Alexander rămase încremenit. Privirea îi aluneca când spre Clara, când spre Matteo, de parcă încerca să înțeleagă ce tocmai se întâmplase. Atmosfera era încărcată de o tensiune ciudată—un amestec de surpriză, vină și o recunoștință pe care nici el nu o putea explica pe deplin. Clara încercă să vorbească, însă vocea i se blocă în gât. Era convinsă că își pierduse locul de muncă.
— Domnule Dupont… îmi pare rău, eu nu…
Alexander ridică ușor palma, oprind-o înainte ca fraza să prindă formă. Se așeză lângă Matteo, privind cu atenție expresia fiului său, care încerca să-și ascundă zâmbetul ca pe un secret interzis.
— Nu te-am mai văzut râzând așa de mult… de când?
Matteo își lăsă ochii în jos, jenat. Clara simțea cum inima îi bate atât de tare, încât aproape că îi răsuna în urechi. În acea clipă tot viitorul ei depindea de o singură decizie.
Alexander se ridică, făcu câțiva pași prin salon, apoi se întoarse spre ei cu o hotărâre clară în privire.
— Clara, nu ai de ce să te scuzi. Ai făcut pentru fiul meu ceea ce nici profesorii, nici terapeuții nu au reușit: l-ai făcut din nou fericit.
Clara tresări, uimită. Nici prin minte nu-i trecuse să audă asemenea cuvinte din partea lui.
— De mâine, nu vei mai fi doar menajeră, continuă el. Vreau să fii persoana care stă lângă Matteo zi de zi. Nu doar să-i pui ordine în cameră—ci să-i umpli viața cu ceea ce îi lipsea cu adevărat.
Matteo își ridică privirea spre ea și zâmbi, fără teamă de data aceasta. Întinse brațele spre Clara, într-un gest simplu, dar atât de sincer, de parcă o ruga să nu plece niciodată.
Clara simțea că lacrimile îi ustură ochii. Nu-și imaginase vreodată că un gest atât de mic—un dans făcut din compasiune—ar putea schimba totul.
Alexander se apropie de fiul său și îl strânse într-o îmbrățișare caldă, un gest pe care băiatul nu îl mai simțise de la accident încoace. Pentru prima oară după mult timp, Matteo își regăsea tatăl. Nu pe omul de afaceri rece și ocupat, ci pe părintele care altădată îl ținea de mână în parc.
— Am fost orb, rostise Alexander cu o sinceritate amară. M-am ascuns în spatele muncii și al milioanelor, uitând ce contează de fapt. Astăzi… voi doi mi-ați deschis ochii.
Lumina blândă a după-amiezii se revărsa în salon, iar muzica încă plutea în aer. Dar adevărata schimbare se simțea în inimile lor.
Din acea zi, totul s-a transformat. Matteo a învățat din nou să zâmbească, Clara a devenit parte din familie, iar Alexander—omul pe care mulți îl considerau inaccesibil—și-a regăsit sensul pierdut.
Iar când povestea a ajuns, încet-încet, la urechile altora, nu dansul a uimit oamenii, ci puterea unei transformări pe care nimeni nu credea că Alexander o mai poate trăi.
Parteneri
