Lucrez într-un magazin naturist, unde prepar sucuri proaspete. Am nevoie disperată de acest loc de muncă. Mama mea este văduvă și are cheltuieli medicale constante, iar sora mea are nevoie de sprijin financiar pentru facultate. Nu îmi permit să rămân fără venit.
Avem o clientă care vine des. Tot ce poartă este de lux, iar comportamentul ei față de noi este umilitor. Între noi, angajații, i-am pus o poreclă: „Doamna Fituoasă”.
Marțea trecută a intrat în magazin fără să salute. A spus sec:
— „Suc de morcovi. Acum.”
I-am pregătit băutura exact ca de fiecare dată și i-am întins paharul cu un zâmbet politicos. A gustat o dată.
În următoarea clipă, mi-a aruncat paharul direct în față.
— „Este oribil! Fă-l din nou și folosește-ți creierul!”
Am rămas complet blocată.
— „Este aceeași rețetă ca întotdeauna…”, am apucat să spun.
În acel moment a apărut managerul, care și-a cerut scuze… ei.
— „Ne pare foarte rău pentru neplăcere, doamnă. Refacem sucul pe loc, gratuit.”
Apoi s-a întors spre mine:
— „Grațiela, fii atentă. Nu ne permitem să pierdem clienți importanți.”
Am simțit cum mi se taie picioarele.
Ea mi-a zâmbit batjocoritor.
Pentru o clipă, am fost la un pas să-mi dau demisia.
Apoi m-am gândit la mama mea și la sora mea. Depind de mine.
Și atunci ceva s-a schimbat în interiorul meu.
Credea că banii îi dau dreptul să-mi cumpere demnitatea și să mă umilească?
Nu și de data aceasta.
Un plan s-a conturat în mintea mea. Era curajos, riscant, dar extrem de eficient.
A doua zi, „Doamna Fituoasă” a revenit. Era și mai împopoțonată decât de obicei. A bătut cu unghiile lungi în tejghea:
— „Morcov. Rece. Fără pulpă. Și fă-l bun de data asta.”
Mi-am simțit inima bătând mai tare.
Dar am zâmbit calm.
— „Sigur, doamnă. Imediat.”
În timp ce storceam morcovii, mi-am pus planul în aplicare.
Nu făceam nimic ilegal.
Nu era nimic murdar.
Nu era un gest rău intenționat.
Dar era perfect gândit.
Când i-am întins paharul, aveam telefonul în buzunar, cu filmarea pornită.
A luat o gură și, exact cum anticipasem, a început să țipe:
— „E prea rece! E prea acru! E îngrozitor! Ești incompetentă!”
A ridicat mâna, pregătită să arunce din nou paharul.
Atunci m-am aplecat ușor spre ea și am spus clar:
— „Doamnă, înainte să continuați, trebuie să știți ceva.”
S-a oprit.
Toți clienții din magazin se uitau la noi.
Managerul a venit în grabă.
— „Grațiela, ce se întâmplă?!”
Am scos telefonul și i-am arătat ecranul.
— „Filmez. Inclusiv incidentul de ieri, când mi-ați aruncat paharul în față și m-ați insultat. Totul este salvat și am deja copii de rezervă.”
Managerul s-a albit la față.
„Doamna Fituoasă” a încremenit.
— „Cum îți permiți să mă filmezi?!”
— „Foarte simplu”, am răspuns. „Pentru că dacă mă mai agresați verbal sau fizic, depun plângere. Iar dovada este aici.”
A început să se bâlbâie.
În jur, oamenii murmurau dezaprobator.
— „Am văzut ce i-a făcut ieri!”, a spus o tânără.
— „E inadmisibil!”, a adăugat un alt client.
Managerul a încercat să intervină:
— „Grațiela, nu e nevoie să—”
L-am întrerupt calm:
— „Ba da. Este.”
M-am întors spre el:
— „Dacă această clientă mai intră vreodată în magazin, îmi dau demisia. Și trimit înregistrările conducerii centrale și în mediul online. Nu cred că vor accepta un manager care tolerează abuzul.”
A clipit de câteva ori.
Știa că am dreptate.
Știa că situația nu mai putea fi ascunsă.
Cu o voce stinsă, a spus:
— „Doamnă, vă rugăm să părăsiți magazinul. De acum înainte, nu mai sunteți binevenită.”
Și atât.
Ea a țipat:
— „Nu știți cu cine aveți de-a face!”
Dar ușa se închidea deja în urma ei.
Când m-am întors la tejghea, clienții au început să aplaude.
Cineva mi-a lăsat un bacșiș de 50 de lei.
Altcineva mi-a spus: „Ești o eroină.”
Managerul m-a chemat în birou. M-am așteptat la ce e mai rău.
În schimb, a spus doar:
— „Ai avut dreptate. Îmi pare rău. De azi înainte nu mai accept astfel de comportamente. Și… mulțumesc.”
Am ieșit cu un zâmbet pe care nimeni nu mi-l mai luase de mult.
Când am ajuns acasă, mama m-a întrebat:
— „Cum a fost ziua ta, draga mea?”
I-am răspuns simplu:
— „Astăzi nu am câștigat doar o confruntare. Mi-am recâștigat demnitatea.”
Și pentru prima dată după mult timp, am simțit că viața începe din nou să fie de partea mea.
⸻
Notă: Acest text este o povestire de ficțiune. Orice asemănare cu persoane sau situații reale este pur întâmplătoare.