După ce trec Floriile (5 aprilie), în satele noastre se instalează o liniște ciudată. Nu e doar credință, e o teamă veche de ghinion. Din 6 aprilie, intrăm în Săptămâna Patimilor, iar cine se apucă de frecat podele sau de spălat rufe când nu trebuie, riscă să-și atragă necazuri tot anul. E săptămâna în care munca se oprește treptat, lăsând loc pentru ceva mai greu și mai adânc.
Luni și Marți: Ultima șansă să mai cureți ceva
Luni (6 aprilie) și marți (7 aprilie) sunt zilele de „haiducie” prin curți și prin case. Acum se scoate tot afară la aerisit, se spală ce a mai rămas și se face lună peste tot. E singura fereastră de timp în care mai poți munci pe bune fără să te judece nimeni. Dacă te-a prins miercuri cu rufele pe sârmă, deja ești „la limită”.
Joia Mare: Ziua în care nu se mai atinge ligheanul
Joia Mare (9 aprilie) e pragul peste care nu treci cu mizerie. Bătrânii spun clar: cine spală haine în Joia Mare le dă morților „lături” în loc de apă. E o imagine dură, care îi face pe mulți să lase orice treabă deoparte. Singurul lucru pe care ai voie să-l faci e să vopsești ouăle, dar asta e mai mult ritual decât muncă. În rest, casa trebuie să încremenească.
Vinerea Mare: Doliul în care nu se aprinde nici focul
Vinerea Mare (10 aprilie) e ziua în care nu se mișcă nici frunza. E interzis total să speli, să coși sau să faci curățenie. Se spune că cine lucrează azi atrage boala și seceta peste gospodărie. E zi de post negru, în care nici cuptorul nu se aprinde în multe locuri. Cine dă cu mătura în Vinerea Mare arată că nu are pic de respect pentru suferința care precedă Învierea.
Sâmbăta Mare: Doar bucătărie și atât
Sâmbătă (11 aprilie) e ultima zi de alergătură, dar e doar despre mâncare: cozonaci, pască și drob. Nu se mai spală pe jos, nu se mai fac treburi grele. E o zi de așteptare tensionată, în care oboseala se simte în oase, dar spiritul e deja la slujba de la miezul nopții.