Pericole ascunse în ștranduri și piscine: ce riscuri pentru sănătate ascunde sezonul cald
Odată cu sosirea verii, ștrandurile și piscinele devin principalele destinații de relaxare pentru români. Totuși, în spatele aparentei răcoriri și bunei dispoziții, aceste locuri pot ascunde numeroase pericole pentru sănătate. Supraaglomerarea, igienizarea inadecvată și tratarea incorectă a apei favorizează apariția unor afecțiuni serioase – de la boli dermatologice, până la infecții digestive sau respiratorii.
Apele de piscină – un mediu propice microorganismelor și infecțiilor
Potrivit specialiștilor, apa din piscine și ștranduri poate adăposti o varietate de agenți patogeni care declanșează infecții diverse. Printre cele mai comune probleme de sănătate se numără diareea, infecțiile respiratorii, iritațiile ochilor, ale urechilor, nasului, precum și afecțiuni ale pielii.
“Infecțiile apar, de cele mai multe ori, prin înghițirea apei contaminate. Totuși, bacteriile și alți microbi pot pătrunde în organism și prin ochi, urechi, nas sau piele, mai ales dacă aceasta prezintă leziuni”, avertizează medicii.
Persoanele cu risc crescut sunt copiii, femeile însărcinate și cei cu un sistem imunitar slăbit. Cea mai frecventă cauză a contaminării este prezența materiilor fecale – umane sau animale – în apă, alături de o dezinfectare improprie. Dacă apa nu este schimbată regulat sau este tratată necorespunzător, devine rapid un teren fertil pentru bacterii și ciuperci.
Chiar și dezinfectanții utilizați în bazine pot reprezenta un risc, întrucât pot declanșa reacții alergice sau dermatite de contact.
Afecțiuni cutanate asociate cu bazinele de înot
Pielea este unul dintre primele organe afectate de contactul cu apa din bazine insuficient igienizate sau cu un nivel ridicat de clor. Printre cele mai frecvente afecțiuni cutanate se numără:
• Granulomul de piscină – o infecție rară provocată de bacterii din apă, manifestată prin papule violacee, adesea localizate la nivelul genunchilor.
• Pitiriazisul – boală de piele ce se manifestă prin apariția unor pete cafenii pe trunchi, cauzată de fungi prezenți în apă.
• Acneea agravată – clorul din apă poate irita pielea și accentua acneea preexistentă.
• Pruritul cutanat – reacție alergică frecventă la clor, manifestată prin mâncărimi și iritații, în special la persoanele sensibile.
Probleme oculare frecvente: conjunctivita de piscină
Printre cele mai întâlnite probleme în rândul celor care frecventează piscinele este conjunctivita. Aceasta apare frecvent în sezonul cald și se manifestă prin roșeață oculară și secreții.
“Conjunctivita este o afecțiune frecvent întâlnită în rândul persoanelor care frecventează bazinele. Se manifestă prin înroșirea ochilor și prezența unei secreții oculare, fiind necesar consultul unui medic oftalmolog.”
Infecții ale urechii: otitele cauzate de apă
Expunerea frecventă la apă crește și riscul apariției infecțiilor auriculare, în special otitele:
• Otita externă – apare când apa pătrunde în canalul auditiv, provocând inflamații.
• Otita micotică – este provocată de ciuperci regăsite în apa netratată corespunzător.
“În toate formele de otite este necesar tratamentul recomandat de medicul specialist ORL.”
Infecții digestive provocate de apa înghițită accidental
Simptome precum diareea, crampele abdominale sau greața pot indica prezența unei infecții digestive contractate în timpul băilor:
• E. Coli – bacterie care provoacă dureri abdominale și diaree severă, necesitând tratament medicamentos.
• Dizenteria bacilară – infecție periculoasă manifestată prin febră, greață, vărsături și diaree.
• Giardioza – boală parazitară cauzată de Giardia, prezentă în apa contaminată. Simptomele includ dureri abdominale puternice și scaune diareice.
Infecții genitale la femei: candidoza favorizată de clor și umezeală
Femeile care frecventează des piscinele pot dezvolta infecții genitale, în special candidoză vaginală, o afecțiune frecventă în sezonul cald.
“Una dintre cele mai întâlnite probleme este apariția candidozei, cauzată de ciuperca Candida Albicans. Aceasta poate fi declanșată de modificarea florei vaginale ca urmare a expunerii la clor, umezeală și lenjerie umedă. Apare, în special, în rândul femeilor cu o imunitate scăzută.”
Recomandări pentru un sezon estival în siguranță
Deși piscina poate fi o sursă de relaxare, riscurile pentru sănătate nu trebuie ignorate. Igiena personală este esențială: este recomandat să facem duș înainte și după baie, să evităm piscinele aglomerate și să nu intrăm în apă în cazul în care avem răni deschise.
Respectarea acestor reguli simple poate reduce considerabil riscul de îmbolnăvire și ne poate asigura o vară fără probleme de sănătate.