Rudele ginerelui meu au considerat că este „distractiv” să-mi arunce fiica într-un lac înghețat. Au forțat-o sub apă, i-au izbit capul de gheața ascuțită, iar soțul ei a rămas pe ponton și a filmat totul, fără nicio reacție. Când a reușit să iasă la suprafață, gâfâind după aer, hohotele lor de râs s-au întețit. Am strigat după ajutor, dar nimeni nu s-a mișcat. Când, în cele din urmă, cineva a chemat ambulanța, mi-am sunat fratele și am rostit doar atât:
„Acum. Fă-i să plătească.”
Lacul Negru, din apropiere de Vatra Dornei, avea o suprafață rigidă, cenușie, ca metalul. Frigul nu era doar pătrunzător, ci amenințător, ca un prădător care așteaptă.
Familia Popa era aliniată pe ponton, îmbrăcată în haine groase și scumpe, râzând ca la un spectacol. Radu, soțul fiicei mele, Ana, ținea telefonul ridicat. Nu o privea direct, ci doar prin obiectiv.
— Gata, lume, a spus el entuziasmat către transmisiunea live. Ana zice că îi e cald. Hai să o răcorim puțin.
Atât a fost suficient.
Frații lui, Mihnea și Vlad, au sărit asupra ei fără ezitare.
— Radu, te rog, oprește-te! a strigat Ana.
Nu au stat pe gânduri. Au împins-o de pe ponton.
Corpul ei a străpuns gheața subțire de lângă mal, care s-a spart cu un zgomot sec, apoi a dispărut în apa întunecată.
A reapărut la suprafață gâfâind, cu pielea deja albăstruie.
— Ajutor… nu-mi mai simt piciorul!
S-a agățat de un stâlp înghețat, dar degetele îi alunecau.
Vlad i-a călcat mâna.
— Nu încă! a strigat Mihnea râzând, apucând o bucată de gheață și împingându-i capul sub apă. Crește audiența!
O ucideau.
Chiar sub ochii mei.
Iar Radu s-a apropiat, ajustând unghiul telefonului.
— Uitați-vă la ea! a strigat spre cameră. Ca un animal ud! Zece mii de aprecieri și o lăsăm să iasă!
În mine s-a rupt ceva definitiv.
Am sărit în apă.
Gheața mi-a tăiat pielea brațelor și picioarelor, dar nu am simțit durerea. Am tras trupul inert al Anei spre malul noroios.
Nu respira.
Buzele îi erau vineții.
— Ai stricat tot filmulețul, s-a plâns Radu, continuând să filmeze. Ești nebună.
Mâinile îmi tremurau, nu de frig, ci de furie.
Am sunat imediat.
— Dorin, am spus rar și apăsat. O omoară. Lacul Negru. Vino cu tot ce ai.
După douăsprezece minute, liniștea s-a spulberat.
Nu prin sirene.
Ci prin zgomot asurzitor.
Un elicopter negru, fără însemne, a coborât brusc pe pajiștea acoperită de zăpadă, în timp ce trei SUV-uri blindate au forțat intrarea în stațiune.
Bărbați în echipament tactic au coborât rapid, cu armele ridicate, iar puncte roșii de laser s-au oprit pe piepturile membrilor familiei Popa.
Râsetele au dispărut instantaneu.
Pentru prima dată în acea zi, au înțeles că au depășit orice limită.
— Toată lumea la pământ. Acum, a ordonat scurt unul dintre bărbați.
Mihnea a încercat să zâmbească.
— E doar o glumă, o farsă pentru internet…
Un punct roșu i s-a fixat între ochi.
— La pământ.
Radu a coborât telefonul. Transmisiunea era încă activă, comentariile curgeau necontrolat. Pentru prima dată, mâinile îi tremurau.
— Nu știți cine suntem, a mormăit el. Tatăl meu…
— Știm foarte bine, a răspuns calm unul dintre agenți. Și știm ce ați făcut.
Paramedicii au intervenit imediat. Au lucrat la Ana chiar acolo, pe mal, cu mișcări rapide. Unul dintre ei s-a uitat spre mine.
— Hipotermie severă și traumatism cranian. Dacă mai rămânea un minut…
Nu a mai continuat.
Radu a făcut un pas spre targă.
— Este soția mea. Vin cu ea.
Un sunet metalic scurt.
Cătușele i-au prins încheieturile.
— Nu, a spus agentul. De acum, nu mai decideți nimic.
Au fost ridicați toți: frații, rudele care râdeau, cei care filmau. Fără explicații. Fără discuții. Doar pași grăbiți și zăpadă răscolită.
Elicopterul s-a ridicat din nou, lăsând în urmă lacul încremenit.
La spital, am stat pe un scaun metalic până dimineața. Când medicul a ieșit, mi-a pus mâna pe umăr.
— A supraviețuit. Va avea nevoie de timp, dar este în afara pericolului.
Am plâns o singură dată. Apoi m-am ridicat.
În zilele următoare, presa a explodat: relatări despre incident, despre transmisiunea în direct, despre acuzațiile de tentativă de omor. Contracte au fost anulate, sponsorii s-au retras, iar avocații au devenit brusc tăcuți.
Radu a încercat să mă sune, de pe un număr necunoscut.
— Spune-le să se oprească, a spus disperat. O să pierd tot.
— Nu, i-am răspuns. Ai pierdut în momentul în care ai apăsat „înregistrare”.
Ana s-a mutat la mine. În fiecare dimineață, învață din nou ce înseamnă liniștea. Uneori tresare, alteori zâmbește. Trăiește.
Iar eu am înțeles un adevăr simplu:
Unii oameni cred că viața este un spectacol.
Alții știu că fiecare faptă are consecințe.
În clipa în care au confundat cruzimea cu divertismentul,
și-au ales singuri finalul.
Notă: Text ficțional, cu caracter narativ. Orice asemănare cu persoane, locuri sau evenimente reale este pur întâmplătoare.