Gata, s-a aflat în sfârșit! Ce etnie are, de fapt, Theo Rose? Cântăreața a rupt tăcerea și a spus totul. Nu multă lume știa aceste detalii până azi

Advertisement

Theo Rose este una dintre cele mai apreciate artiste din România, cunoscută pentru autenticitatea sa și pentru sinceritatea cu care își împărtășește parcursul profesional. Artista a muncit din greu pentru a-și construi o carieră solidă în muzică și a reușit să se facă remarcată prin talentul său și prin felul direct în care se exprimă.

Invitată într-un interviu realizat de Mihai Bobonete, Theo Rose a vorbit deschis despre originile sale și despre influențele care i-au modelat personalitatea artistică. Deși este româncă, artista a mărturisit că s-a simțit mereu apropiată de cultura romă, în special datorită anilor petrecuți la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București. Acolo, a fost înconjurată de tineri extrem de talentați, majoritatea de etnie romă, de la care a învățat nu doar muzică, ci și lecții de viață.

Advertisement

În cadrul dialogului cu Mihai Bobonete, a fost atins și acest subiect:

Advertisement

„Mihai Bobonete: Spui că la bază ești țărancă, iar la liceu ai devenit țigancă. Cum vine asta?”

„Theo Rose: M-am operat. Am făcut schimbare de sânge, transfuzie. Da, am nimerit între foarte mulți copii de etnie romă și foarte talentați. Acolo, la noi în liceu, erau majoritari ei. Era ceva în neregulă dacă erai român, se uitau cam așa la tine.”

„Bobonete: Ce liceu ai făcut?”

„Theo Rose: Lipatti. Muzică. Cei mai talentați erau țigani, normal. Am nimerit între ei și am învățat multă muzică cu ei. Talentați toți și foarte generoși. Pe mine și pe mulți alții ca mine ne-au primit cu brațele deschise. «Hai că te operăm acum! Vezi tu cum ieși de aici.»”

„Mihai Bobonete: În cât timp? Cât a durat tranziția?”

„Theo Rose: Patru ani. Eu am fost la liceu și am avut și extrașcolar. N-am ieșit cu fuste, dar sufletul era țigan.”

Pe lângă amintirile din adolescență, artista a vorbit și despre colegii săi de la „Vocea României”, competiție în care este antrenor. Înainte de debutul noului sezon, Theo Rose a oferit câteva caracterizări ale celor cu care împarte masa juriului.

Despre Smiley, partenerul său și în viața personală, Theo a spus că este „modest și foarte generos”, apreciind inteligența și experiența lui în domeniul muzical:

„E un tip foarte inteligent, care a învățat foarte multe lucruri despre lumea asta, despre industria muzicală.”

În ceea ce-l privește pe Tudor Chirilă, artistă a subliniat faptul că este cel mai experimentat antrenor din competiție și că are un simț special al scenei:

„E un bun regizor, pentru că-l ajută școala de actorie pe care a făcut-o. El oferă ceva, în plus, mai bine, poate, nu cu mult, dar îl ajută mult că are câteva sezoane câștigate consecutiv. E un om cu foarte mult umor și are foarte mult spirit de convingere.”

Declarațiile au fost făcute de Theo Rose în contextul pregătirilor pentru noul sezon al emisiunii „Vocea României”.

Leave a Comment

<!-- interstitial / put after --> <!-- anchor / put before -->