata.

Uneori se recomanda CT, alteori RM, iar în unele cazuri sunt complementare. De aceea, colaborarea strânsa între radiolog si medicii curanti este foarte importanta pentru alegerea metodei imagistice optime pentru fiecare pacient.

Astfel, CT este examenul de prima intentie în afectiunile traumatice (fracturi osoase, hematoame intracraniene) si în explorarea toracica. În schimb, RM este de preferat în patologia neurologica, vasculara si musculo-scheletala, cu un plus adus de examinarile pe aparatul de 3 tesla”, spune Gina Zaharia, medic radiolog la Centrul Medical Provita – Diagnostic si tratament.

Cand devine durerea de cap motiv de ingrijorare?

Deşi ne ferim de durere, trebuie să înţelegem că este un aliat esenţial pentru păstrarea stării de sănătate – un semnal extrem de necesar pentru a înţelege că este ceva în neregulă în organism.

Una dintre cele mai frecvente dureri de care se plânge omul modern este cefaleea sau durerea de cap. Iată de ce apare.

Cefaleea sau durerea de cap poate sa apara in orice parte a capului, pe ambele parti (fie pe partea dreapta, fie pe partea stanga a capului) sau intr-o singura zona. Durerile pot radia dincolo de cap dintr-un punct central sau pot sa dea senzatia de strangere ca intr-o menghina.

Durerile de cap pot fi ascutite, pulsante sau dureri surde, pot sa apara treptat sau subit. Pot sa dureze mai putin de o ora sau pana la cateva zile.

Exista diferite moduri de a defini cefaleea si de a o clasifica in functie de cauze. Societatea Internationala de Cefalee (IHS) clasifica durerile de cap ca fiind: cefalee primara, atunci cand durerile nu sunt cauzate de alta afectiune ori tulburare, si cefalee secundara, atunci cand exista o alta cauza ce sta la baza durerii.

Durerea de cap se poate dezvolta treptat sau brusc si poate dura de la mai putin de o ora pana la cateva zile.

Desi rar, durerea de cap poate semnaliza o afectiune serioasa, cum ar fi o tumora cerebrala, un accident vascular cerebral, un anevrism sau un cheag de sange.

Suna imediat la 112 atunci cand te confrunti cu cea mai rea durere de cap din viata ta: o durere de cap brusca, severa sau o durere de cap insotita de:

Confuzie sau probleme de intelegere/vorbire

Lesin

Convulsii

Febra mare – peste 39 grade Celsius

Amorteli, slabiciune sau paralizie pe o parte a corpului

Greutate in mers

Gat intepenit

Tulburari de vedere

Greata sau varsaturi (cand nu sunt legate de gripa sau mahmureala)

Trebuie sa te ingrijoreze si sa mergi la medicul tau atunci cand durerea de cap:

Se dezvolta pentru prima data dupa 50 de ani

Apare mai des decat de obicei – ex. mai mult de trei episoade de durere de cap pe saptamana

Apare brusc, in special dupa ce te-ai trezit

Este mai severa decat de obicei

Apare dupa o lovitura la cap

Este insotita de conjunctivita

Este declansata de efort sau tuse

Nu se estompeaza sau chiar se agraveaza, in ciuda utilizarii adecvata a medicamentelor antialgice
Te impiedica sa mergi la munca, sa dormi sau sa participi la activitati normale

De ce apar durerile de cap?

Cauzele celor mai multe dureri de cap nu sunt cunoscute pe deplin. Potrivit expertilor de la Harvard Medical School, tesutul cerebral si craniul nu sunt raspunzatoare de declansarea durerilor de cap, deoarece nu au nervi care sa inregistreze durerea.

Insa, vasele de sange de la nivelului capului si gatului pot semnala durerea, la fel si tesuturile care inconjoara creierul si o parte din nervii majori care isi au originea in creier. Pielea capului, sinusurile, dintii, muschii si articulatiile gatului pot provoca, de asemenea, dureri de cap.

Cele mai frecvente tipuri de durere de cap

De cele mai multe ori, durerile de cap sunt minore, dar extrem de neplacute. Iti strica buna-dispozitie si-ti dau programul peste cap. Ele pot fi usor tratate cu un antiinflamator, anumite alimente, cum ar fi orezul, cerealele, pastele fainoase, cafea sau pur si simplu luand o scurta pauza de relaxare.

Exista peste 300 de tipuri de durere de cap, din care aproximativ 10% au o cauza cunoscuta. Acestea din urma indica prezenta unei alte afectiuni, precum sinuzita, abcesele dentare, tensiunea oculara crescuta, meningita, traumatismul cranian, anevrism, glaucom, gripa, hipertensiune arteriala, atac de panica, otita, etc.

Durerile de cap care nu au o cauza cunoscuta se numesc primare. Iata care sunt cele mai frecvente dureri de cap primare:

Cefaleea de tensiune

De obicei, cefaleea de tensiune apare ca o durere difuza, usoara pana la moderata, care acopera intreaga suprafata a capului. Adesea este descrisa ca o senzatie de strangere a capului in menghina. Este cea mai frecventa durere de cap, fiind identificata la aproximativ 3 din 4 adulti care sufera de cefalee.

Tratamentul cefaleei de tensiune consta intr-un echilibru intre promovarea obiceiurilor sanatoase, utilizarea de medicamente potrivite si gasirea unor metode alternative de terapie.

Migrena

Migrena apar mai rar decat cefaleea de tensiune, insa este mult mai severa. O migrena este o durere de cap foarte intensa, pulsatila, localizata intr-o singura zona a capului. Este frecvent insotita de greata, varsaturi si sensibilitate extrema la lumina si zgomot.

