Cum arată acum Bobby Ewing din Dallas, idolul femeilor pe vremea lui Ceaușescu. Patrick Duffy are 76 de ani, dar nu și-a pierdut farmecul

Advertisement

Patrick Duffy, actorul care l-a interpretat pe Bobby Ewing în celebrul serial „Dallas”, a fost timp de decenii un simbol al eleganței masculine și al romantismului pe micile ecrane. La 76 de ani, Duffy continuă să fie activ, iar viața lui personală și profesională a trecut prin transformări profunde, de la tragedii la o nouă poveste de dragoste.

Lansat în 1978, „Dallas” a devenit rapid un fenomen global, cu 357 de episoade și 14 sezoane. Serialul urmărea viața tumultuoasă a familiei Ewing, stăpână peste imperiul petrolier Ewing Oil. Rivalitatea dintre Bobby, idealistul, și fratele său J.R., manipulatorul fără scrupule, a ținut publicul în suspans ani la rând. În România, „Dallas” a fost difuzat pentru prima oară de către Televiziunea Română, în perioada comunistă, sub titlul „Compania Petrolieră Ewing”, începând cu data de 25 august 1979, și a continuat până pe 15 septembrie 1981. Ulterior, serialul a fost redifuzat integral, tot de TVR, începând cu 21 februarie 1991 până pe 21 iulie 1994.

Advertisement

Ajuns la 76 de ani, Patrick Duffy, alias Bobby Ewing, este la fel de carismatic ca în tinerețe. „Dallas” n-a fost doar un serial – a fost o stare de spirit. Difuzat inițial într-o perioadă în care programul la TV era de doar două ore, românii își organizau serile de sâmbătă după J.R. și Bobby Ewing, urmărind cu sufletul la gură intrigi, secrete și răsturnări de situație. Difuzat apoi integral la TVR imediat după Revoluție, „Dallas” a devenit rapid un fenomen național și a introdus milioane de telespectatori în culisele unei Americi fabuloase.

Advertisement

Dintre toate personajele, Bobby Ewing – interpretat de Patrick Duffy – era preferatul doamnelor. Elegant, romantic și mereu gata să repare ce stricau ceilalți, Bobby era imaginea bărbatului ideal. Astăzi, la 76 de ani, Patrick Duffy continuă să arate impecabil. Cu părul alb și zâmbetul care nu l-a părăsit niciodată, actorul și-a păstrat farmecul care l-a făcut celebru. Nu doar că arată bine, dar emană aceeași liniște caldă care l-a definit timp de decenii. Timpul nu i-a luat din carismă – ba dimpotrivă, i-a adus și mai multă profunzime.

Povestea de dragoste dintre Bobby Ewing și Pamela Barnes din serialul „Dallas” a fost fără îndoială una dintre cele mai memorabile din istoria televiziunii. În anii ’90, când românii urmăreau „Dallas” cu sufletul la gură, relația celor doi se simțea ca o adevărată epopee romantică: el – idealistul din clanul Ewing, ea – fiica rivalului lor, Digger Barnes. Deși veniți din lumi opuse, Bobby și Pamela s-au iubit intens. Cei doi s-au căsătorit în primul episod al serialului, în ciuda ostilității dintre familiile lor – o paralelă clară cu „Romeo și Julieta”.

Relația dintre ei a trecut prin momente grele – de la pierderi personale la tensiuni familiale – dar a reușit să rămână un reper al fidelității și sensibilității într-un serial plin de manipulări și răsturnări spectaculoase. Celebrul twist în care Bobby moare, iar întoarcerea sa e explicată ca un vis al Pamelei, a rămas unul dintre cele mai discutate momente din televiziune.

Chimia dintre Patrick Duffy și Victoria Principal era atât de puternică pe ecran, încât mulți fani au sperat la o poveste reală între cei doi. Deși în viața reală nu au fost un cuplu, relația lor profesională era bazată pe respect și încredere, iar scenele romantice pe care le jucau împreună păreau mai degrabă autentice decât regizate. După ce a părăsit serialul în 1987, Victoria Principal și-a refăcut viața departe de reflectoare. A fondat o linie de produse cosmetice de succes și s-a dedicat protecției animalelor, trăind acum pe o fermă din California.

Patrick Duffy, în schimb, a continuat să fie prezent în televiziune, rămânând o figură iubită de public și păstrând farmecul care l-a consacrat – chiar și acum, la peste 40 de ani de la primul episod din „Dallas”.

Patrick Duffy nu a fost doar Bobby Ewing pe micul ecran – a fost și un soț devotat în viața reală. Actorul a fost căsătorit timp de 43 de ani cu balerina Carlyn Rosser, femeia care i-a schimbat viața și l-a făcut tată. Cei doi au avut împreună doi băieți, Padraic și Conor, ambii activi în domeniul artistic. Din dragoste pentru Carlyn Rosser, balerina care i-a cucerit inima, Patrick Duffy a făcut un gest profund: s-a convertit la budism, religia pe care ea o practica.

Relația lor longevivă, o raritate în lumea Hollywoodului, a fost discretă, dar extrem de puternică. Din păcate, în 2017, Carlyn a pierdut lupta cu cancerul, iar Patrick a fost devastat. A mărturisit că mult timp nu a putut concepe viața fără ea și că, în sufletul lui, continuă să se simtă căsătorit.

După moartea soției în 2017, Duffy a declarat că încă se consideră un bărbat căsătorit și că simte prezența ei în fiecare zi. „Nici măcar pentru o clipă nu m-am gândit că asta s-ar putea întâmpla din nou”, a spus el despre relația cu Linda Purl. „Nu credeam că voi mai simți vreodată așa ceva”, mărturisea actorul, conform People.

Patrick Duffy a povestit că, într-o seară, i-a spus „Te iubesc” fără să-și dea seama, iar a doua zi a condus 20 de ore până la casa ei din Colorado pentru a vedea dacă sentimentele erau reale. De atunci sunt nedespărțiți. Împreună au lansat și o afacere cu produse de panificație, Duffys Dough, dar și un supermarket, unde Patrick lucrează din când în când. În plus, joacă împreună în spectacole de teatru.

„Este un cadou să privești cu entuziasm spre fiecare moment cu cineva. Sunt uimit de fiecare dată când realizez că această femeie minunată mă iubește. E chiar wow! Carantina a fost de bun augur pentru a ne cunoaște unul pe celălalt fără influențe exterioare. Am descoperit că țintim în aceeași direcție”, mărturisea actorul.

Foto: Hepta, Profimedia, Facebook

Leave a Comment

<!-- interstitial / put after --> <!-- anchor / put before -->