Trigliceridele: Cum iti afecteaza organismul atunci cand sunt in exces si metode de reducere a nivelului ridicat al trigliceridelor

Orice persoana care si-a verificat vreodata nivelul colesterolului, probabil a fost testat si pentru trigliceride.

Noi cercetari arata ca trigliceridele pot fi factor de risc potent, dar controlabil, pentru accidentul vascular cerebral si afectiunile cardiace. Trigliceridele sunt substante grase sintetizate de organismul uman din grasimile din alimente (si uneori din zahar).

Trigliceridele sunt extrase apoi din sange si sunt stocate in organism sub forma tesuturilor adipoase. Unele trigliceride sunt sintetizate la nivelul ficatului.

Trigliceridele din plasma sunt obtinute din grasimile alimentare sau sintetizate in organism din alte surse energetice cum ar fi carbohidratii.

Caloriile ingerate in timpul mesei si care nu sunt folosite imediat de tesuturi sunt convertite in trigliceride si sunt transportate in adipocite pentru a fi stocate.

Anumiti hormoni regleaza eliberarea trigliceridelor din tesuturile grasoase, pentru a implini nevoile energetice ale organismului intre mese. Daca in dieta nu exista suficiente grasimi, organismul va transforma carbohidratii in trigliceride pentru stocare pe termen lung la nivelul musculaturii si al arterelor coronare.

Ce anume cauzeaza nivelul crescut al trigliceridelor?
* cresterea in greutate (de obicei acestea se inmultesc odata cu acumularea de kilograme)

* o dieta bogata din punct de vedere caloric, mai ales daca abunda zaharul si alcoolul. Acesta din urma creste productia de trigliceride din ficat si reduce cantitatea de grasime filtrata care ajunge in sange.

* varsta inaintata (nivelul triglicemic sporeste in maniera direct proportionala cu numarul de ani)

* medicatia indoielnica (unele droguri, anticonceptionalele, steroizii si diureticele)

* unele afectiuni asociate cu nivelul crescut al trigliceridelor din sange (diabet, hipotiroidism, boli hepatice)

* mostenirea genetica – uneori, triglicemia sporita este relationata de frecventa acesteia printre membrii familiei

Cum aflam nivelul triglicemic?

Prin intermediul analizelor de sange recomandate de medicul de familie. Daca nu ti-ai mai verificat demult sanatatea, a venit momentul sa o faci.

Doctorii recomanda efectuarea unui set complet de analize la fiecare 6 luni. Este bine sa stii ca in analize apar doar trigliceridele produse de ficat, nu si cele extrase din alimente; de aceea, inainte de a merge sa ti se preleveze sange, incearca sa nu mananci/bei cu 12 ore inainte de vizita la cabinet!

Cotele functionale ale triglicemiei la adulti:

• Normala – sub 150 mg/dl

• La limita – 151-200 mg/dl

• Crescuta – 201-499 mg/dl

• Alarmanta – 500 mg/dl or higher

Diferenta dintre trigliceride si colesterol

Trigliceridele si colesterolul sunt doua tipuri separate de grasimi care circula in fluxul sanguin. Trigliceridele stocheaza caloriile nefolosite si furnizeaza energie corpului, pe cand colesterolul este folosit in constructia celulelor si a unor hormoni.

Ambele tipuri de lipide nu se pot dizolva in sange, calatorind in organism cu ajutorul proteinelor care transporta lipidele (lipoproteinele).

Trigliceridele si riscul de infarct si atac vascular cerebral

Desi nu este foarte clar motivul pentru care se petrece acest lucru, nivelul ridicat de trigliceride poate contribui la intarirea peretilor arterelor, ceea ce conduce la un risc considerabil crescut de dezvoltare a atacului cerebral, a infarctului cardiac si a bolilor de inima.

Studiile arata, de asemenea, ca numarul prea mare al trigliceridelor in sange multiplica de 4 ori riscul instalarii unui atac cardiac sau al unui atac vascular cerebral.

