Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni a adus recent în atenția publicului un subiect sensibil din practica religioasă: obiceiul sărutării icoanelor. Într-un interviu acordat recent, duhovnicul a explicat că nu recomandă acest gest, în special în cazul icoanelor din lemn, deoarece saliva, prin compoziția sa chimică, poate deteriora în timp culorile și pictura.
Declarația sa a generat reacții puternice în rândul credincioșilor, mulți dintre ei fiind obișnuiți să sărute icoanele ca formă de venerare. Părintele Calistrat a subliniat însă că acest gest nu reprezintă neapărat o dovadă de evlavie profundă și că atingerea icoanei cu mâna poate avea aceeași valoare spirituală.
Pentru a-și susține punctul de vedere, duhovnicul a relatat o experiență personală aparte trăită în apropierea raclei cu moaștele Sfânta Cuvioasă Parascheva. Acesta a povestit că, în momentul în care și-a așezat mâna pe raclă, a simțit o căldură intensă, comparabilă cu cea degajată de un reșou. Această trăire l-a determinat, în timp, să evite sărutarea sau atingerea directă a icoanelor și a raclelor cu sfinte moaște.
În locul acestui obicei, părintele recomandă credincioșilor să atingă icoanele cu mâna sau cu un obiect vestimentar, precum un fes, și să se închine apropiind ușor fruntea de icoană. În opinia sa, acest gest exprimă o pietate suficientă și, în același timp, protejează icoanele de deteriorarea provocată de salivă sau de produse cosmetice.
Trebuie menționat că această perspectivă nu este împărtășită de toți credincioșii și a stârnit opinii contradictorii. Mulți consideră în continuare că sărutarea icoanelor este un act de mare evlavie, iar renunțarea la acest gest ar echivala cu o slăbire a tradiției și a valorilor religioase.
Părintele Calistrat a precizat că nu dorește să ofenseze pe nimeni și nici să impună un punct de vedere personal, ci doar să ofere o interpretare diferită, bazată pe experiența sa. El subliniază că fiecare credincios este liber să își manifeste credința așa cum simte, iar recomandările sale reprezintă o opinie personală, nu o regulă obligatorie.
O controversă deschisă
De-a lungul timpului, modul de cinstire a icoanelor a generat numeroase discuții în cadrul comunităților religioase. Unii credincioși văd sărutul icoanelor ca pe un gest de profund respect față de sfinții reprezentați, în timp ce alții consideră suficientă atingerea lor cu mâna sau cu un obiect vestimentar.
Această dezbatere nu este singulară și nici limitată la acest obicei. Multe aspecte ale practicii religioase sunt interpretate diferit, în funcție de convingerile și experiențele fiecărei persoane, ceea ce poate duce uneori la tensiuni sau neînțelegeri în comunitate.
Este esențial ca astfel de discuții să aibă loc într-un spirit de respect și toleranță. Fiecare credincios are dreptul să își exprime punctul de vedere și să își practice credința în modul care îi este cel mai apropiat de suflet.
Credința interioară și gesturile exterioare
În final, modul de manifestare a credinței rămâne o alegere personală. Fie că icoanele sunt sărutate sau doar atinse, esențială este starea lăuntrică, sinceritatea și intenția cu care omul se închină. Gesturile exterioare au o valoare simbolică și ritualică, dar nu definesc, în sine, profunzimea relației cu divinitatea.
Dincolo de diferențele de practică, credincioșii sunt uniți de valori comune precum iubirea, compasiunea și dorința de înțelegere spirituală. Credința este o călătorie personală, iar drumul fiecăruia către Dumnezeu poate fi diferit, fără a pierde însă esența.
Notă: Acest articol are caracter informativ și reflectă opinii și interpretări personale exprimate public. Nu reprezintă o poziție oficială a Bisericii și nu impune reguli de practică religioasă.