Inima imi batea atat de tare incat abia mai auzeam ce se intampla in jurul meu.
In prag a aparut un barbat in jur de saizeci de ani. Purta un palton inchis la culoare si tinea in mana o servieta veche din piele.
Nu-l mai vazusem niciodata.
M-am uitat la Radu. El zambea.
“Il recunosti?” m-a intrebat.
“Nu.”
Barbatul a intrat incet si si-a scos paltonul.
“Buna seara, Ana.”
Faptul ca imi stia numele mi-a facut stomacul sa se stranga.
“Cine sunteti?”
Radu a facut cativa pasi spre mine.
“Acesta este domnul Ionescu. Avocatul bunicii tale.”
Am ramas nemiscata.
Bunica mea murise cu trei ani in urma.
“Despre ce vorbesti?”
Avocatul a deschis servieta si a scos un dosar gros.
“Bunica dumneavoastra mi-a lasat instructiuni foarte clare. Mi-a cerut sa nu va contactez decat dupa ce implineati un an de casatorie.”
Am clipit de cateva ori.
“Un an de casatorie?”
“Da. Era o conditie inclusa intr-un act notarial.”
L-am privit pe Radu.
“Tu stiai despre asta?”
“Sigur ca stiam.”
Tonul lui calm m-a facut sa ma infurii.
“Si conversatia telefonica? Ce insemna?”
Pentru prima data, parea surprins.
“Ai auzit-o?”
“Fiecare cuvant.”
Radu si-a trecut o mana prin par si a oftat.
“Ana, nu era ce crezi.”
“Atunci explica-mi.”
Avocatul a intervenit.
“Cred ca ar trebui sa incep eu.”
A deschis dosarul si mi-a intins cateva documente.
“Bunica dumneavoastra detinea mai multe terenuri si proprietati in judetul Prahova. Valoarea lor actuala depaseste doua milioane de lei.”
Am ramas fara glas.
Nu stiam nimic despre asta. Bunica traise modest toata viata.
“Ea nu voia ca averea sa ajunga la cineva care se casatoreste doar pentru bani. De aceea a stabilit aceasta conditie: mostenirea urma sa fie transferata doar daca ramaneti casatorita cel putin un an.”
Am intors privirea spre Radu.
“Si asta era motivul?”
El a zambit usor.
“Nu. Asta e partea pe care ai inteles-o gresit.”
“Atunci care era motivul?”
Radu a scos in sfarsit mana de la spate.
Tinea o cutie mare, imbracata in catifea albastra.
“Motivul pentru care am ramas a fost intotdeauna acelasi.”
A deschis cutia.
Inauntru se afla un album foto.
Nu bijuterii. Nu documente. Fotografii.
Noi doi la saisprezece ani. La balul de absolvire. In excursii. La facultate. La prima chirie. La nunta noastra.
Fiecare fotografie avea langa ea o scrisoare scrisa de mana.
“Ce este asta?” am soptit.
“Planul meu.”
Mi-a intins albumul.
“Omul cu care vorbeam este varul meu. In fiecare an ii spuneam ca o sa fac albumul asta si nu-l terminam niciodata. In seara asta i-am spus ca, in sfarsit, voi face ce am planuit.”
Am simtit cum mi se incalzesc obrajii.
“Si partea cu o pacalesc inca din liceu?”
A ras pentru prima data.
“Pentru ca in liceu ma prefaceam ca sunt sigur pe mine. Adevarul e ca eram ingrozit. Ii spuneam mereu ca n-ai idee cat de speriat eram ca o fata ca tine ar putea sa ma placa.”
Am ramas tacuta.
O parte din mine voia sa fie inca suparata. Dar privirea lui era sincera. Atat de sincera incat mi-am dat seama ca, in ultimele doua ore, construisem in mintea mea o poveste complet diferita.
Avocatul a inchis dosarul.
“Cred ca misiunea mea aici s-a incheiat.”
Ne-a lasat documentele si a plecat discret.
Casa a ramas linistita.
Radu s-a apropiat.
“Imi pare rau ca te-am speriat.”
“N-ai idee cat.”
“Pot sa repar asta?”
Am privit albumul. Ultima pagina era goala. Pe ea scria doar atat:
“Pentru urmatorii cincisprezece ani.”
Am inceput sa rad si sa plang in acelasi timp.
“Stii ca aproape am crezut ca ai stat cu mine pentru bani?”
“Daca as fi vrut bani, nu as fi asteptat cincisprezece ani sa ma insor.”
N-am putut sa-l contrazic.
M-a tras usor in brate.
Pentru prima data in acea seara, tensiunea a disparut complet.
Lumanarile inca ardeau pe masa. Vinul era neturnat. Cina se racise. Dar niciunuia dintre noi nu-i mai pasa.
Dupa atati ani in care asteaptasem un inel, o nunta si confirmari, am inteles ceva simplu.
Viata pe care o visaseram nu incepea atunci.
Incepuse cu mult timp in urma.
Iar in seara aceea, stand in bratele lui, am stiut ca nu fusese o minciuna.
Fusese aceeasi poveste de dragoste pe care o construiseram impreuna inca de la saisprezece ani.
Aceasta poveste este o lucrare de fictiune. Personajele si evenimentele descrise sunt imaginare, iar orice asemanare cu persoane reale este intamplatoare.