Vântul rece se strecura peste pista pustie, ridicând praful în jurul picioarelor mele. Paznicul a făcut un pas spre mine, dar un țiuit ascuțit, urmat de un mic zgomot metalic, a făcut ca bărbatul să se prăbușească inconștient în mai puțin de o secundă.
Din spatele hangarului a apărut un bărbat cu glugă neagră. L-am recunoscut imediat: era tatăl meu.
„Nu avem timp,” a spus scurt. „Vin după tine.”
Am urcat rapid într-o mașină neagră fără numere de înmatriculare. Motorul a pornit cu un huruit adânc, iar în oglinda retrovizoare am zărit luminile albastre ale securității companiei în spate.
„Tată, ce o să facem?” am întrebat tremurând.
„O să te duc într-un loc sigur. Apoi o să-l terminăm pe el.”
Nu-l mai văzusem de ani de zile, dar privirea lui era aceeași — rece, precisă, plină de determinare. În câteva minute, am ajuns pe un drum forestier. Când a oprit, m-a privit cu ochii umezi.
„Elena, trebuie să-ți spun ceva. Soțul tău nu e doar un afacerist. Lucrează cu oameni foarte periculoși. Iar copilul tău… este cheia unei moșteniri de milioane.”
Inima mi s-a strâns. Toate tăcerile lui, întâlnirile secrete și documentele ascunse prindeau acum sens.
„Tată, trebuie să-l oprim. Dar nu vreau să fug toată viața.”
El a zâmbit amar. „Atunci nu fugi. Luptă.”
Am petrecut noaptea într-o cabană părăsită, înconjurați de pădure. Nu puteam dormi. Copilul se mișca, parcă simțind neliniștea mea. În acea liniște, mi-am promis că nu voi lăsa pe nimeni să mi-l ia.
Dimineața, tatăl meu mi-a dat o cutie mică. „E tot ce mai am din zilele mele de agent. Te va ajuta dacă ajungi într-o situație limită.” Înăuntru se afla un emițător și cheia unui apartament din Brașov.
Când am plecat, l-am îmbrățișat fără să știu dacă îl voi mai vedea vreodată.
La prânz, am ajuns în oraș purtând o eșarfă pe cap și o geacă veche, pentru a nu atrage atenția. Într-o cafenea, am văzut la televizor știrea:
„Soția miliardarului Andrei Mureșan, dispărută. Poliția oferă o recompensă de 100.000 lei pentru orice informație.”
Am simțit cum inima îmi bate puternic. Nu mai eram doar o femeie trădată. Eram o fugărită.
Seara, când am intrat în apartamentul din Brașov, am simțit pentru prima dată siguranța. Dar nu a durat mult. Telefonul vechi, primit de la tatăl meu, a vibrat. Un mesaj scurt:
„Elena, nu te întoarce. Au aflat unde ești. Ai grijă de copil.”
Am privit ecranul și apoi mi-am pus mâna pe burtă. „Nu, tati,” am șoptit. „De data aceasta, eu am grijă de mine.”
Am luat cheia mașinii, am pornit motorul și am privit cerul de toamnă de deasupra Brașovului. Nu mai eram femeia speriată de ieri. Eram o mamă pregătită să lupte.
Și de data aceasta, nimeni nu avea să câștige în locul meu.
Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scop creativ. Numele, personajele și detaliile au fost modificate pentru protecția intimității și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale sau evenimente istorice este întâmplătoare și neintenționată.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru interpretarea evenimentelor și a personajelor, iar opiniile exprimate aparțin exclusiv personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau editorului.
Parteneri
