Concediul care mi-a distrus cariera
Într-o zi de luni, i-am spus șefului meu, Mihai, că sunt însărcinată. Mă tremurau mâinile, nu doar din emoție, ci pentru că știam ce se întâmplase cu alte femei din companie. Spre surprinderea mea, Mihai a zâmbit, m-a felicitat și mi-a spus că pot lua concediu atunci când am nevoie. M-am relaxat pentru prima dată după mult timp, convinsă că poate existau încă oameni corecți în locuri neașteptate.
Am depus cererea pentru concediul de maternitate plătit, în total 12 săptămâni. Departamentul de HR mi-a aprobat solicitarea, totul părea în regulă. O lună mai târziu, când am verificat fluturașul de salariu, am simțit cum mă blochez: suma era zero. Niciun leu. M-au năpădit gândurile legate de facturi, rate, cheltuieli pentru copil. Panica m-a cuprins imediat.
L-am sunat pe Mihai. L-am întrebat de ce nu primisem salariu, iar el a răspuns cu un ton liniștit, de parcă discuta despre ceva banal. Mi-a spus că informase HR-ul că am renunțat la locul de muncă și că nu mă voi întoarce după naștere. Am izbucnit, neînțelegând cum putea spune așa ceva. El a susținut că a încercat să mă ajute, că munca era prea stresantă pentru o mamă proaspătă și că lucrurile sunt mai simple dacă rămân acasă. Când i-am spus că nu are dreptul să decidă în numele meu, a râs și a afirmat că totul fusese verbal și că firma prefera pe cineva care nu va lipsi luni întregi.
A doua zi am mers la HR, sperând într-o clarificare. În schimb, am auzit că șeful meu anunțase oficial demisia mea și că exista chiar un document semnat din partea lui. Falsificase semnătura. Atunci am simțit că ceva în mine se frânge.
Am angajat imediat un avocat. Procesul s-a întins pe durata mai multor luni. Mihai a negat acuzațiile, s-a prezentat drept un om binevoitor și compania l-a protejat, afirmând că lipsesc dovezile. Însă exista ceva de care nimeni nu știa.
În ziua în care îmi acordase verbal concediul, telefonul meu, aflat pe birou, avusese activată funcția de înregistrare automată a convorbirilor, fără ca eu să fi observat. Înregistrarea surprinsese exact discuția în care îmi aproba concediul și îmi confirma dreptul de a reveni la locul de muncă.
În sala de judecată, avocatul meu a redat înregistrarea. Mihai a rămas împietrit, iar reprezentantul companiei și-a pierdut cuvintele. Judecătoarea a ascultat totul cu atenție, iar expresia ei a devenit din ce în ce mai fermă. La scurt timp, Mihai a fost chemat separat pentru discuții interne. S-a întors palid, iar avocatul companiei i-a anunțat concedierea. Judecătoarea mi-a comunicat că voi primi salariile restante, despăgubiri morale și posibilitatea de a fi reintegrată, dacă aleg asta, iar cazul urma să fie raportat la Inspecția Muncii.
Am câștigat procesul, dar victoria nu a fost una triumfătoare, ci necesară. Două zile mai târziu, Mihai a fost găsit singur în biroul său, cu o sticlă goală pe masă și documentul de demisie rupt în bucăți. Nu și-a pus capăt zilelor, însă și-a pierdut reputația, funcția și tot ceea ce construise profesional.
Eu am primit dreptate, dar am rămas cu o lecție dureroasă. Când cineva îți afișează un zâmbet prea larg, e întotdeauna înțelept să fii atent la intențiile ascunse din spatele lui.
⸻
Notă narativă
Această povestire este o lucrare de ficțiune. Personajele, situațiile și dialogurile sunt create în scop literar. Orice asemănare cu persoane reale sau evenimente reale este întâmplătoare. Textul nu constituie sfat juridic sau profesional.