În mâinile lui, acoperit de nămol și apă tulbure, se afla un cufăr vechi din fier, închis cu un lacăt masiv. Ion a rămas nemișcat câteva clipe, încercând să înțeleagă ce are în față. Lanțul părea măcinat de rugină, iar pe suprafața cufărului era gravat un simbol ciudat, asemănător unei ancore.
Inima îi bătea puternic. S-a uitat în jur, dar nu era nimeni. Doar câțiva pescăruși zburau deasupra câmpului, iar zgomotul constant al motorului vechi se auzea în fundal. Cu gesturi lente, Ion a scos cheia englezească din trusa de scule a tractorului și a încercat să deschidă lacătul, însă metalul era dur, imposibil de forțat. A lovit ușor cu o rangă, iar după câteva încercări, lacătul s-a rupt în două.
Când a ridicat capacul cufărului, un miros greu de fier vechi și pământ umed i-a umplut nările. Înăuntru, mai multe pungi din pânză erau pline cu monede vechi, care străluceau slab în lumina soarelui filtrată printre nori. A scos una dintre ele și a șters-o cu mâneca. Pe suprafața metalului se distingea chipul unui domnitor.
În acel moment, Ion a înțeles că nu descoperise o simplă bucată de fier, ci o adevărată comoară. A rămas mult timp pe câmp, gândindu-se ce să facă. Îi treceau prin minte tot felul de idei: să anunțe poliția, să-l sune pe primar sau, poate, să păstreze tăcerea și să ducă cufărul acasă. Gândul la banii care i-ar fi putut salva ferma îl frământa. De ani de zile, ferma „Răsăritul” abia mai aducea profit. Tractoarele erau vechi, datoriile creșteau, iar salariile muncitorilor întârziau mereu.
„Dacă aș vinde doar o parte… doar câteva monede”, și-a spus el în șoaptă.
Totuși, ceva în sufletul lui îl oprea. Își amintea vorbele tatălui său, care fusese și el tractorist: „Băiete, cinstea e singura avere care nu ruginește.”
A oftat adânc, s-a urcat în tractor și a pornit spre sat, cu cufărul legat în spate. Pe drum, norii s-au risipit, iar printre ramuri a apărut o rază de soare.
Ajuns la primărie, a cerut să vorbească cu primarul. Când a pus cufărul pe podea și a povestit întreaga întâmplare, oamenii s-au strâns curioși în jurul lui. Primarul, un bărbat trecut de 60 de ani, a privit monedele și a chemat imediat reprezentanții muzeului județean.
Câteva zile mai târziu, specialiștii au confirmat că descoperirea provenea dintr-un transport pierdut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Comoara a fost evaluată la peste 1,5 milioane de lei.
Pentru onestitatea sa, statul i-a oferit lui Ion o recompensă de 15% din valoarea totală. Când a primit banii, bărbatul a izbucnit în lacrimi. Cu acea sumă, a cumpărat două tractoare noi, a achitat datoriile fermei și a mărit salariile muncitorilor.
După câteva luni, câmpurile fermei „Răsăritul” erau mai verzi și mai roditoare ca oricând. Oamenii din sat vorbeau cu admirație despre omul simplu care alesese cinstea în locul lăcomiei.
Într-o seară liniștită, Ion s-a întors pe malul Dunării, acolo unde descoperise cufărul. A privit apusul, a zâmbit și a murmurat: „Tată, ai avut dreptate… cinstea chiar nu ruginește.”
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, dar a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și unele detalii au fost modificate pentru a proteja identitatea persoanelor și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, vii sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru acuratețea evenimentelor descrise sau pentru modul în care sunt portretizate personajele. Această poveste este oferită ca operă de ficțiune, iar opiniile exprimate aparțin exclusiv personajelor, nefiind reflectarea punctelor de vedere ale autorului sau ale editorului.
Parteneri
