Tocmai atunci s-a oprit din mers. Calul a foșnit ușor din urechi, simțindu-i tensiunea, însă Radu abia dacă a remarcat gestul animalului.
Gabriela se afla chiar acolo, aplecată peste un braț de lemne, purtând rochia ei simplă, trasă ușor peste burtă. Se vedea limpede că sarcina era avansată, aproape de final. Iar privirea ei – încăpățânată, dar adânc obosită – l-a lovit pe Radu ca o greutate neașteptată.
Radu a coborât încet de pe cal. Valentina, elegantă și impecabilă chiar și în șa, s-a oprit în loc, surprinsă.
— Cine e femeia aceea? a spus ea, vizibil iritată.
Dar Radu nu a răspuns. A făcut câțiva pași înainte, cu grijă, ca și cum se temea că o mișcare nepotrivită ar putea destrăma totul.
— Gabriela… a rostit el, cu glasul înăbușit.
Gabriela s-a ridicat, respirând apăsat, și s-a uitat la el. Nu cu ură, nici cu afecțiune, ci cu o oboseală veche, așezată parcă pe umerii ei de luni întregi.
— Bună ziua, Radu, a spus ea într-un ton liniștit, de parcă ar fi vorbit cu un necunoscut.
Privirea lui a coborât instinctiv spre burtă. A înghițit greu.
— Este… al meu?
Gabriela nu a răspuns imediat. A privit-o pe Valentina, apoi s-a uitat din nou la Radu.
— Da, este al tău. Dar nu ai avut nevoie să știi, nu-i așa?
Cuvintele au căzut între ei, grele și tăioase.
Valentina a avansat indignată.
— Cum îți permiți să inventezi asemenea povești? Radu nu îți datorează nimic!
Gabriela a privit-o pentru câteva secunde, apoi și-a șters fruntea cu marginea mânecii.
— Nu vreau nimic de la el, a spus simplu.
Dar în Radu se adunase o neliniște pe care nu o mai cunoscuse. Nu mai era vorba de proiecte, bani sau planuri. Era vorba de un copil. Al lui.
— De ce nu mi-ai spus? a întrebat el.
Gabriela a lăsat să-i scape un oftat lung, amar, pe care doar femeile rănite îl pot da.
— Am venit. Dar nu ai vrut să mă primești. Sau… cineva nu a vrut să mă lase să intru.
Valentina s-a înroșit brusc, însă a rămas tăcută.
— Gabriela, trebuia să insiști! a spus Radu, aproape disperați.
— Radu… eu nu fug după nimeni. Nici după tine, nici după altul. Ți-ai ales drumul, nu te-am oprit.
Gabriela a pus mâna din nou pe lemne, dar Radu i-a prins brațul ușor.
— Te rog, nu ridica. Lasă-mă să te ajut.
Pentru prima dată după multe luni, în privirea Gabrielei s-a strecurat o ușoară înmuiere. Nu era iertare. Era doar oboseală.
Radu a luat lemnele și le-a dus până în pridvor. Gabriela mergea încet în urma lui, sprijinindu-se instinctiv de burtă.
— Te descurci? a întrebat el cu o sinceritate neașteptată.
— Cum pot. Moș Victor mă ajută. Tanti Carmen are grijă să verific tot cu sarcina. Copilul e bine.
— Vreau să fiu și eu parte din… a început el, fără să termine fraza.
Gabriela s-a oprit. În ochii ei se vedea o luptă între durere, mândrie și o urmă de speranță pe care încerca să o alunge.
— Radu, nu știu ce încerci să spui, dar nu mai intru în jocuri. Copilul va avea un tată, da, dar nu îmi pun iar liniștea în pericol pentru certuri fără rost.
Valentina, rămasă lângă cal, trăgea aer scurt pe nas, furioasă.
— Radu, vii? a întrebat ea cu un ton rece.
El a privit-o cu o hotărâre pe care ea nu i-o mai văzuse niciodată. O hotărâre care îi zdruncina toate planurile.
— Du-te acasă, Valentina.
— Cum să plec?! Avem nuntă peste două luni!
— Vorbim acasă. Acum… trebuie să rămân aici.
Valentina s-a urcat în șa și a plecat furioasă, dar Radu nici nu și-a întors privirea spre ea.
S-a apropiat din nou de Gabriela.
— Nu vreau să te oblig la nimic. Dar vreau să fiu prezent. Măcar atât.
Gabriela și-a lăsat ochii în pământ. Pentru prima dată după mult timp, s-a lăsat copleșită de oboseală. A renunțat pentru o clipă la scut.
— Bine… dar să nu fie doar vorbe. Copilul ăsta are nevoie de fapte, nu de promisiuni goale.
Radu a încuviințat.
— Nu va fi doar o vorbă. Îți dau cuvântul meu.
Și în acea zi, în curtea unde cândva împărțiseră liniște și bucurii, două vieți au început să se reașeze, încet, asemenea unor piese de puzzle. Nu perfect, nu fără durere, dar într-o ordine nouă, care aducea un fel de pace.
Pentru că, uneori, în viețile oamenilor simpli, finalurile nu sunt spectaculoase. Sunt sincere. Și exact așa se nasc noi începuturi.
⸻
NOTĂ LEGALĂ ȘI EDITORIALĂ
Această lucrare este inspirată din situații și persoane reale, însă a fost adaptată și ficționalizată în scopuri creative. Numele, caracterele și unele detalii au fost modificate pentru a proteja identitatea celor implicați și pentru a susține coerența narativă. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente autentice este pur întâmplătoare.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru acuratețea faptelor, interpretările cititorilor sau modul în care sunt percepute personajele. Textul este oferit ca material literar, iar opiniile prezentate aparțin exclusiv personajelor fictive și nu reflectă poziția autorului.