Am 30 de ani, iar până luna trecută trebuia să devin soția fostului meu logodnic, Dan, în vârstă de 31 de ani.
Eram logodiți de un an, iar pregătirile pentru nuntă erau aproape finalizate: locația fusese rezervată, meniul stabilit, florile comandate. Totul era pus în mișcare. Apoi, o prietenă comună l-a surprins pe Dan împreună cu fosta lui parteneră, Mirela, în secret. În clipa aceea am anulat nunta și toate aranjamentele, pierzând aproape 40.000 lei plătiți în avans.
O parte din cheltuielile pentru nuntă fusese acoperită printr-un împrumut. Dan îmi promisese că îl vom achita împreună după căsătorie — promisiune inclusă chiar și în prenupțiu. Dar după ce nunta s-a destrămat, povara financiară a rămas complet pe umerii mei.
I-am spus: „Dan, ai promis. Nu pot să duc singură împrumutul acesta.”
Răspunsul lui a fost sec: „Nu este problema mea. Tu ai făcut împrumutul, tu îl plătești.”
După aceea, m-a blocat.
Ironia situației era că Dan mă ceruse în căsătorie cu un inel de familie, moștenit de la străbunica lui, evaluat la aproximativ 125.000 lei. După despărțire, mi-a cerut să îl returnez, dar nu s-a deranjat nici măcar o dată să vină să îl ridice.
I-am transmis printr-un prieten comun un avertisment cât se poate de clar: „Contribuie la plata împrumutului sau vând inelul.”
La scurt timp, prietenul lui, Tudor, mi-a scris: „A văzut mesajul tău. Râde. Spune că doar bluffezi.”
I-am trimis lui Dan un ultim avertisment: „Dacă nu primesc un răspuns în 24 de ore, inelul va fi vândut.”
Tudor mi-a scris din nou: „A spus că nu ai curaj. Exact așa: ‘N-are ea tăria să facă asta.’”
Acea replică a fost decisivă. Am dus inelul la evaluare.
Când i-am trimis lui Dan dovada… reacția lui a venit imediat.
Telefonul a vibrat, iar numele lui a apărut pe ecran. Am răspuns calm, cu voce distantă.
El, strigând: „Ești nebună? Acela era inelul familiei mele! Era singurul lucru cu adevărat valoros! Cum ai putut să faci asta?”
Am răspuns fără ezitare: „Exact așa cum ai putut și tu să mă lași cu o datorie de 40.000 lei și să pleci cu Mirela. Ți-am oferit șanse. Ai preferat să râzi de mine. Acum e rândul meu.”
Pentru câteva clipe, nu a spus nimic. Apoi vocea i s-a rupt: „Dacă bunica află… o să mă dezmoștenească. O să pierd tot.”
Am inspirat adânc. „Nu este treaba mea. Tu ai spus-o cel mai bine: ‘Tu ai făcut-o, tu plătești.’”
A urmat un amalgam de implorări și amenințări, dar eu am închis telefonul fără să continui discuția.
Două zile mai târziu, am primit în cont 120.000 lei din vânzarea inelului. Suficient pentru a achita împrumutul și a-mi asigura o rezervă financiară pentru viitor.
Ulterior am aflat că familia lui Dan a fost informată. Bunica lui, profund dezamăgită, i-a spus direct: „Nu ai pierdut doar inelul, ci și respectul meu. Nu mai ai ce căuta în casa aceasta.”
Ultimele zvonuri? Mirela l-a părăsit imediat ce s-au terminat banii. Dan trăiește acum singur, într-un apartament închiriat, fără logodnică, fără moștenire și fără inel.
Eu? Mi-am început o viață nouă. Fără datorii, fără el. Și în fiecare seară, când privesc extrasul de cont și văd soldul pozitiv, îmi amintesc cât de convins era că „nu am curajul.”
Curaj am avut. Iar în final, tocmai asta l-a doborât.
⸻
Notă de ficționalizare
Acest text este o lucrare narativă creată în scopuri literare. Numele, personajele și detaliile au fost modificate sau adaptate pentru a proteja identitatea reală și pentru a susține construcția poveștii. Orice asemănare cu persoane sau situații reale este întâmplătoare. Autorul și editorii nu garantează acuratețea faptelor relatate și nu își asumă răspunderea pentru interpretările cititorilor. Textul este prezentat ca ficțiune, iar opiniile aparțin exclusiv personajelor.