Într-o seară de joi, după o zi lungă petrecută la birou, Alexandru s-a prefăcut că adoarme pe canapea, lăsând televizorul să ruleze în surdină pe un canal de știri. Luminile din cameră erau stinse, iar doar jarul din șemineu mai răspândea o lumină slabă și caldă.
Maria urma să intre în sufragerie pentru a strânge paharele și farfuriile rămase pe masă. A deschis ușa cu grijă, pentru a nu-l trezi. Se mișca în tăcere, cu pași ușori, și s-a oprit o clipă să-l privească. Chipul lui părea obosit, dar liniștit.
A luat o pătură de pe fotoliu și i-a așezat-o cu grijă peste umeri. Fără să știe că este privită, a rămas câteva momente privind flăcările din șemineu și a rostit încet, aproape șoptit:
— Dumnezeu să te ajute să-ți găsești pacea, domnule Alexandru.
Apoi s-a întors la treburile ei.
Alexandru, care nu dormea cu adevărat, deschisese ușor ochii și văzuse totul. Nu-i venea să creadă. În privirea Mariei nu se citea nici vinovăție, nici interes, ci o căldură sinceră, o bunătate pe care nu o mai întâlnise de multă vreme.
A doua zi dimineață, s-a purtat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar în sufletul lui se produsese o schimbare. Începuse să o observe mai des: cum lustrui cu răbdare argintăria veche, cum își prindea părul sub eșarfă sau cum spunea un „mulțumesc” timid ori de câte ori i se oferea ceva.
Într-o zi ploioasă, Maria alunecase pe scările de marmură. Alexandru, care cobora în acel moment, a reușit să o prindă înainte să cadă. Privirile lor s-au întâlnit pentru o clipă. El a simțit un fior neașteptat, o emoție pe care nu o mai trăise din tinerețe.
— Ești bine? a întrebat el îngrijorat.
— Da, domnule… doar am alunecat. Îmi pare rău, n-am vrut să vă sperii.
— Nu m-ai speriat, a spus el zâmbind pentru prima dată după mult timp.
De atunci, atmosfera în vilă s-a schimbat. Alexandru petrecea tot mai mult timp acasă. Îi plăcea să o audă cântând încet sau vorbind la telefon cu sora ei despre viața de la sat. Uneori îi aducea flori din grădină, spunând că sunt „pentru sufragerie”, dar le lăsa mereu lângă locul unde lucra ea.
Maria simțea apropierea lui, dar își păstra distanța. Era conștientă că lumea lui era diferită de a ei. Într-o seară, o furtună puternică s-a abătut asupra orașului. Curentul s-a întrerupt, ploaia bătea în geamuri, iar tunetele răsunau neîntrerupt. Speriată, Maria ținea o lumânare în mână când Alexandru a venit cu o lanternă.
— Vino aici, i-a spus calm. E doar o furtună.
— Mi-e frică de tunete, a recunoscut ea rușinată.
El a zâmbit și i-a întins o cană cu ceai cald. Au stat amândoi lângă șemineu, ascultând ploaia. În tăcerea aceea plină de emoție, Alexandru a rostit încet:
— De când ai venit, casa asta nu mai pare goală.
Maria nu a spus nimic. O lacrimă i-a alunecat pe mână, iar el a înțeles totul fără cuvinte.
După acea noapte, viețile lor s-au schimbat. Alexandru s-a îndepărtat de oamenii falși din jurul său, a început să doneze bani orfelinatelor și să sprijine comunitățile sărace. Maria i-a fost mereu alături, în tăcere, fără să ceară nimic.
Câteva luni mai târziu, Alexandru a înființat o nouă fundație și a făcut un gest care i-a surprins pe toți. A anunțat că instituția va purta numele „Fundația Maria”, în semn de recunoștință pentru femeia care îl învățase ce înseamnă bunătatea adevărată.
Presa a relatat pe larg despre gestul său, dar Alexandru nu mai căuta atenția lumii. Într-o dimineață de duminică, în curtea vilei, i-a spus simplu:
— Ți-am testat bunătatea, dar tu mi-ai testat sufletul.
Maria a zâmbit timid, iar pentru prima dată, Alexandru a simțit că viața lui are un sens.
În casa care cândva fusese pustie și rece, s-a născut o legătură mai valoroasă decât orice avere: iubirea sinceră dintre doi oameni care nu mai aveau nevoie de nimic altceva pentru a fi fericiți.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, dar a fost ficționalizată în scopuri artistice. Numele, personajele și anumite detalii au fost modificate pentru a proteja intimitatea și pentru a susține narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, ori cu evenimente reale este pur întâmplătoare.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea faptelor descrise sau pentru modul în care sunt portretizate personajele. Povestea este oferită ca operă de ficțiune, iar opiniile exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
Parteneri
