Vorbele lui m-au lovit mai dur decât orice ordin aspru primit în anii ce aveau să urmeze. Atunci nu am spus nimic. M-am ridicat, mi-am strâns farfuria și am dus-o la chiuvetă. Nu am plâns. Nici în clipa aceea, nici mai târziu. Am plecat pur și simplu.
Timpul a început să curgă în șiruri lungi, ca niște marșuri fără sfârșit. Sibiu, apoi misiuni, cursuri, antrenamente, nopți albe. Am dormit în corturi ude, am mâncat conserve reci, am condus oameni prin teamă și prin foc. Am pierdut camarazi. Am câștigat respect. Grad după grad. Fără aplauze. Fără părinți în tribune.
În timp ce Nicu își construia o viață comodă, cu slujbe schimbate des și weekenduri pline de petreceri, eu adunam ani de serviciu și hotărâri care cântăreau greu. Nu am cerut nimănui nimic. Nici bani, nici favoruri. Tot ce am avut mi-am plătit singură, din soldă. Am învățat ce înseamnă responsabilitatea pentru alții. Ce înseamnă să spui „mergem” și să fii urmat.
La nuntă, muzica se oprise pentru o scurtă pauză. Chelnerii se mișcau grăbiți printre mese. Atunci l-am observat. Un bărbat în uniformă, impecabil aranjată, a intrat pe ușa principală. Nu era invitat. Venise pentru mine.
S-a oprit, a cuprins sala din priviri, apoi m-a zărit. A mers direct spre masa mea.
— Domnule colonel Popescu, a spus cu voce clară, ducând mâna la chipiu într-un salut regulamentar. Permiteți-mi să vă felicit.
Liniștea a căzut brusc. Paharele au rămas suspendate în aer. Tata a pălit. Mama s-a prins de marginea mesei.
— Elena? a șoptit cineva.
M-am ridicat calm. Mi-am îndreptat spatele.
— Mulțumesc, domnule comandant.
Privirile tuturor erau ațintite asupra mea. Nu ca asupra unei rude ignorate. Ci ca asupra cuiva care conta.
Tata a deschis gura, dar nu a reușit să scoată niciun cuvânt. Pentru prima dată în viața mea, nu mai aveam nevoie de aprobarea lui. O aveam deja — purtată pe umeri, câștigată în ani.
Am salutat și eu. Corect. Ferm.
Apoi am plecat.
În seara aceea nu am simțit victorie. Am simțit pace. Știam cine sunt. Știam ce valorez. Iar, în sfârșit, știau și ceilalți.
⸻
Notă: Acest text este o povestire de ficțiune. Orice asemănare cu persoane, situații sau evenimente reale este pur întâmplătoare.