Am pășit încet către masă, conștientă de privirile tuturor care mă urmăreau. Rochia îmi atârna grea, udă și lipită de corp, iar pașii lăsau în urmă urme ude pe podea. Într-o mână țineam strâns buchetul, acum mototolit și îmbibat cu apă, dar încă frumos.
Soțul meu, amuzat încă de ceea ce el numea „gluma” lui, stătea lângă prietenii săi cu un pahar de șampanie în mână. În acel moment, am simțit cum ceva în mine se rupe. Nunta nu mai era despre fericire, despre noi sau despre promisiunile făcute în acea dimineață, ci despre lipsa lui de respect.
M-am apropiat, l-am privit direct în ochi și, fără să rostesc vreun cuvânt, am vărsat paharul meu cu șampanie peste costumul lui scump. Apoi am luat o felie mare de tort și i-am apăsat-o pe față.
În sală s-a lăsat o tăcere apăsătoare pentru câteva secunde. Apoi, cineva din familia mea a început să aplaude. Atunci am înțeles că nu eram singura care credea că gluma lui depășise orice limită.
El a rămas nemișcat, cu frișca scurgându-i-se pe obraji. Și-a dat jos sacoul ud și a încercat să zâmbească forțat, dar în privirea lui am citit rușine.
Am simțit cum îmi crește puterea interioară. Nu era vorba doar despre fântână sau despre rochie, ci despre faptul că bărbatul cu care mă căsătorisem alesese să mă expună la umilință în fața tuturor.
M-am îndreptat către mama mea, care îmi întindea un prosop mare, și m-am înfășurat în el. Invitații începeau să se împrăștie, iar atmosfera de petrecere se stingea. În schimb, în mine creștea un sentiment puternic de hotărâre.
Seara, după ce toți plecaseră, el a încercat din nou să glumească, spunând că „o să ne amintim de asta toată viața”. I-am răspuns calm:
— Da, îmi voi aminti. Și asta mă face să mă întreb dacă vreau să-mi amintesc fiecare zi de lângă tine la fel.
Nu i-am permis să mă ating și am dormit în altă cameră. A doua zi, i-am spus clar că, dacă dorește să rămânem împreună, trebuie să înțeleagă că respectul nu este opțional și că dragostea nu se bazează pe umilire.
Nu știu ce se va întâmpla cu noi în viitor. Dar știu sigur că, în acea seară, am ales să nu mai fiu victima propriei mele povești de dragoste, ci femeia care își apără demnitatea — chiar și în ziua nunții.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost modificate pentru a proteja intimitatea și pentru a susține narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, fie ele în viață sau decedate, ori cu evenimente reale, este pur întâmplătoare și neintenționată de către autor.
Parteneri
