„Draga mea, dacă citești asta, înseamnă că am murit supărat pe fratele meu, dar niciodată pe tine.”
Am citit fraza de trei ori. Mâinile îmi tremurau.
„Știu că taică-tău nu ți-a povestit de ce ne-am certat. O să-ți spun eu, că n-am ce pierde acum. Acum 22 de ani, când a murit mama noastră, am găsit în casa ei 50.000 de lei puși deoparte. Bani strânși o viață. Eu am zis să-i împărțim frățește. Fratele meu a zis că lui i se cuvin mai mulți, că el a îngrijit-o. Ne-am certat groaznic. I-am zis lucruri pe care le regret și acum. El mi-a zis lucruri pe care nu le-am uitat niciodată.
Adevărul? Nu banii ne-au despărțit. Orgoliul. Al meu, al lui. Doi frați proști care au ales să aibă dreptate în loc să se aibă unul pe altul.
În fiecare an, de ziua ta, beam un pahar în sănătatea ta. N-ai știut niciodată. Nici taică-tău.
Garsoniera e mică, dar e a ta. Banii sunt ai tăi. Fă ce vrei cu ei. Eu ți-i dau cu drag, nu cu orgoliu.
Și dacă poți… du-te la fratele meu și zi-i că mi-a părut rău. N-am apucat să i-o zic eu.”
Am plâns la masa din bucătărie până a venit soțul meu și m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am dat scrisoarea. A citit-o și a tăcut.
A doua zi m-am dus la tata. Are 74 de ani. I-am dat scrisoarea fără să zic nimic. A citit-o încet, cu ochelarii pe nas. La jumate s-a oprit și și-a șters ochii cu dosul palmei.
Tata a plâns prima oară de când a murit mama. De 22 de ani nu-l văzusem plângând.
„Știa de ziua ta”, a șoptit. „Nemernicul știa…”
Săptămâna trecută am fost la Slatina, la garsonieră. E mică, cum a zis. Mobilă veche, curată. Pe perete, în ramă, eram eu la 8 ani, cu dinții din față lipsă, râzând. Sub poză, scris de mână, pe o hârtie îngălbenită: „nepoata mea”.
Am stat în mijlocul camerei și m-am uitat la poza aia mult timp. Unchiul Vasile, care nu s-a însurat niciodată și n-a avut copii, și-a pus pe perete poza nepoatei pe care n-a mai văzut-o de 22 de ani.
I-am zis tatei la telefon: „ mergem împreună data viitoare.” A zis „da” repede, ca și cum aștepta să-l întreb.
50.000 de lei i-au despărțit acum 22 de ani. O scrisoare i-a împăcat după moarte. Așa stau lucrurile în familia noastră: ne certăm pentru bani și ne împăcăm prin cei care nu mai sunt.
Aceasta este o poveste ficțională. Personajele și întâmplările sunt imaginare. Textul a fost scris cu ajutorul inteligenței artificiale.