Dana îngenunchea în ploaia rece, tremurând toată, cu privirea lipită de fața mică și roșie a bebelușului. Trupul lui firav se zbătea sub hainele ude, cu plânsetul sfâșietor al unei vieți abia începute și deja rănite.
— Nu… Nu… Cine ți-a făcut una ca asta? a șoptit ea, abia stăpânindu-și lacrimile.
Fără să mai stea pe gânduri, și-a desfăcut geaca udă și l-a lipit de pielea ei, încercând să-i ofere măcar o fărâmă de căldură. Trebuia să ajungă undeva. Undeva unde să fie în siguranță.
Dar unde?
Nu putea merge la poliție. N-ar fi crezut-o. Era doar o fată a străzii, fără acte, fără protecție. Poate chiar ar fi acuzat-o că l-a furat.
Singura persoană care o ajutase vreodată era Tanti Lenuța, o vânzătoare bătrână de semințe din piață. Poate… poate ea.
Cu copilul lipit de piept, Dana a fugit prin ploaia murdară, desculță, cu picioarele afundându-se în noroi, dar fără să simtă frigul sau durerea. A ajuns în gangul blocurilor gri, unde Tanti Lenuța avea o magazie. A bătut în ușă cu pumnii.
— Tanti! E urgent!
Bătrâna, derutată, a deschis. Când a văzut copilul, s-a îngrozit.
— Maică Precistă… Ce e asta?
— L-am găsit în groapa de gunoi. L-au aruncat! Nu pot să-l las!
Fără prea multe întrebări, Tanti Lenuța a deschis ușa și le-a făcut loc. Au aprins reșoul, au înfășurat copilul într-o pătură uscată și i-au dat apă caldă. Dana plângea în tăcere, ținând copilul strâns.
— Nu pot să-l duc la poliție, tanti… M-ar învinui.
— Știu, copila mea. Dar nu putem ține un bebeluș aici la nesfârșit…
— Atunci o să-l cresc eu. Am grijă de el. Jur.
Bătrâna s-a uitat lung la ea și, în ochii acelei fetițe de pe stradă, a văzut curajul unei mame.
— Bine, fată dragă. Îl ascundem. Vom vedea ce ne aduce ziua de mâine.
Timpul a trecut. Două luni mai târziu, copilul — botezat Andrei de Dana — zâmbea. Slăbuț, dar vioi. O recunoștea doar pe ea. Se liniștea în brațele ei.
Dana devenise alta. Ziua strângea doze de aluminiu, căuta prin gunoaie. Noaptea dormea cu Andrei pe piept, într-un colț de magazie. Fura pamperși din containere și se temea mereu că va fi prinsă. Dar nu-i păsa. Pentru Andrei, ar fi mers oriunde.
Până într-o zi.
Pe o stradă aglomerată, un bărbat în costum i-a ieșit în cale.
— Tu ești Dana?
S-a oprit brusc.
— Cine sunteți?
— Cineva care vrea ce-i al lui.
Din mașina parcată, a coborât o femeie. Elegantă, parfumată, rece. Era mama copilului. Femeia care-l abandonase.
— Dă-mi copilul, a spus ea scurt.
— Nu! Tu l-ai aruncat!
— Era o greșeală. Acum mă mărit. El, tatăl, e miliardarul. Nu știe nimic. Și așa trebuie să rămână.
— Și de ce îl vrei acum?
— Dacă apare… e sfârșitul. Imaginea mea, cariera, totul.
— Și ce vrei de la mine?
— Îți dau bani. Câți vrei.
Dana a strâns rucsacul la piept.
— Niciun ban nu valorează cât viața lui.
— Atunci ai ales greșit.
Bărbatul i-a smuls rucsacul, dar n-a găsit nimic. Andrei nu era acolo.
Dana a râs, cu sângele curgându-i din nas.
— Credeați că sunt proastă? Andrei nu pleacă din brațele mele.
A fugit din nou. Știa că nu mai are timp. Știa că trebuie să facă ceva.
Seara, la un hotel de lux, avea loc logodna miliardarului Rareș Dinu. Presa era acolo. Invitata era chiar mama lui Andrei. Toți zâmbeau. Toți aplaudau.
Până când, în mijlocul petrecerii, ușa s-a deschis. În tăcerea bruscă, Dana a pășit înăuntru, udă, murdară, desculță. Ținea copilul în brațe.
— Opriți tot! a strigat.
Paznicii s-au apropiat, dar Rareș a oprit totul.
— Cine ești?
— Nu eu contez. El contează. Ține-l în brațe. Simte-l.
Ezitant, Rareș a luat copilul. A tăcut. Ochii i s-au umezit.
— Ce înseamnă asta?
Dana a arătat spre logodnica lui.
— Întreab-o. Ea l-a aruncat într-o groapă de gunoi.
Sala a amuțit. Femeia a încercat să nege, dar era prea târziu. Rareș a înțeles. I-a spus doar atât:
— Ieși. Acum.
Femeia a fost dată afară. Rareș s-a întors spre Dana.
— Cum îl cheamă?
— Andrei.
— Și tu?
— Nimeni. Dar pentru el… sunt totul.
Rareș a plâns.
— Atunci, de azi… suntem o familie.
Trei luni mai târziu, Dana mergea la școală. Andrei avea o cameră caldă și zâmbea. Rareș își redescoperise viața. Iar Dana, fetița de pe stradă, devenise lumina casei.
Pentru că în lumea asta crudă, uneori o inimă curată și un suflet abandonat pot schimba totul. Iar dragostea adevărată nu caută sânge. Caută inimă.