Tatăl care și-a salvat fiica dintr-un coșmar: povestea unei renașteri
Andrei simțea cum inima i se strânge în piept în timp ce tăcerea grea dintre el și femeia alături de care împărțise cândva jurăminte părea de neclintit. Se simțea un străin în propria casă, dar știa că nu era momentul pentru reproșuri. Avea ceva mai important de protejat decât propriul orgoliu: fiica lui, Raluca.
Tânăra ieși din baie cu obrajii roșii de la apa fierbinte, iar părul ud îi cădea pe umeri. Purta un halat vechi, dar curat, și părea doar o umbră a copilului plin de viață pe care Andrei și-l amintea. O singură privire în ochii ei i-a fost de ajuns pentru a înțelege: suferința nu fusese doar fizică, ci și adânc în suflet, acolo unde rănile nu se văd, dar lasă urme adânci.
— Vrei să vorbim, draga mea? a întrebat-o el cu o voce blândă.
Raluca a dat din cap și s-a așezat lângă sobă, strângând halatul pe lângă trup. Tremura ușor, dar nu din cauza frigului.
— După ce ai plecat… a început ea, însă vocea i s-a frânt.
Andrei a îngenuncheat lângă ea, i-a luat mâinile și a așteptat răbdător.
— După ce ai plecat, mama s-a schimbat, a continuat fata. La început plângea mult, apoi a devenit rece și nemulțumită. Orice făceam părea greșit. A început să lipsească tot mai des de acasă și se întorcea târziu, cu miros de parfumuri străine.
Andrei a ascultat în tăcere, cu privirea grea.
— Apoi a apărut Marius, a spus Raluca, cu glasul stins. Spunea că este prieten de familie și că vrea să ne ajute. Mama îl lăsa să rămână peste noapte, iar când nu eram cuminte, îmi repeta că sunt o povară și că merit să fiu pedepsită. Au hotărât să dorm în grajd, ca să nu îi „încurc” în casă.
Lacrimi i s-au strâns lui Andrei în ochi, dar a încercat să-și păstreze calmul.
— Te-a atins? a întrebat el aproape șoptit.
— Nu. Nu a reușit. Odată a încercat, dar am țipat și am fugit în pădure. Când m-am întors, mama m-a închis în cotețul porcilor. Spunea că trebuie să învăț respectul.
Andrei s-a ridicat brusc, copleșit de furie. A luat telefonul pentru a apela poliția, însă Raluca l-a oprit.
— Nu încă, te rog. Nu vreau scandal și nu vreau să ajung pe la televizor. Vreau doar să plecăm. Doar noi doi.
— Vom pleca, i-a promis el. Dar adevărul trebuie spus. Cei care ți-au făcut asta nu pot rămâne nepedepsiți.
În acel moment, Lidia a intrat în cameră cu o cană de ceai. Când i-a văzut pe amândoi, s-a oprit brusc.
— Cu cine vorbești? a întrebat.
— Cu poliția, i-a răspuns Andrei, privindu-o direct. Am destule dovezi pentru o plângere de rele tratamente aplicate minorului și complicitate la abuz psihologic.
Femeia s-a înroșit, apoi a albit la față.
— Ești nebun! Nu știi prin ce am trecut! a izbucnit ea.
— Aveai un copil în grijă și ai ales să o tratezi ca pe un animal. Nu există nicio scuză pentru asta, a replicat Andrei.
Ușa s-a deschis brusc, iar în prag a apărut Marius, cu o bere în mână.
— Ce-i cu scandalul ăsta? Cine te crezi să ridici tonul aici?
— Mă numesc Andrei Dobre. Sunt tatăl Ralucăi. Și acum e timpul să pleci. Pentru totdeauna, i-a spus calm.
Marius a zâmbit ironic.
— Hai, lasă gluma, veterane. Cine te mai crede pe tine?
Râsul i s-a stins însă când Andrei i-a arătat legitimația militară.
— Știu să trag. Dar mai ales știu să-mi apăr copilul, a spus ferm.
În tăcerea care a urmat, sirena unei mașini de poliție s-a auzit oprindu-se în fața casei. Raluca a oftat ușurată, iar Lidia s-a prăbușit pe scaun.
Au urmat zile dificile: anchete, declarații și priviri curioase din partea vecinilor. Andrei a rămas alături de fiica lui la fiecare pas, a angajat un avocat și a depus plângere împotriva soției și a iubitului acesteia.
În urma evaluărilor psihologice, specialiștii au constatat că Raluca era o adolescentă puternică, cu șanse mari de recuperare dacă primea sprijin emoțional.
Lidia a primit o condamnare cu suspendare și i s-a interzis orice contact cu fiica sa, în timp ce Marius a fost arestat pentru tentativă de abuz și violență psihologică.
Andrei și Raluca s-au mutat într-un apartament modest din Ploiești. El a găsit un loc de muncă la o firmă de pază, iar fata s-a înscris la un liceu cu profil artistic. Talentată la desen, și-a transformat suferința în artă, găsindu-și echilibrul în culori și forme.
Într-o seară de toamnă, Andrei a intrat în camera ei cu două ceaiuri.
— Pauză de hidratare, artista mea, i-a spus zâmbind.
— Mulțumesc, tati. Azi am luat zece. Profa a zis că lucrarea mea exprimă „tristețe în transformare”, i-a răspuns Raluca.
— Pentru că știi să transformi durerea în frumusețe, a spus el, mângâind-o pe creștet.
— Crezi că o să pot uita vreodată tot ce s-a întâmplat?
Andrei a privit-o cu duioșie.
— Nu, dar nu trebuie să uiți. Trebuie doar să înveți să trăiești fără să mai doară. Și eu voi fi mereu lângă tine.
Raluca l-a îmbrățișat strâns.
— Mi-a fost dor de tine, tati.
— Și mie, draga mea. Dar acum suntem împreună. Și nimeni nu ne va mai despărți.
Ani mai târziu, Raluca a deschis prima ei expoziție de pictură. În centrul sălii se afla o lucrare dedicată tatălui ei: portretul unui bărbat în uniformă, cu un zâmbet cald, alături de o fetiță care privea spre viitor. Tabloul se numea „Întoarcerea”.
Întrebată de un reporter ce simbolizează lucrarea, Raluca a răspuns simplu:
— Este ziua în care viața mea a început cu adevărat. Ziua în care tatăl meu s-a întors nu doar acasă, ci și în inima mea. Restul a fost doar noapte. El a aprins lumina. Și nu s-a mai stins niciodată.
Parteneri
