Păsările prevestitoare: Cioara – mesageră a norocului și a nenorocului

Advertisement

În întreg spațiul european, păsările cu un colorit închis, dintre care unele au și un regim nocturn, au fost asociate de-a lungul timpului cu întunericul și moartea. Din acest motiv, cântecul lor, fie noaptea, fie ziua, este adesea considerat de rău augur. Aceste păsări sunt percepute ca mesageri coborâtori, prevestitori de boli, nenorociri sau moarte, iar oamenii, temându-se de mesajele pe care le-ar putea transmite, au încercat să le alunge. Totuși, fără a le diminua semnificația de mesageri funebri, interpretarea cântecului lor diferă în funcție de moment, loc și modul în care este auzit. În anumite contexte, ele pot semnala schimbări meteorologice, nașterea unui prunc – atunci când cântecul lor seamănă cu scâncetul unui copil – sau chiar o nuntă, dacă cântecul se aude deasupra casei unei fete mari.

Cioara

Advertisement

Cioara este considerată, datorită penajului său închis și croncanitului său deranjant, o apariție de rău augur. Conotațiile funerare sunt ilustrate de credințele populare, potrivit cărora croncanitul, mai ales noaptea, este semn de nenorocire sau moarte:
• „Când goraie cioara, e semn că ți se va întâmpla ceva rău“;
• „Ciori când ies noaptea, prevestesc rău“.

Advertisement

Similar cântecului păsărilor nocturne auzit ziua, cântecul păsărilor diurne auzit noaptea este considerat de rău augur, deoarece orice abatere de la regimul lor normal de viață este percepută ca împotriva firii, ceea ce dă naștere și considerentelor divinatorii.

Statutul de pasăre prevestitoare de moarte al ciorii Scorvus frugileus este întărit de legătura sa biologică cu corbul Scorvus coraxt, ruda sa mai mare, care nu se hrănește doar cu grăunțe și insecte, ci și cu hoituri. Aceasta i-a atras reputația nu doar de prevestitor al morții, ci chiar de agent al acesteia.

Cu toate acestea, în imaginarul popular, cioara mai are și semnificații pozitive. Ea poate fi asociată cu belșugul casei, după cum spune credința: „Când ți se strâng ciorile pe casă, e semn de belșug“, devenind astfel o „pasăre binevoitoare omului, dorindu-i recolta bună“. Această asociere are și o componentă practică: dacă omul are o recoltă bună, păsările au ce mânca, în special prin obiceiul lor de a fura. Ciorile, pasări „obraznice“, pot aduce pagube semnificative în gospodărie, mai ales în septembrie, la culesul viilor, dar și pe câmp, fiind cunoscute pentru ravagiile pe care le fac la floarea-soarelui.

Cioara mai este și un semnal al schimbărilor meteorologice, anunțând vreme rea, ploaie sau viscol:
• „Când umblă ciorile și stâncile cârâind, se va strica vremea“;
• „Când vin ciorile de cu toamna, e semn că vine și iarna“;
• „Când sciorile se strâng multe la un loc și nu-și află stare sau alinare, zburând de colo-ncoace, prevestesc apropierea unui viscol mare și ger, iar vara ploaie, vânturi și furtuni mari“.

Astfel, ciorile, pasări hibernale, sunt considerate în tradiția populară responsabile de „făcutul vremii rele“.

Leave a Comment