M-a invitat la o întâlnire într-o seară de vineri. De la început mi-a spus că este profesor și părea o persoană echilibrată: calm, politicos și atent la detalii. A propus insistent să mergem la restaurantul meu preferat, un local elegant în care ajung rar. Am acceptat, considerând gestul unul plăcut.
Seara a debutat într-o notă agreabilă. Am ales aperitivele, apoi am comandat câte un pahar de vin. Discuția a curs firesc, atingând subiecte precum cărțile, călătoriile și experiențele de viață. A urmat cina, atent pregătită, iar la final desertul. Râdeam și mă simțeam relaxată. Totul indica o întâlnire reușită.
Când a sosit nota de plată, a refuzat politicos orice propunere de a împărți suma și a achitat fără ezitare peste 1800 de lei. Ospătarul a preluat cardul, iar momentul părea încheiat fără incidente. Atunci însă, profesorul s-a apropiat ușor de mine și, cu un zâmbet lipsit de căldură, a spus:
— Având în vedere cât am plătit, cred că îmi „datorezi” ceva mai mult decât simpla companie.
Am rămas fără reacție. Vocea lui era calmă, dar mesajul era limpede. Am simțit un disconfort profund și am realizat că, pentru el, întreaga seară fusese privită ca o investiție care trebuia răsplătită.
Am zâmbit scurt, m-am ridicat cu calm și i-am spus:
— Nu datorez nimănui nimic pentru o cină. O seară bună.
Am părăsit restaurantul cu demnitate. În taxi, fără să stau pe gânduri, l-am blocat pe telefon. Nu din ranchiună, ci din respect față de mine însămi.
Câteva zile mai târziu a venit și o confirmare neașteptată. O prietenă care lucra la același liceu mi-a trimis un mesaj. Mi-a spus că bărbatul avea deja o reputație de a impresiona prin bani și de a confunda gesturile de curtoazie cu un presupus drept asupra celuilalt. Refuzul meu, formulat calm și ferm, îl afectase vizibil și ajunsese chiar subiect de discuție printre colegii săi.
Între timp, eu am tras o concluzie clară: o cină costisitoare nu are nicio valoare atunci când este însoțită de lipsă de respect. Iar cel mai important câștig al acelei seri nu a fost experiența culinară, ci decizia de a pleca la timp.
⸻
Notă: Acest text este o poveste narativă cu caracter educativ și reflexiv, redactată într-o formă originală, destinată informării și divertismentului, fără a face referire la persoane reale.