Lumea lui Sergiu s-a prăbușit atunci când soția sa, Melania, a dat naștere unui copil cu pielea închisă la culoare, declanșând șoc și acuzații în sala de nașteri. Pe măsură ce îndoiala și teama de trădare amenințau să le distrugă familia, Sergiu trebuia să ia o decizie care urma să pună la încercare iubirea și încrederea dintre ei pentru totdeauna.
După cinci ani de încercări, Sergiu și Melania erau în sfârșit pe cale să devină părinți. Mâna Melaniei îi strângea palma ca un clește, în timp ce suporta o altă contracție, dar chipul ei rămânea liniștit și concentrat. Familiile lor stăteau aproape de ușă, oferindu-le spațiu, dar rămânând suficient de aproape pentru a putea interveni imediat ce copilul urma să sosească.
Doctorul i-a dat un semn de încurajare, iar Sergiu a strâns mâna Melaniei.
— Te descurci grozav, iubito, șopti el.
Melania i-a zâmbit repede, iar atunci a venit momentul mult așteptat. Când primul plânset al copilului a străpuns aerul, Sergiu a simțit un amestec de ușurare, mândrie și iubire, realizând că până atunci nici nu își dăduse seama că își ținea respirația.
Melania s-a întins, nerăbdătoare să își țină copilul în brațe, însă, pe măsură ce asistenta a așezat micuțul în brațele ei, ceva s-a schimbat în cameră. Chipul Melaniei și-a pierdut culoarea, iar ochii i s-au deschis larg, plini de șoc.
— Acesta nu este copilul meu, șopti ea, cuvintele rămânându-i în gât. — Acesta nu este copilul meu!
Sergiu a clipit, neînțelegând. — Ce vrei să spui? Melania, despre ce vorbești?
Melania și-a clătinat capul, în timp ce asistenta explica că cordonul ombilical nu fusese încă tăiat, deci copilul era cu siguranță al lor. Totuși, Melania părea că vrea să împingă copilul departe de ea.
— Sergiu, uită-te! Vocea ei devenea din ce în ce mai puternică, panica infiltrându-se în fiecare silabă. — Ea… ea nu e… Nu am…
Sergiu s-a uitat la copilul lor și lumea lui s-a răsturnat. Pielea închisă la culoare și buclele moi l-au șocat.
— Ce naiba, Melania? strigă el, vocea lui ascuțită și acuzatoare, străpungând liniștea din cameră.
Asistenta a tresărit, iar familiile lor au rămas nemișcate, înghețate de șoc.
— Nu e al meu! Vocea lui Melania s-a frânt în timp ce îl privea cu ochii plini de lacrimi. — Nu poate fi. Nu am dormit niciodată cu altcineva. Sergiu, trebuie să mă crezi, niciodată.
Tensiunea din cameră devenise sufocantă, pe măsură ce toți s-au retras în liniște, lăsându-i doar pe cei trei. Sergiu a vrut să plece, dar nu putea suporta ideea trădării.
— Sergiu, așteaptă! Vocea Melaniei se auzea din spate, sfâșiată și disperată. — Te rog, nu mă părăsi. Îți jur, nu am fost cu nimeni altcineva. Tu ești singurul bărbat pe care l-am iubit vreodată.
Sinceritatea ei l-a făcut să se oprească. S-a întors și a privit-o. Aceasta era femeia pe care o iubea de ani de zile, cea care îi fusese alături prin toate încercările și dezamăgirile. Oare putea să-l mintă acum?
— Melania, îi spuse el, vocea lui înmuiindu-se în ciuda furtunii interioare. — Asta nu are sens. Cum… cum explici asta?
— Nu înțeleg nici eu, dar te rog, Sergiu, trebuie să mă crezi, răspunse ea.
Sergiu a privit din nou copilul din brațele ei și, pentru prima dată, l-a observat cu adevărat. Pielea și părul rămâneau un șoc, dar copilul avea ochii lui și o gropiță pe obrazul stâng, exact ca Sergiu.
Atingând ușor obrazul lui Melania, Sergiu a spus: — Sunt aici. Nu știu ce se întâmplă, dar nu te voi părăsi. Vom rezolva asta împreună.
Melania s-a prăbușit în brațele lui, plângând, iar el le-a strâns pe amândouă, soția și fiica sa, cât de strâns a putut. După un timp, Melania a început să ațipească, oboseala și stresul zilei lăsându-și amprenta asupra ei.
Sergiu s-a eliberat ușor și i-a șoptit: — Am nevoie de un minut. Mă întorc imediat.
Melania a dat din cap, ochii ei roșii și umflați arătând că se temea că nu se va întoarce. Sergiu nu mai putea rămâne în cameră cu mintea sa copleșită de haos.
A ieșit pe hol, ușa închizându-se în urma lui, și a inspirat adânc, căutând răspunsuri și claritate.
— Sergiu, o voce familiară îl străpunse ca un cuțit.
S-a uitat în sus și a văzut-o pe mama sa lângă fereastra de la capătul holului, brațele încrucișate, fața tensionată și privirea dezaprobatoare.
— Mamă, îi spuse Sergiu, vocea lui plată. Nu mai avea energie pentru predica ei.
— Sergiu, nu poți să rămâi cu ea după asta. Ai văzut copilul. Nu poate fi al tău, spuse mama lui.
— Ea este copilul meu, sunt sigur de asta. Eu— Vocea i s-a frânt, pentru că îndoiala îl mistuia.
— Nu fi naiv, Sergiu. Melania te-a trădat, continuă mama, dar Sergiu s-a retras, hotărât să nu renunțe. — Nu este doar despre mine. Acolo sunt soția și fiica mea. Nu pot pur și simplu să plec.
— Da, merit adevărul. Dar nu voi lua nicio decizie până nu îl aflu, răspunse Sergiu, hotărât. Nu renunț la Melania.
Mama a oftat, nemulțumită, dar nu a insistat. — Doar fii atent, nu lăsa dragostea ta să te orbească.
Sergiu a plecat spre departamentul de genetică al spitalului, fiecare pas greu, simțindu-se împovărat de ceea ce era în joc.
Doctorul, calm și profesionist, a explicat procesul testului ADN. I-au prelevat sânge și un tampon din interiorul obrazului, promițând rezultate cât mai curând posibil.
Orele de așteptare au fost pline de tensiune, în timp ce Sergiu își derula în minte tot ce s-a întâmplat, amintindu-și de fața disperată a Melaniei și de detaliile copilului care îi semănau perfect.
În cele din urmă, apelul a venit. Testul a confirmat că Sergiu era tatăl biologic. Un val de ușurare și vinovăție l-a lovit simultan. Doctorul i-a explicat cum trăsăturile genetice recesive pot apărea din generații trecute, explicând aspectul neașteptat al copilului.
Sergiu, ținând rezultatele în mână, s-a întors în cameră. Melania s-a uitat la el cu speranță, iar el i-a întins hârtia. Mâinile ei tremurau în timp ce citea, apoi a izbucnit în plâns de ușurare.
— Îmi pare rău, șopti Sergiu, vocea înecată de emoție. — Îmi pare atât de rău că m-am îndoit de tine.
Melania l-a tras aproape, cu fiica lor între ei. — Acum o să fie bine, spuse ea încet.
În timp ce le ținea pe amândouă, Sergiu și-a făcut o promisiune tăcută: indiferent de ce le va rezerva viața, indiferent cine va încerca să-i despartă, își va proteja familia. Aceasta era soția și copilul lui și niciodată nu va mai permite îndoielii sau judecății să stea în calea lor.
Parteneri
