Când Marina Jurieva și-a ținut pentru prima dată pruncul în brațe, fericirea ei era imensă și fără margini.
A așteptat luni întregi acel moment magic — acel prim plânset care aduce viață într-o încăpere, acea senzație inexplicabilă pe care doar o mamă o poate înțelege atunci când, în sfârșit, își strânge în brațe micuțul miracol.
Însă, în clipa în care soțul ei, Igor, a intrat în sala de naștere și a văzut copilul, sângele i s-a oprit în vine. Lumea i s-a răsturnat cu susul în jos. Copilul — copilul lor — avea pielea închisă la culoare. Nu semăna deloc cu un urmaș al unei familii rusești, ci părea mai degrabă că venea din pământurile însorite ale Africii. Inima lui Igor bătea cu putere, iar mintea refuza să accepte realitatea evidentă. Gânduri otrăvitoare i-au pătruns în suflet.
Căuta o explicație, dar singurul răspuns logic părea și cel mai crud: Marina îl trădase. Și nu cu oricine — ci cu un bărbat exotic! Această descoperire îl înțepa ca un cuțit încins în inimă. Privirea lui, odinioară plină de iubire, s-a transformat într-o privire rece și înghețată. Nu a spus niciun cuvânt, nu a întrebat nimic. Pur și simplu și-a strâns lucrurile și a plecat. Un mister pe care nimeni nu-l putea înțelege.
Marina a rămas în patul de spital, ținând copilul în brațe, simțind căldura corpului lui și auzindu-i respirația blândă — copilul ei. Lacrimile îi ardeau obrajii. Nu îl trădase niciodată pe Igor! Dar cum să dovedească asta, când nici măcar medicii nu aveau un răspuns clar? „Gene ale strămoșilor îndepărtați”, îi spusese cineva, ridicând din umeri, ca și cum asta ar explica totul.
Dar Marina știa bine că nici în familia ei, nici în cea a lui Igor nu exista vreun strămoș african.
În timp ce căuta cu disperare o soluție, în oraș au început să circule zvonuri și bârfe. Oamenii șopteau cu zâmbete viclene, iar un nume revenea mereu: Fabién. A început vânătoarea presupusului amant. Fabién era un chimist francez, un bărbat cult și inteligent, care lucra în fabrica locală. Politicos, rafinat — și de culoare. „Este el!”, șopteau oamenii. „El este tatăl copilului! E clar, nu-i așa?” Zvonurile au ajuns și la urechile lui Igor, mistuit de rușine și furie. Trebuia să-l pedepsească pe acest bărbat!
Nu a mai așteptat. S-a urcat pe motocicletă și a pornit în noaptea rece. Motorul vuia în timp ce traversa orașul. Tensiunea pulsa în fiecare gest al său. În buzunarul hainei se afla o bară grea de metal. Acea noapte urma să aducă răspunsuri — sau răzbunare.
Însă, în timp ce pleca în misiunea sa de răzbunare, s-a întâmplat ceva mult mai îngrozitor. Un atac în întuneric. Marina mergea singură spre casă. Străzile erau pustii, vântul adia purtând cu el șoaptele orașului.
A simțit un presentiment sumbru — parcă cineva o urmărea. Apoi a venit lovitura. O mână puternică a împins-o din spate! S-a dezechilibrat, a pierdut controlul, iar țipătul i s-a blocat în gât. A căzut cu putere. Treptele de piatră au oprit-o brusc. Un zgomot surd. Durere. Întuneric. Pruncul a rămas nevătămat, dar Marina zăcea inconștientă pe betonul rece.
Trecătorii au găsit-o și au chemat ambulanța. Poliția a început imediat ancheta. Martorii au declarat că au văzut un motociclist plecând în fugă. Igor!
O întorsătură neașteptată. În timp ce Igor îl confrunta pe Fabién — un bărbat care primea acuzațiile cu o neînțelegere totală —, în spatele lor s-au auzit clicuri de metal. „Sunteți arestat pentru atacul asupra soției dumneavoastră”, au anunțat polițiștii.
Igor a rămas uluit. „Eu? Nu eu am fost! Sunt aici să-l interoghez pe ticălosul ăsta!”
Atunci s-a întâmplat ceva cu totul neașteptat. Ușa secției de poliție s-a deschis și a intrat o femeie elegantă: Natalia Rudinskaya. O influentă activistă de partid, a cărei vorbă hotărăște totul. Zâmbind, a pus un document pe birou. „Domnul Juriev este nevinovat. La momentul atacului era cu mine. Îi confirm alibiul.” Dar de ce o femeie atât de puternică îl apăra pe un simplu șofer? Secretul ducea la spital.
Igor, acum liber, dorea răspunsuri. În cele din urmă a convins-o pe Marina să facă un test de paternitate.
Rezultatul a fost zdrobitor. Copilul nu era al lor. Nici Marina, nici Igor nu erau părinții biologici ai nou-născutului. Cineva din spital schimbase bebelușii. Brusc, o tragedie personală a devenit o conspirație uriașă.
Și atunci a urmat a doua crimă. Un martor a fost redus la tăcere. Doctorul care a asistat la naștere a murit în circumstanțe misterioase — lovit de o mașină, spuneau unii, un accident, șopteau alții; o crimă, zvoneau mulți. Curând, un alt angajat al spitalului a fost ucis. Ancheta i-a condus către un nume: Fjodor Sapoval. Un infractor cu un trecut întunecat. În cele din urmă, a cedat. A mărturisit.
Vinovatul adevărat. Sapoval a dezvăluit că Natalia Rudinskaya îi dăduse ordinele. Femeia puternică ce îl apăra cu atâta ardoare pe Igor era, de fapt, creierul din umbră. Motivul? Dragostea.
Natalia îl iubea în secret pe Igor de ani de zile. Voia să-l despartă de Marina și, pentru asta, a plănuit înșelătoria perfectă.
A schimbat bebelușii pentru a semăna neîncredere. Dar când adevărul a ieșit la iveală, a făcut tot posibilul să reducă la tăcere pe cei care știau prea mult. Acum, adevărul triumfase. Dreptatea învingea — și un nou început se deschidea. Natalia a fost condamnată la șapte ani de închisoare, iar Fjodor, la detenție pe viață. Marina și Igor și-au regăsit copilul adevărat.
Iar copilul schimbat? Era într-adevăr fiul lui Fabién — dar nu al Marinei. Mama lui era o rusoaică ce, din teama de rușinea socială, l-a abandonat în secret. Fabién și-a luat fiul și i-a promis o viață nouă în Franța.
Marina și Igor știau acum că dragostea lor supraviețuise celei mai mari încercări.
Parteneri
