Vara, soțul meu, Andrei, obișnuia să-l lase pe fiul nostru de șase ani, Luca, în grija Adelei, bona tânără de 22 de ani. Locuia aproape, era comod pentru toată lumea, iar Luca o îndrăgea. Într-o vineri, Andrei s-a trezit cu febră și frisoane și mi-a spus că nu poate să-l ducă el în acea dimineață. M-a rugat să mă ocup eu.
L-am chemat pe Luca, încă în pijamale, strângându-și ursulețul, și am plecat spre apartamentul Adelei. Când am oprit în fața blocului, Luca a coborât din mașină, dar nu a mers spre intrare. S-a întors spre mine cu o expresie confuză, ca și cum nu știa dacă să vorbească sau nu.
L-am întrebat de ce nu urcă, iar el mi-a răspuns cu voce joasă că „tati întotdeauna intră cu mine sus”. M-am încordat instantaneu. I-am cerut să clarifice, iar Luca a spus că Andrei intra în apartament la Adela de fiecare dată, stătea câteva minute, vorbeau, apoi ieșeau împreună și o lăsau pe Adela cu el.
Aerul s-a schimbat în jurul meu. Inima îmi bătea accelerat. L-am întrebat ce face el în timpul acelor vizite, iar Luca a spus că se uită la desene și că Andrei i-a explicat că trebuie să rezolve „treburi de oameni mari” cu Adela.
Expresia aceea era aceeași pe care soțul meu o folosea când ocolea adevărul. L-am întrebat de cât timp se întâmplă, iar Luca a spus că din primăvară. Am ridicat privirea spre apartament și am observat-o pe Adela privind în jos, de la geamul deschis. În momentul în care ochii noștri s-au întâlnit, s-a retras brusc din cadru.
În acel moment, imaginea de ansamblu a devenit limpede. Am luat telefonul și am sunat-o, cerându-i să coboare imediat. A apărut după o scurtă ezitare, cu o privire vinovată și obrajii înroșiți. A încercat să-mi spună că poate explica, dar am refuzat. I-am spus că explicațiile trebuie să i le dea lui Andrei.
Am deschis o convorbire video cu soțul meu. Arăta încă slăbit, dar în clipa în care a văzut-o pe Adela lângă mine a înlemnit. L-am informat rece că Luca mi-a spus ce se întâmpla în fiecare dimineață. Andrei a încercat să spună ceva, dar Adela a intervenit și i-a spus că nu mai poate continua situația și să nu o mai contacteze. A plecat imediat, fără să privească înapoi. Andrei a rămas tăcut, incapabil să articuleze un singur cuvânt. I-am închis.
Seara, după ce Luca a adormit, l-am privit mult timp. Era mic, nevinovat și fără să știe ce avalanșă declanșase doar prin sinceritatea lui.
Andrei a încercat apoi să discute, să ofere explicații și scuze, să facă promisiuni. Nu mai voiam justificări. Voiam adevăr. Și adevărul era clar: cel mai important bărbat din viața mea nu era Andrei. Era Luca.
După două luni, eu și Luca ne-am mutat într-un apartament mic, luminos, aproape de școala lui. Andrei avea drept de vizită, însă căsnicia noastră se încheiase. Într-o zi, Luca m-a întrebat dacă îl mai las pe tatăl lui să aibă „treburi de oameni mari” cu Adela. Am zâmbit cu tristețe și i-am spus că tatăl lui trebuie să învețe singur ce înseamnă, de fapt, maturitatea.
Luca a acceptat răspunsul și a mers să construiască un castel din cuburi. L-am privit și, pentru prima dată după mult timp, am simțit liniște. Nu eram singuri. Eram liberi. Și asta era suficient.
Notă: Această poveste este o operă de ficțiune.