În pragul casei, m-a izbit un miros intens de busuioc și tămâie. În sufragerie, mama Hannei stătea pe un scaun, cu ochii roșii de emoție, iar lângă ea, vecina — tanti Ileana — își frământa mâinile, vizibil îngrijorată.
— Unde ai fost, Dinu? a întrebat soacra mea, vocea ei tremurândă și plină de neliniște.
Am vrut să răspund, dar privirea mi-a fugit spre dormitor. Ușa era întredeschisă, iar lumina slabă a lămpii se revărsa pe hol, creând umbre difuze pe podea.
Am pășit încet în cameră. Hanna era acolo, întinsă pe pat, cu o floare de floarea-soarelui așezată lângă pernă. Ochii îi erau umezi, dar pe buze îi apărea un zâmbet blând și cald.
— Te-ai întors… a șoptit ea.
Vorbele ei m-au străpuns în inimă. M-am așezat lângă ea, dar nu am îndrăznit să o ating. Lacrimile mi-au urcat în ochi; mă simțeam ca un străin în propria casă.
Hanna m-a privit mult timp, apoi a continuat:
— Știu tot, Dinu.
Am simțit că podeaua se prăbușește sub mine. Am încercat să neg, să inventez explicații, dar era inutil. Pe noptieră se afla telefonul meu vechi, cu ecranul spart. Hanna îl găsise într-un sertar, iar acolo erau toate mesajele și fotografiile.
Am rămas mut, incapabil să rostesc un cuvânt.
— Nu am puterea să mă ridic din pat, dar am puterea să iert, a continuat ea. Știi de ce? Pentru că nu vreau ca tu să devii un străin de tot.
Vorbele ei erau mai tăioase decât orice pedeapsă. În cultura noastră, când cineva îți spune „te iert”, nu este doar un cuvânt; este o cruce pe care o porți întreaga viață.
Mi-am plecat capul și am început să plâng. În minte mi-au venit amintiri cu bunica mea, care îmi spunea mereu: „Bărbatul se cunoaște nu după cât cucerește, ci după cât poate să stea drept lângă necaz.” Eu căzusem, dar în fața Hannei am realizat ce am pierdut.
Din acea seară, am decis că nu voi mai fugi. Am închis toate ușile către Cristina și către orice tentație. Mi-am pus în minte un singur lucru: să o fac pe Hanna să simtă că trăiește, chiar dacă nu-și putea mișca jumătate din trup.
Diminețile au căpătat un nou sens. Îi citeam poezii de Nichita Stănescu, îi puneam muzică veche de la Maria Tănase, îi aduceam flori din grădină și îi povesteam fiecare lucru mărunt din lume, ca să nu se simtă izolată.
La prânz, îi găteam ciorbă de legume, exact așa cum făcea mama ei. Stăteam lângă pat și îi dădeam lingură cu lingură, iar când zâmbea, simțeam cum sufletul meu prinde din nou viață.
Vecinii au început să observe schimbarea. Tanti Ileana venea și ea cu plăcinte calde, spunând:
— Asta e dragostea adevărată, măi băiete. Nu ce-ai făcut tu înainte.
Și avea dreptate.
Lunile au trecut. Hanna nu și-a recăpătat mobilitatea complet, dar lumina din ochii ei revenise. Nu mai era femeia tristă care mă privea în tăcere. Era din nou Hanna mea, cea care mă învățase că feminitatea nu stă doar în trup, ci în suflet.
Într-o seară de vară, am scos-o în curte, pe scaunul cu rotile. Cerul era plin de stele, iar greierii cântau în iarbă. Mi-a prins mâna cu jumătatea sănătoasă a trupului ei și a spus:
— Dinu, nu contează ce a fost. Contează că acum ești aici. Și asta e de ajuns.
Atunci am înțeles. Iubirea nu se măsoară în zile de pasiune, ci în ani de devotament. Am jurat, în fața cerului și a pământului românesc, că nu voi mai părăsi niciodată casa noastră și inima ei.
A fost cel mai greu drum al vieții mele, dar și cel mai frumos. Din rușinea mea s-a născut o iubire mai puternică decât orice ispită.
Dacă ar fi să învăț ceva din întreaga poveste, este că adevărata bărbație nu înseamnă să cauți altceva, ci să rămâi lângă omul tău chiar și când totul pare pierdut.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau modul în care sunt portretizate personajele și nu răspund pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare,” iar opiniile exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau editorului.
Parteneri
