Totul a început în noaptea nunții noastre, când cuvintele lui Andrei au răsturnat tot ce crezusem despre viața mea.
Aveam treizeci și șapte de ani și trecusem deja prin multe dezamăgiri sentimentale. Încet-încet, începusem să cred că iubirea adevărată nu mai are loc în destinul meu. Apoi, în mod neașteptat, în viața mea a apărut Andrei, colegul mamei mele de la școală, un bărbat cu zece ani mai în vârstă decât mine. Calmul lui, modul în care privea oamenii și siguranța pe care o transmitea m-au atras imediat. Am început să petrecem timp împreună, iar mama era vizibil încântată. Spunea adesea că ar fi minunat ca el să devină parte din familie.
După șapte luni de relație, Andrei m-a cerut în căsătorie. Am avut o ceremonie discretă, dar plină de emoție și lumină. Rochia era exact cum mi-o imaginasem, iar pentru întâia dată după mulți ani am simțit o fericire autentică.
În seara nunții, după petrecere, am ajuns la casa lui. M-am retras câteva minute pentru a mă schimba din rochia de mireasă, dar când am ieșit din baie, ceva m-a oprit în loc.
Andrei stătea pe marginea patului, ținând în mâini o cutie veche din lemn pe care nu o mai văzusem niciodată. Părea tulburat, iar chipul lui se albise.
Mi-a spus, cu voce tremurată, că ar fi trebuit să-mi dezvăluie un lucru important înainte de a accepta căsătoria. A deschis cutia, iar în interior se aflau fotografii vechi, acte și mai multe scrisori prinse cu o panglică. Am recunoscut imediat scrisul: era al mamei mele.
Am simțit cum întreaga mea respirație se oprește.
L-am întrebat ce înseamnă toate acestea. Andrei a privit în podea și mi-a mărturisit că el și mama mea avuseseră o relație înainte ca eu să mă nasc. Spunea că se iubiseră, însă ea îl părăsise pentru a se căsători cu tatăl meu. Crezuse că acea poveste a rămas în trecut. Totuși, când m-a întâlnit prima dată, asemănarea cu mama mea i s-a părut izbitoare.
Când am încercat să înțeleg unde duce această mărturisire, Andrei a confirmat ceea ce îmi era imposibil să accept: el era tatăl meu biologic.
Lumea s-a năruit într-o clipă. Nu mai puteam vedea în fața mea bărbatul cu care tocmai mă căsătorisem. Rămăsese doar adevărul crud al legăturii de sânge.
În acel moment am înțeles că mama știa totul încă de la început.