Povestea emoționantă a lui Mihai și a micuței Isabela: o întâlnire care i-a schimbat viața pentru totdeauna
Mihai rămase încremenit. Totul în jur părea că dispare, ca și cum timpul s-ar fi oprit pentru o clipă. Privirea fetei din fața lui, limpede și sinceră, îl pătrunse până în adâncul sufletului. În ochii ei recunoștea o lumină familiară, o expresie care îi stârnea amintiri dureroase.
Chelnerul făcu un pas pentru a interveni, dar Mihai ridică ușor mâna, oprindu-l. Cei aflați în restaurant priveau în tăcere scena, ca martori la o clipă pe care nu îndrăzneau să o întrerupă. Mihai se aplecă spre copilă și întrebă cu voce domoală:
— Unde este mama ta, Isabela?
— A murit acum trei luni… — răspunse fetița cu un glas stins. — Mi-a spus să vă caut. A zis că doar dumneavoastră puteți avea grijă de mine.
Cuvintele îi străpunseră inima. Mihai simți cum i se înmoaie genunchii și o luă ușor de mână.
— Hai cu mine, Isabela — spuse el simplu.
Cei doi părăsiră localul sub privirile uimite ale celor prezenți. Afară, aerul rece al serii îi izbi în față, dar pentru prima dată după mulți ani, Mihai simțea că respiră cu adevărat.
O duse până la mașină, îi puse haina lui pe umeri și porniră spre periferia orașului.
— Unde locuiați? — întrebă el, în timp ce conducea.
— Într-un apartament mic, la margine. Mama muncea când putea, spăla scări sau făcea curățenie prin case. După ce s-a îmbolnăvit, n-a mai putut lucra, iar eu o ajutam cum puteam — spuse fetița, privindu-și mâinile.
Un nod i se formă lui Mihai în gât. O lacrimă îi alunecă pe obraz, pe care o șterse repede, rușinat. Omul de fier al afacerilor, cunoscut pentru tăria și hotărârea sa, se simțea acum vulnerabil și neputincios în fața acelei copile.
Când ajunseră, Isabela arătă spre un bloc cenușiu, cu pereți crăpați și tencuiala căzută. În garsoniera modestă, aerul era greu, iar mirosul de vechi domina încăperea. Pe o măsuță se afla o fotografie cu Elena și Mihai, lângă o lumânare pe jumătate arsă.
Mihai se apropie cu pași ezitanți.
— Elena… de ce nu mi-ai spus? — murmură el privind zâmbetul femeii din poză.
Isabela îl urmărea în tăcere. În ochii ei se regăsea aceeași blândețe pe care o avusese odinioară mama ei.
— Mama zicea că nu voia să vă încurce, că aveați viața aranjată. Eu cred că a vrut doar să vă protejeze — spuse fetița încet.
Mihai o privi lung. În acea clipă, toate grijile legate de afaceri, bani și reputație dispărură. În fața lui era doar un copil și o datorie morală pe care o simțea adânc în inimă.
O luă în brațe și, cu o voce fermă, îi promise:
— De azi înainte, nu o să-ți lipsească nimic. Ai cuvântul meu.
Fetița îl îmbrățișă cu putere, lacrimile curgându-i pe obraji.
— Nu vreau nimic, doar să nu mă mai lași singură.
În acel moment, Mihai înțelese ceea ce nu reușise să vadă toată viața: averile pot fi pierdute, oamenii pot uita, dar legăturile de sânge și de suflet nu se destramă niciodată.
Când plecară din garsonieră, luna urca pe cer, luminând orașul adormit. În mașină, Isabela adormise cu capul sprijinit pe umărul lui, iar Mihai, privind drumul gol, zâmbi liniștit. După ani de singurătate, simțea că viața lui începe din nou — nu ca om de afaceri, ci ca tată.
Această poveste este inspirată din fapte și persoane reale, dar a fost ficționalizată în scopuri artistice. Numele, detaliile și evenimentele au fost modificate pentru a proteja identitatea celor implicați. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, este pur întâmplătoare.
Autorul nu își asumă responsabilitatea pentru acuratețea evenimentelor descrise, iar opiniile exprimate aparțin personajelor, nu autorului. Povestea este oferită exclusiv cu scop narativ și creativ.
Parteneri
