Eram la o întâlnire cu un bărbat cunoscut pe Tinder. Se numea Radu. În conversațiile online fusese atent, amuzant și politicos, așa că am decis să accept întâlnirea. Mai mult decât atât, seara chiar începuse bine: discuția curgea firesc, râdeam, iar senzația de compatibilitate părea reală.
Totul s-a schimbat în momentul în care a apărut chelnerița.
A ajuns la masa noastră și a lăsat meniurile fără niciun salut. Nici măcar nu m-a privit. Întreaga ei atenție era îndreptată spre el. Expresia de pe fața ei era greu de definit — un amestec de furie, tristețe și dispreț.
Am simțit imediat o tensiune inexplicabilă, dar am încercat să o ignor.
Când ne-a adus băuturile, a trântit paharul meu atât de tare încât lichidul s-a vărsat pe rochia mea. M-am ridicat instinctiv, surprinsă și iritată.
— Ce se întâmplă? am întrebat-o.
Nu mi-a răspuns. Nici de data aceasta nu s-a uitat la mine. Privirea ei era fixată doar pe Radu. În acel moment am înțeles că între ei exista o legătură.
— Te cunoaște? l-am întrebat, pe un ton rece.
A ezitat, a clipit de câteva ori și a spus:
— Nu… adică… nu cred.
Răspunsul vag a fost suficient cât să-mi confirme suspiciunile.
Chelnerița și-a mușcat buza, iar pentru o clipă i-am văzut lacrimile în ochi. Apoi a spus, cu voce tremurată:
— Am ieșit împreună. Mi-a spus că își dorește ceva serios, că îi place de mine. După aceea a dispărut două săptămâni. Fără explicații, fără mesaje. Iar acum îl văd aici, cu altcineva.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
M-am uitat la Radu. Era palid și evita privirea mea.
— Spune ceva, i-am cerut.
— A fost doar un moment. Nu vreau să discut. Hai să plecăm.
Nu și-a cerut scuze. Nu a încercat să explice. Voia doar să plece. Reacția lui spunea totul.
Mi-am luat geanta, am încercat să-mi aranjez rochia udă și i-am spus calm:
— Tu rămâi. Eu plec.
În acel moment, chelnerița m-a privit pentru prima dată. Părea rușinată, dar și ușurată. I-am zâmbit și i-am spus:
— Nu e vina ta. Să nu crezi niciodată asta.
Am ieșit din restaurant fără să mă uit înapoi. Aerul rece al serii m-a făcut să respir adânc, ca o eliberare. Pe drum am realizat că nu pierdusem nimic. Din contră, evitasem o situație care, pe termen lung, mi-ar fi adus doar dezamăgire.
Mai târziu, am primit un mesaj:
„Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Sunt Ioana, chelnerița. Dacă vrei vreodată să ieșim la un pahar, ca două femei care au scăpat de același bărbat, fac eu cinste.”
Am zâmbit larg.
Poate nu găsisem iubirea în seara aceea, dar găsisem adevărul. Și, neașteptat, o posibilă prietenie.
Cât despre Radu, sper doar că a plătit nota de plată — și, în timp, restul pe care viața obișnuiește să-l ceară.
⸻
Notă: Acest text este o povestire de ficțiune, redactată în scop narativ. Orice asemănare cu persoane reale sau situații reale este pur întâmplătoare.