După cină, i-am cerut fiului meu, Alex, să-și spele farfuria. Reacția lui a fost neașteptată și explozivă:
— „De ce să fac asta? Nu sunt sclavul tău!”
— „Sclav?” am spus, oftând și încercând să rămân calmă. „Cum poate fi sclavie faptul că ajuți puțin în propria casă?”
Alex, vizibil sigur pe el, mi-a răspuns pe un ton provocator:
— „Nu mă plătiți pentru asta. Munca neplătită înseamnă sclavie.”
Soțul meu, Mihai, l-a privit atent și i-a spus:
— „Noi te sprijinim în fiecare zi. Ai un acoperiș deasupra capului, mâncare, haine, acces la educație.”
Indiferent de ce încercam să-i explicăm, părea că nimic nu ajungea la el.
În cele din urmă, Alex a trântit lingura pe masă și a spus răspicat:
— „Dacă vreți să fac ceva prin casă, atunci plătiți-mă.”
Simțeam că îmi pierd răbdarea, însă Mihai a intervenit cu calm:
— „Bine, Alex. Spune-ne tu cât crezi că valorează munca ta.”
Alex a menționat o sumă, zâmbind ironic, convins că a câștigat disputa.
Mihai mi-a aruncat o privire complice și i-a răspuns:
— „De acord. Începând de mâine, vei fi plătit.”
Alex a zâmbit larg, sigur de victoria lui, fără să bănuiască lecția importantă care urma.
A doua zi dimineață, Mihai s-a trezit devreme și a lăsat o foaie de hârtie pe masa din bucătărie. Pe ea scria clar:
„Contract de muncă – Alex Popescu”
Sub titlu era trecută o listă detaliată de sarcini:
• Spălat vase: 5 lei pe zi
• Dus gunoiul: 3 lei pe zi
• Aranjat patul: 2 lei pe zi
• Așezat masa: 4 lei pe zi
• Curățenie generală (sâmbăta): 10 lei
La final, Mihai notase:
„Total posibil lunar: 720 lei, dacă toate sarcinile sunt respectate.”
Alex a citit și a zâmbit mulțumit.
— „Perfect. Încep chiar de azi.”
Mihai a continuat, la fel de calm:
— „Foarte bine. Acum să discutăm și cheltuielile tale, pentru că, din moment ce ești «angajat», nu mai beneficiezi gratuit de tot.”
A scos apoi o a doua foaie:
„Cheltuieli lunare – locuință și întreținere”
• Chirie: 500 lei
• Mâncare: 400 lei
• Curent, apă, gaz: 150 lei
• Internet și telefon: 100 lei
• Haine, produse de igienă și altele: 150 lei
Total: 1.300 lei pe lună.
Alex a rămas fără cuvinte.
— „Cum adică să plătesc? Sunt copilul vostru!”
Mihai l-a privit serios, dar cu blândețe:
— „Exact. Ești copilul nostru, nu angajatul nostru. Într-o familie, fiecare contribuie pentru că face parte dintr-un întreg, nu pentru bani. Tu ai spus că munca neplătită înseamnă sclavie. Am vrut doar să vezi cât valorează, în realitate, tot ceea ce primești.”
Alex a tăcut, privind foile. Încerca să facă socoteli, dar cifrele nu îi mai dădeau nicio speranță.
După câteva momente, a spus încet:
— „Nu am cum să plătesc asta…”
Mihai a zâmbit ușor:
— „Știm. De aceea, ca părinți, nu îți cerem bani. Îți cerem doar respect, recunoștință și implicare. Asta înseamnă să faci parte dintr-o familie.”
Alex a ridicat privirea, vizibil rușinat.
A doua zi, fără să spună nimic, și-a strâns farfuria și a spălat-o singur. De atunci, nu a mai cerut niciodată bani pentru a-și face partea prin casă.
⸻
Notă finală
Uneori, copiii nu realizează cât de mult primesc până când nu văd totul pus în termeni concreți. Familia nu funcționează ca o afacere. Este locul în care sprijinul, grija și iubirea sunt oferite necondiționat, iar contribuția fiecăruia este un semn de apartenență, nu o obligație plătită.