George Călin era mândrul proprietar al unuia dintre cele mai prestigioase și renumite restaurante din București, „Carul cu Pește”. Acesta moștenise afacerea de la tatăl său, care la rândul său o primise de la bunicul lui.
Deși George avea un manager extrem de eficient, Cătălin Fărcaș, își supraveghea atent restaurantul, apărând adesea la ore neobișnuite, când personalul nu se aștepta. Astfel, a descoperit că Rosa, una dintre angajate, fura resturi de mâncare.
Bucătăria se închidea de obicei la ora 22:30, moment în care personalul de curățenie prelua responsabilitatea. Bucătarul și asistenții săi plecau acasă, lăsându-și locurile de muncă impecabile. Paharele, farfuriile și tacâmurile murdare erau strânse și puse în mașinile mari de spălat vase industriale de o echipă de trei persoane. Când personalul revenea a doua zi, găsea totul curat.
Într-o noapte, la ora 01:00, George a intrat în bucătărie pentru a verifica colecția sa prețioasă de vinuri, pentru care „Carul cu Pește” era renumit. În timp ce trecea prin spațiul bucătăriei, a observat că una dintre femei răzuia resturile de friptură de pe farfurii și le punea într-o pungă de plastic ascunsă sub șorț. Când a luat o farfurie cu Pui Kiev aproape intact, s-a dat înapoi surprins. Femeia părea să aibă în jur de 40 de ani și avea fața subțire și trasă.
În timp ce lucra, fredona încet, până când a fost surprinsă de managerul Cătălin Fărcaș. „Popescu! Închide-ți gura și oprește-te din furat. Vreau să închid!” a strigat Fărcaș. Rosa s-a înroșit, a plecat capul, a închis ușa mașinii de spălat vase, a turnat detergentul și a pornit aparatul, fugind apoi în vestiar.
George a rămas ascuns, ieșind în umbră lângă ușa din spate și a așteptat. Cei trei angajați de curățenie au ieșit curând, urmați de Fărcaș, care mormăia nemulțumit. Rosa și-a tras haina subțire mai aproape de corp și a fugit pe o alee întunecată, George urmând-o discret. La trei blocuri distanță, femeia a intrat într-o clădire industrială marcată cu o placă „Depozit”.
Curios și îngrijorat, George a intrat în clădire. Urmând lumina și sunetele vocilor, a ajuns într-un birou administrativ cu pereți de sticlă, unde a văzut-o pe Rosa împreună cu patru copii de diferite vârste. Femeia scotea cu grijă pungi de plastic și le punea pe o masă, apoi servea resturile de mâncare pe farfurii pentru copii. Astfel, Rosa lua resturile de la clienți pentru a-și hrăni copiii.
Indignat, George a decis să intervină, dar fără ca Rosa sau copiii să-l observe. A doua zi, când personalul restaurantului s-a pregătit pentru ora de cină, George l-a chemat pe Fărcaș în biroul său. A început discuția cu fermitate: „Sunt câteva lucruri care se întâmplă în restaurant pe care nu le aprob, Fărcaș.”
Fărcaș s-a arătat surprins, dar George i-a spus că știe despre resturile luate de angajată. Managerul a recunoscut că a angajat-o pe Rosa pe un salariu redus și că resturile alimentare nu fuseseră folosite corespunzător.
George a decis să ia măsuri: l-a concediat pe Fărcaș pentru exploatarea angajatei și a coprilor ei. Apoi a chemat-o pe Rosa și i-a explicat că situația s-a terminat și că va primi o mărire de salariu și un contract de muncă legal.
În plus, George i-a oferit Rosi și copiilor săi un mic apartament în clădirea folosită anterior ca depozit, complet utilat cu electricitate și apă, astfel încât să nu mai fie nevoiți să mănânce resturi. Rosa, uimită și emoționată, l-a întrebat de ce face acest lucru, iar George i-a răspuns că, așa cum bunicul său fusese ajutat când a venit în țară, el vrea să facă același gest pentru ea.
Această poveste transmite un mesaj clar: este greșit să exploatezi disperarea celor care încearcă să-și construiască o viață mai bună. Chiar și cineva bogat și influent, precum George, poate alege să ajute, inspirat de propriul trecut. Respectul, empatia și sprijinul pentru ceilalți pot transforma vieți, iar povestea lui George și a Rosi este un exemplu viu în acest sens.
Parteneri