Migrenele pot provoca dureri semnificative ce pot dura de la cateva ore pana la cateva zile. Anumite migrene sunt precedate sau insotite de simptome senzoriale de avertizare (aura), cum ar fi flash-uri de lumina, pete oarbe sau furnicaturi in brat sau picior.

Cefaleea in ciorchine

Cefaleea in ciochine este o durere foarte intensa, pulsatila, care apare mult mai des la barbati decat la femei. Este una dintre cele mai dureroase tipuri de dureri de cap, apare brusc si se caracterizeaza prin accese ciclice, repetate, de unde si denumirea de “ciorchine”.

Debuteaza frecvent in timpul noptii, ca o durere intensa in jurul unui ochi sau intr-o parte a capului. Accesele de durere pot dura saptamani sau luni si sunt urmate de perioade de remisie, cand dispar complet.

Lupusul, o boala incurabila. Cauze, simptome si tratament

Lupusul este o tulburare continua a sistemului imunitar. Celulele sistemului imunitar ataca propriile tesuturi sanatoase, ducand la inflamatie si la leziuni tisulare. Simptomele pot fi limitate la nivelul pielii, dar de cele mai multe ori, lupusul cauzeaza si probleme interne, precum durerile articulare.

In cazurile severe, acesta poate afecta inima, rinichii si alte organe vitale. Desi nu exista un tratament exact, exista anumite solutii care pot minimiza daunele.

Factorii care grăbesc apariţia bolii

Dezechilibrul sistemului imunitar are un rol major în declanşarea bolii, fapt demonstrat de apariţia unor anticorpi. Alţi factori care ar putea fi implicaţi în declanşarea sau exacerbarea acestei afecţiuni sunt: fumatul, expunerea la soare, agenţii infecţioşi, hormonii, contraceptivele, medicamente precum hidralazina, izoniazida, hidantoina, griseofulvina, penicilina, alfametildopa.

Tipuri de lupus

Lupusul eritematos se clasifică în:

lupus eritematos cronic (cutanat)

lupus eritematos subacut

lupus eritematos sistemic

Simptome

Dureri articulare

Durerile articulare si musculare sunt, de cele mai multe ori, primul semn al lupusului. Durerea tinde sa apara pe ambele parti ale corpului, in special la nivelul articulatiilor incheieturii, mainii, degetelor si genunchilor. Articulatiile pot parea inflamate si sunt calde la atingere. Dar, spre deosebire de artrita reumatoida, lupusul nu provoaca daune permanente la nivelul articulatiilor.

Eruptii cutanate

Un semn indicator al lupusului este o eruptie in forma de fluture pe obraji si nas. Alte probleme comune ale pielii includ sensibilitatea la soare, pete rosii sau eruptii violente pe fata, gat sau maini. Unele persoane pot prezenta si afte bucale.

Modificari la nivelul unghiilor

Lupusul provoaca spargerea sau craparea unghiilor. Acestea pot prezenta pete rosii sau albastre la baza.

Febra si oboseala

Majoritatea persoanelor cu lupus experimenteaza un anumit grad de oboseala. In multe cazuri, este suficient de grava incat sa interfereze cu exercitarea celorlalte activitati zilnice. Cei mai multi pacienti prezinta si febra, dar febra inexplicabila poate fi un semn de avertizare numai la unele persoane.

Sensibilitate la lumina

Multe persoane care au lupus sunt deosebit de sensibile la soare si la alte forme de lumina ultrvioleta. O zi la plaja poate declansa o eruptie pe piele in zonele expuse la soare si poate agrava celelalte simptome ale afectiunii.

Caderea parului

Simptomele lupusului tind sa apara si sa dispara, acest lucru fiind valabil si pentru caderea parului.

Raynaud

Unele persoane cu lupus dezvolta o boala numita fenomenul Raynaud. Astfel, persoanele afectate experimenteaza dureri la degetele de la maini si de la picioare, amorteli, furnicaturi sau stres emotional.

Acest lucru se intampla atunci cand vasele mici de sange restrictioneaza fluxul de sange din zona respectiva. In timpul unui atac, degetele de la maini si picioare pot deveni albe sau albastre. Oamenii pot avea Raynaud si fara avea lupus sau orice alte complicatii.

Tratamentul pentru lupus eritematos cronic (cutanat)

Tratamentul constă în aplicarea unui dermatocorticoid topic sau inhibator de calcineurina (tacrolimus, pimecrolimus). Pentru leziuni superficiale se pot administra injecţii cu corticoizi.

În tratamentul sistemic se poate opta pentru antimalarice (clorochin, hidroxiclorochin) cu urmărirea eventualelor efecte oculare. Se va efectua un control oftalmologic la iniţierea terapiei şi la o perioadă de 6 luni).

Se mai prescriu retinoizi (acitretin în cazul leziunilor hiperkeratozice), corticoterapie generală (mai ales atunci când există o rezistenţă la antimalarice) sau talidomida.

În perioada însorită, datorită fotosensibilităţii crescute, pacienţii trebuie să se ferească de razele directe ale soarelui, să utilizeze creme cu factor de protecţie ridicat şi pălării cu boruri largi. Se mai poate administra un supliment de betacaroten ( 75-250 mg/zi ) pentru efectul său antiactinic.

Tratamentul în lupusul eritematos sistemic
Tratamentul constă în corticoterapie generală în doze mari sau alte imunosupresoare, cum sunt azatioprina , micofenolat mofetil, metotrexat, ciclofosfamida sau clorambucil.

Antimalaricele se recomandă în formele mai uşoare, cu atingere sistemică moderată. În ultimii ani s-au încercat terapii noi (efalizumab, rituximab, leflunomid, belimumab), dar acestea sunt încă în curs de evaluare.