De la ghișeele de vamă până la căruțele roșii, aceste povești haioase de călătorie demonstrează că umorul este cel mai bun bagaj de mână.
Viața are darul de a ne surprinde cu cele mai neașteptate momente de veselie – mai ales atunci când suntem pe drum. Fie că este vorba despre o întâmplare stânjenitoare într-un aeroport, o lecție de credință oferită de un copil sau o „luptă” neplanificată a mirosurilor în transportul public, aceste întâmplări ne reamintesc să nu ne luăm prea în serios.
Așadar, așezați-vă confortabil, relaxați-vă și bucurați-vă de câteva povești pline de umor și căldură, care îmbină istețimea, înțelepciunea și un strop de adevăr uman.
Contrabandistul Celest: O Situație Păroasă la Vamă
Într-un zbor de întoarcere dintr-o călătorie luxoasă în Elveția, o doamnă elegantă s-a trezit așezată lângă un preot cu înfățișare blândă. Chipul lui senin trăda experiența și calmul unui om trecut prin multe, iar ea, cu o sclipire jucăușă în ochi, a hotărât să testeze cât de generoasă putea fi inima lui sfântă.
După câteva minute de conversație plăcută, femeia s-a aplecat ușor și i-a spus cu voce scăzută:
– „Părinte, ați fi de acord să mă ajutați cu ceva… puțin delicat?”
– „Desigur, fiica mea”, a răspuns preotul cu blândețe. „Spune-mi, ce ai nevoie?”
– „Ei bine”, a șoptit ea, „mi-am cumpărat un aparat sofisticat de epilat. Costă mai mult decât o noapte la un hotel bun. Am depășit limita admisă la vamă și mi-e teamă că mi-l vor confisca la sosire.”
Preotul a părut ușor surprins, dar femeia a continuat insistent:
– „Păreți atât de de încredere. Nimănui nu i-ar trece prin minte să vă controleze. L-ați putea ascunde sub sutană?”
Preotul a făcut o scurtă pauză. „Presupun că l-aș putea duce cu mine”, a spus el încet. „Dar trebuie să îți spun că eu nu pot să mint.”
Ea a zâmbit încântată. „E perfect! Nici nu va fi nevoie să mințiți. Doar să-l purtați cu dumneavoastră.”
Mai târziu, la vamă, preotul s-a prezentat în fața unui ofițer în uniformă. Acesta l-a salutat politicos și a întrebat:
– „Aveți ceva de declarat, părinte?”
Preotul a răspuns calm: „De la cap până la brâu, nu am nimic de declarat.”
Vameșul a clipit surprins și a adăugat: „Și de la brâu în jos?”
Cu un zâmbet senin, preotul a spus: „Ei bine… acolo se află ceva destul de special. Este un mic dispozitiv destinat doamnelor. Nu a fost folosit niciodată.”
Roșu la față, vameșul a tușit scurt și l-a lăsat să treacă. „Mergeți mai departe, părinte… și mult succes.”
Micul Johnny și Călătorul Divin
Micul Johnny mergea să-și petreacă weekendul la casa tatălui său. Își încărcase într-un cărucior roșu toate hainele, jucăriile și lucrurile de care avea nevoie, hotărât să facă drumul singur. Dar, pe măsură ce urca un deal abrupt sub soarele arzător, oboseala l-a copleșit.
– „Carătură stupidă, e atât de grea!” a bombănit el cu voce tare.
În acel moment, un preot care trecea pe drum a auzit și s-a oprit, ridicând din sprâncene. „Johnny, ai grijă cum vorbești”, a spus el. „Domnul aude totul. Să știi că El este pretutindeni.”
Johnny și-a șters fruntea și a privit în sus. „Pretutindeni?”
– „Da”, a răspuns preotul. „Este în biserică, în copaci… chiar și mergând alături de tine.”
Băiatul a aruncat o privire către cărucior, apoi s-a uitat înapoi la preot, gânditor.
– „E în căruciorul meu?”
– „Da, Johnny”, a spus preotul zâmbind. „Și acolo este.”
Băiatul a oftat adânc, a ridicat mâinile în aer și a strigat: „Atunci spuneți-I să iasă și să mă ajute să împing!”
O Călătorie cu Autobuzul între Chanel și Usturoi
Transportul public este plin de surprize – dar uneori, acestea vin cu un parfum foarte distinct.
Într-o zi, urcându-mă într-un autobuz, m-am așezat pe scaun exact când o femeie elegantă s-a suit la bord. Părea desprinsă dintr-o vitrină pariziană: un palton rafinat, cercei de perle și un parfum atât de intens și floral, încât ar fi putut să dezorienteze o albină.
S-a așezat lângă mine, iar după câteva minute, n-am rezistat să o întreb:
– „Îmi scuzați îndrăzneala, parfumul dumneavoastră este extraordinar. Aș putea să aflu cum se numește? Mi-ar plăcea să i-l fac cadou soției mele.”
Cu un zâmbet grațios, ea a răspuns: „Este Chanel. Direct din Paris.”
Am călătorit în liniște o vreme, până când… să spunem doar că am adus și eu o mică contribuție olfactivă atmosferei. Mi s-a părut discret, dar se pare că nu a fost chiar așa.
Un moment mai târziu, femeia și-a încrețit nasul, a fluturat din mână și a murmurat: „Doamne sfinte! Ce este mirosul acesta?”
I-am răspuns cu un zâmbet jenat: „Usturoi. Sunt din Gilroy, California – capitala mondială a usturoiului.”
Ea nu a mai spus nimic. A privit pe fereastră, probabil întrebându-se dacă Chanel produce și dopuri de nas.
De Ce Avem Nevoie de Astfel de Momente
Într-o lume care pare adesea prea rapidă și mult prea serioasă, aceste mici instantanee din natura umană ne amintesc să încetinim ritmul, să râdem mai des și să ne bucurăm de absurditățile vieții atunci când apar. Fie că este vorba despre un preot ingenios la vamă, un copil cu mai mult bun-simț decât teologie sau ciocnirea neașteptată dintre un parfum franțuzesc și agricultura californiană, viața găsește mereu o cale de a ne smulge un zâmbet – adesea atunci când ne așteptăm mai puțin.
Parteneri
