Toată ziua, Cătălin a stat cu sufletul greu, urmărind pe ecran imaginile în timp real. Carmen se ocupa de toate treburile casnice, spăla, gătea și vorbea cu Valentina ca o mamă adevărată. Nu exista niciun gest forțat și nicio urmă de teamă; fetița râdea, o trăgea de șorț și îi spunea povești inventate, iar Carmen o asculta cu răbdare.
Cătălin nu știa dacă să fie recunoscător sau gelos. Simțea o durere ciudată, un nod în piept, ca și cum cineva îi fura locul de tată. Reflecta la ultimele luni – nopțile petrecute în birou, întâlnirile cu investitori, telefoanele interminabile. Încercase să-și înece durerea în muncă, dar în tot acest timp uitase să fie tată.
Când se lăsase seara, Carmen s-a așezat lângă fetiță și i-a spus cu blândețe:
— Hai, micuțo, spune rugăciunea ta pentru mami.
Valentina a închis ochii și, cu voce tremurată, a murmurat:
— Doamne, spune-i lui mami că o iubesc și că o să fiu cuminte.
Cătălin și-a acoperit fața cu mâinile. Lacrimile i se scurgeau fără rușine. În tot acest timp, căutase soluții complicate, medici și bani, dar vindecarea se afla acolo – într-un gest simplu, într-o vorbă caldă.
A doua zi, s-a trezit devreme și a mers la bucătărie, unde a început să taie legume, stângaci, dar hotărât. Când Carmen și Valentina au intrat, el a zâmbit timid:
— Astăzi gătim împreună, da?
Fetița l-a privit neîncrezătoare, apoi a fugit și i s-a aruncat în brațe.
— Tati, îți miroase a ceapă pe față!
Toți trei au izbucnit în râs.
Din acea zi, viața din casa lor s-a schimbat. Nu mai exista liniștea apăsătoare de altădată; fiecare dimineață aducea râsete, cântece și miros de prăjituri. Carmen devenise parte din familie, iar Cătălin, pentru prima dată după moartea Danielei, simțea că nu mai este singur.
Timpul a trecut, iar constructorul bogat a început să petreacă mai mult timp acasă. A realizat că adevărata avere nu se măsoară în conturi bancare, ci în momentele simple – ținându-ți copilul în brațe, zâmbetele sincere și liniștea unei seri obișnuite.
Într-o duminică, Valentina i-a adus o hârtie desenată stângaci:
— Uite, tati, ăsta e familia noastră: tu, eu și mătușa Carmen!
Cătălin a privit desenul și a simțit cum inima i se rupe în două. Într-un colț mic, era și o figură cu aripi, zâmbitoare.
— Și mami, acolo sus, care ne păzește, a spus fetița cu un zâmbet.
Atunci, pentru prima dată după mult timp, Cătălin a simțit pace. Nu mai era milionarul rece care trăia pentru cifre și contracte, ci un om care învățase cât de prețios este un „te iubesc” spus la momentul potrivit.
Și-a scos telefonul, a șters aplicațiile de afaceri și a scris un mesaj simplu către partenerii săi:
„De azi înainte, încep să construiesc altfel – nu clădiri, ci amintiri.”
Carmen l-a privit zâmbind, iar Valentina, cu mânuțele ei mici, i-a luat fața între palme și i-a spus:
— Tati, acum ești cel mai bogat om din lume.
Și pentru prima dată, Cătălin a știut că fetița lui avea dreptate.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, dar a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale sau evenimente reale este pur întâmplătoare și neintenționată.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru interpretări greșite. Povestea este oferită „ca atare”, iar opiniile exprimate aparțin exclusiv personajelor.
Parteneri
