Aerul rece de februarie tăia respirația, dar la chioșcul de tablă era și mai rău. Aburul aparatului de cafea vechi se amesteca cu mirosul de motorină de la autobuzele care plecau unul după altul. Elena lucra de la ora patru dimineața. Avea degetele crăpate de ger și o durere de spate care nu o lăsa să stea dreaptă, dar zâmbea fiecărui trecător.
Liniștea a fost spartă de scârțâitul roților unui SUV imens. Din mașină a coborât o femeie parfumată, acoperită de bijuterii care străluceau ostentativ în lumina cenușie a amiezii. S-a repezit la geamul chioșcului fără să salute. „Două cafele, repede! Și pune mai mult lapte, că data trecută mi-ai dat o lătură!” a strigat ea, lovind cu unghiile lungi în geamul de plexiglas.
Elena a pregătit cafelele cu grijă, dar când a vrut să le întindă, cucoana a smuls tava cu o mișcare bruscă. Paharele s-au răsturnat, iar lichidul clocotit s-a scurs direct pe mâinile vânzătoarei. Elena a strâns din dinți, dar n-a țipat. „Uită-te ce ai făcut, vaca dracului! Mi-ai pătat geanta!” a urlat femeia, trântind tava de pământ și scuipând cuvinte grele în fața martorilor care înlemniseră în stație.
Vânzătoarea s-a șters încet pe șorțul curat. S-a uitat la mâinile care începeau să se umfle, apoi a privit în jos, în noroiul frământat de roțile mașinilor. Acolo, lângă o bucată de gheață murdară, sclipea ceva. Un cercel de diamant, cu o prindere rară, pe care femeia arogantă îl pierduse în timp ce dădea din mâini isteric.
Elena s-a aplecat, l-a ridicat și l-a curățat cu grijă. S-a apropiat de geamul coborât al SUV-ului, unde „doamna” își ștergea geanta cu un șervețel umed, bombănind blesteme. I-a întins cercelul, dar nu i l-a dat în mână. L-a ținut între degete, fix sub ochii ei măriți de uimire.
„E frumos, doamnă. E același model pe care soțul dumneavoastră l-a cumpărat acum o săptămână din magazinul unde lucrează fiica mea,” i-a șoptit Elena, iar vocea ei era calmă ca un verdict. „Doar că el a cumpărat atunci două perechi identice. Una pentru dumneavoastră și una pentru secretara lui, aia tânără care locuiește în blocul de vis-a-vis de chioșcul meu și care poartă cercelul pereche chiar acum, în timp ce vă așteaptă să plecați la munte.”
Femeia a încremenit. Pumnul strâns pe geantă s-a desfăcut, iar rujul perfect a început să îi tremure pe buze. Nu mai era nicio urmă de aroganță. Se uita la vânzătoarea „nesimțită” ca la un judecător care tocmai îi dărâmase toată lumea de carton. Oamenii din stație priveau tăcuți cum mașina de lux rămânea blocată în mijlocul drumului, în timp ce Elena se întorcea la aparatul ei de cafea, ștergându-și lacrimile provocate de durerea fizică, dar cu o liniște pe care nicio blană scumpă nu o putea cumpăra.