Trigliceridele si diabetul de tip 2

Acelasi nivel ridicat al trigliceridelor poate fi semnul instalarii rezistentei la insulina, ceea ce inseamna ca organismul nu mai foloseste insulina (hormonul care controleaza metabolizarea zaharului in sange) in mod corespunzator.

Atunci cand insulina nu isi mai indeplineste functiile, glucoza nu mai ajunge la celule, nivelul zaharului creste in sange si se instaleaza diabetul de tip 2. Netratata, aceasta afectiune devine o amenintare majora pentru sanatate.

Pentru controlul ei, este necesara monitorizarea atenta a dietei si a nivelului de glicemie, respectarea unui program regulat de miscare, pierderea excesului ponderal, respectarea tratamentului medicamentos prescris de specialist etc.

Controalele medicale regulate ajuta atat la depistarea nivelului ridicat de trigliceride, cat si a eventualei instalari a diabetului de tip 2.

Trigliceridele si afectiunile pancreatice si hepatice

Cand nivelul trigliceridelor este foarte ridicat (peste 500 mgdl), riscul de a suferi inflamatii periculoase la nivelul pancreasului si al ficatului creste. Pancreatita (inflamatia pancreasului) poate conduce la afectarea permanenta a tesutului. Simptomele includ durerea abdominala, deseori severa.

La instalarea bolilor hepatice, simptomele pot lipsi, problema agravandu-se tacit pana la dezvoltarea cirozei hepatice, punctul in care ficatul nu isi mai poate indeplini functiile.

Numarul foarte mare al trigliceridelor mai poate fi un semn al nivelului prea mic de hormoni tiroidieni (anuntand hipotiroidismul), al bolilor renale sau al bolilor genetice rare, care afecteaza modul in care organismul transforma grasimile in energie.

Nivelul ridicat al trigliceridelor este, de multe ori, efectul secundar al unor medicamente, precum betablocantele, contraceptivele orale, diureticele, steroizii sau medicamentele pentru tratarea cancerului de san.

Metode de reducere a nivelului ridicat al trigliceridelor

In conditiile in care numarul prea mare al trigliceridelor pune realmente sanatatea in pericol, metodele de reducere al nivelului acestui tip de lipide sunt esentiale pentru o viata lunga si de calitate.

– Pierderea kilogramelor in plus. Persoanele supraponderale ar trebui sa piarda intre 2,5 si 5 kilograme, pentru reglarea nivelului de trigliceride in sange.

– Reducerea numarului de calorii in dieta. Caloriile excedentare se transforma in trigliceride si in grasimi depuse pe tesuturi. Asadar, mai putine calorii in dieta inseamna un numar redus al trigliceridelor in sange.

– Evitarea alimentelor dulci si rafinate. Carbohidratii simpli, precum zaharul si alimentele din faina alba, cresc semnificativ numarul trigliceridelor.

– Limitarea consumului de colesterol. Medicii recomanda urmarea unei diete cu maximum 300 miligrame de colesterol consumat in fiecare zi sau de cel mult 200 de miligrame, in cazul persoanelor care sufera de boli cardiace. Sursele concentrate de colesterol sunt alimentele cu grasimi saturate, precum lactatele integrale sau galbenusul de ou.

– Suplimentarea aportului de grasimi sanatoase. Inlocuiti grasimile saturate din carne cu cele mononesaturate din sursele vegetale, precum maslinele, fructele oleaginoase sau uleiul de rapita. Acizii grasi esentiali omega-3, regasiti in pestele gras de pilda, sunt de asemenea benefici in reglarea nivelului trigliceridelor.

– Limitarea consumului de alcool. Alcoolul este hipercaloric si bogat in zahar, deci are un efect major asupra cresterii numarului trigliceridelor.

– Miscarea regulata. Tintiti catre efectuarea a minimum 30 de minute de miscare pe zi, in orice forma, pentru reducerea nivelului de colesterol rau LDL in organism si a numarului trigliceridelor.